Defazarea alegerilor pentru Președinție și pentru Parlament își poate arăta roadele acum, când USL are majoritatea pentru a guverna, dar nu și puterea prezidențială.
Președintele Traian Băsescu a fost oricum în acești ani, de multe ori, ca o voce a opoziției pentru propriul său guvern. De acum va avea ocazia să facă opoziție în realitate, mai ales că în Parlament este firavă.
Situația are dezavantajul creării unei surse de instabilitate politică din nesfârșita ciorovăială care va exista fără îndoială între cele două puteri, guvernamentală și prezidențială.
Pe de altă parte, are avantajul că activitatea guvernului va putea fi amendată de către Președinte. Legile trebuie promulgate prin decret de președinte, iar ordonanțele de urgență trebuie aprobate prin lege, chiar dacă nu există termene limită pentru aprobarea lor în Parlament.
În plus, și foarte important, este bine ca miniștrii să știe că au un “dușman” la Cotroceni care are informații despre eventualele abuzuri. Se tot vorbește despre principiul împărțirii puterilor în stat – iată, ce împărțire mai bună decât aceasta, cu două tabere la putere. Din acest punct de vedere, este bună ruperea alegerilor de la Președinție de cele de la Parlament.
Următoarele alegeri pentru Președinție vor fi în 2014 și 2019, iar Parlamentarele în 2016. Abia în 2024 se vor mai întâlni alegerile pentru Președinție și Parlament.
România trebuie practic să învețe coabitarea în următorii ani, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum, cel puțin asumat, și nu conjunctural, cum a fost în anii 2007-2008, când foștii parteneri ai președintelui Băsescu din PNL i-au devenit adversari.
În context, premierul Ponta are ocazia să aducă în guvern și câteva nume care nu sunt în armata politică. Ziarul Financiar face astăzi un exercițiu (vezi paginile 4 și 5), prin care a căutat câte trei specialiști în firmele private care ar putea sta oricând într-o poziție de ministru al economiei, finanțelor sau transporturilor.
În mod normal, între mediul privat și cel public ar trebui să fie o circulație a oamenilor de la vârf, pentru că responsabilitățile sunt la un moment dat similare.
Dincolo de oameni, se ridică întrebarea ce va face guvernul Ponta II diferit față de ceea ce a făcut guvernul Ponta I și chiar față de ceea ce a făcut guvernul Boc. Până acum, guvernul Ponta s-a definit prin ceea ce a anunțat că nu va face: nu va majora taxele, nu va mai închide spitalele.
Bun, dar ce va face acest guvern? Ce decizii va lua cu privire la reforma în sănătate? Spaniolii nu vor sistem privat în sănătate, au ieșit câteva sute de mii pe străzi să susțină că sănătatea nu este un business, ce va face guvernul Ponta? Deocamdată nu a ieșit la iveală nicio opțiune strategică. Pur și simplu a fost preluat ministrul Vasile Cepoi, care anterior fusese secretar de stat în guvernul Boc și în guvernul Ungureanu și proiectul său de lege.
La fel la Fonduri Europene. Leonard Orban, instalat de premierul Emil Boc, a fost preluat de guvernul Ungureanu și ulterior de guvernul Ponta.
La Finanțe, oamenii care s-au instalat în mai 2012 în poziții de secretar de stat strigau de pe margine înainte că vor o politică de creștere, că trebuie să formulăm în fața FMI propunerile noastre, dar vocea nu li s-a mai auzit după ce au intrat în birourile de câteva zeci de metri pătrați.
“Să ieșim din acordul cu FMI ar fi împotriva interesului național. Vom vorbi după alegeri, veți vedea”, au promis.
Sănătate, Fonduri Europene, Finanțe – dacă aceleași soluții vor fi vânturate și de acum înainte, degeaba a avut loc această schimbare.
Pentru că un guvern mai bine “păzit” nu va fi neapărat un guvern mai bun, fără o platformă nouă, cu aceleași figuri politice obosite, eventual și implicate în diverse anchete penale, precum Chiuariu, Fenechiu sau veșnicul general Oprea.
Abia când ai o majoritate îți poți permite și oameni noi, poți să riști. Se va vedea joi cât curaj are premierul Victor Ponta.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.