Deflatia: c=nd merita sa tii banii la frigider

Daca dupa 1990 rom=nii tineau banii la saltea, japonezii i tin la frigider.. de opt ani ncoace. De c=nd au nceput sa scada preturile, cu circa 7% anual, din 1995, valoarea banilor cash a crescut. O gospodina nteleapta care a pus la frigider 100.000 de yeni japonezi afla ca astazi puterea de cumparare a banilor sai este de 108.000 de yeni, n vreme ce un investitor la bursa probabil ar mai avea doar 43.000 de yeni. Merita deci sa tii bani la frigider…sleadendt
In perioadele deflationiste, bancile de asemenea nu se pot compara cu un frigider, ca rata de rentabilitate. Dob=nzile bancare sunt aproape zero, iar pentru depuneri japonezii primesc acum o rata a dob=nzii de 0.01%. Clientii care utilizeaza serviciile moderne de tipul automatelor ATM pentru retragerea banilor, si vad conturile evapor=ndu-se cu fiecare operatiune, deoarece bancile, nsetate de perspectiva unui c=stig, stabilesc comisioane usturatoare. Altfel spus, la ATM-urile japoneze platesti banca ca sa-ti tina banii.. nici vorba de dob=nda pentru contul detinut.

Masina de tiparit bani
Deflatia confera economiei un apetit ciudat, acela de a suprancarca tiparnita de bani. De al mijlocul anilor 1990, autoritatile monetare din Japonia au nceput sa ruleze peste capacitate masina de tiparit bani, ntr-o tentativa inutila de a neca inflatia ntr-un morman de bancnote. Akio Mikuni, un cunoscut economist jponez, spune ca, fata de 1995, c=nd cantitatea de bani cash aflata n circulatie era de 8% din produsul intern brut, tiprnita de bani pusa n functiune a crescut cu circa 300 miliarde dolari, p=na la 14% din PIB. Dar banii par sa se fi evaporat…
Tiparirea de bani n exces ar fi trebuit sa genereze inflatie, dar preturile au continuat, paradoxal, sa scada. Explicatia sta, dupa spusele lui Mikuni, n m=inile gospodinelor japoneze care au pus cu aviditate bani la frigider, tem=ndu-se de ce poate aduce viitorul. Daca teoria sa este corecta, atunci echivalentul cash al ntregii productii nationale a Belgiei a ajuns n dulapurile, saltelele, seifurile dar mai ales n frigiderele japoneze, iesind din circuitul economic.

Viitorul suna incert
Deflatia este un fenomen nou, nefamiliar. In ultima jumatate de secol, bancile centrale s-au luptat cu inflatia si cu hiperinflatia, nu au avut probleme cu preturile care scadeau ci se luptau sa le tina n fr=u. Deflatia japoneza este un dusman ciudat, invizibil.Japonezii nu au nici macar un cuv=nt care sa denumeasca fenomenul care face ravagii de c=tiva ani n cea mai mare economie asiatica.
aapte ani dupa declansarea deflatiei, nimeni nu stie unde se va duce economia, sunt nsa teorii, scenarii si dezbateri publice. Datoriile uriase stimulate de scaderea generala a preturilor sunt acum usor de rambursat. Consumatorii japonezi si pot permite luxul unor apeluri telefonice internationale si savoarea celui mai ieftin hamburger din ntreaga retea McDonald’s. Insa pe termen lung economistii cred ca solutia mormanului de datorii cumulat va fi una nu tocmai placuta: hiperinflatie sau criza financiara.

Marul discordiei: m=na de lucru ieftina
Cu suma platita pentru un bilet de tren de la Tokyo la Kobe, potin cumpara 444 de perechi de tenisi din p=nza de cea mai buna calitate. Un hamburger costa n Japonia doar 49 de centi, cel mai mic pret din toata lumea. Cum au ajuns nsa lucrurile at=t de ieftine? Un muncitor costa n Japonia 100$ pentru o zi de lucru. In Taiwan, 40$. In china, doar 3$. Makoto Nozaki, presedintele companiei care produce ncaltaminte sportiva ieftina, este extrem de sensibil la remarcile care sugereaza ca Japonia importa deflatia din China. “Preturile scad pe zi ce trece, este adevarat. Dar este asta oare deflatie? Noi dam clientilor ceea ce vor: ncaltaminte ieftina de buna calitate. Asta este misiunea noastra”.
In Japonia sunt multe dezbateri pe tema efectelor costurilor scazute ale fortei de munca. Multi arunca vina n ograda vecinului, adica n China. Robert Feldman, economist-sef al Morgan Stanley n Japonia, spune ca de fapt China face un serviciu consumatorilor japonezi. Scaderea preturilor bunurilor de import a crescut puterea medie de cumparare a unei gospodarii japoneze cu circa 6 puncte procentuale. Asta a stimulat cheltuielile pentru alte categorii de bunuri, precum telefoanele mobile, care au impulsionat o ntreaga industrie.

Ce este deflatia?
Deflatia nu mai este un fenomen ciudat, asiatic, care nu afecteaza pe nimeni n afara japonezilor. Deflatia se extinde si n restul lumii si ngrijoreaza liderii economici ai lumii. Recent, presedintele Rezervei Federale americane, Alan Greenspan, a avertizat ca va lua toate masurile necesare pentru a evita scenariul scaderii preturilor. La o zi dupa declaratia lui Greenspan, Banca Centrala Europeana, cunoscuta pentru lupta sa obsesiva cu inflatia, si-a modificat politica monetara pentru a lua n considerare pericolele deflatiei.
Deflatia reprezinta scaderea generalizata a preturilor, fenomen prezent n Japonia din 1995. In general este un fenomen negativ pentru ca ncurajeaza cresterea ndatorarii si poate genera o spirala deflationista: companiile reduc salariile pentru a face fata preturilor mici cu care si v=nd produsele, iar generalizarea acestei strategii duce la scaderea cantitatii de bani disponibile pentru cheltuieli, determin=nd o noua runda de scadere a preturilor si apoi a salariilor. Acesta a fost mecanismul economic care s-a declansat n anii 1930 si unii economisti considera ca economia japoneza repeta acelasi model. Altii avertizeaza ca, desi consumatorii sunt pe moment multumiti de scaderea preturilor, costul total pentru economia japoneza va fi dezastruos.
Bancile centrale din lume cred ca Banca Japoniei a reactionat greu dupa explozia bulei la nceputul decadei 1990. Preturile scadeau deja continuu atunci c=nd a fost luata decizia diminuarii dob=nzii si astfel banca centrala si-a pierdut capacitatea de a influenta preturile prin modificarea ratei dob=nzii.

Mituri prabusite
La nivel national, uriasele cheltuieli guvernamentale care ncercau sa compenseze lipsa investitiilor private, a transformat Japonia n cea mai ndatorata tara din lume. Nagano a supravietuit cu greu. La prima vedere, fosta gazda a Jocurilor Olimpice pare un oras prosper, cu cladiri nalte acoperite n sticla si ecrane publicitare gigantice. Singurul lucru care lipseste sunt cumparatorii. Principala strada comerciala, care duce spre templul Zenkoji, vechi de 1.500 de ani, este pustie. Pe cele mai mari magazine ale orasului, Daiei si Sogo, se aduna praful. Atmosfera deprimanta este accentuata de postere care fac reclama la fondurile de pensii.
Soichiro Yoshida, un om de afaceri local care a condus oferta orasului Nagano pentru gazduirea Jocurilor Olimpice de iarna din 1998, rezuma extrem de sugestiv, drama orasului sau: “Nu sunt oameni, nu sunt masini pe strazi, nu mai e nimic. Ma uitam la semafoarele din intersectie ntreb=ndu-ma: ce rost mai au astea?”

125.000 dolari pentru un joc de golf
In anii 1970 si 1980, Japonia a trecut printr-o frenezie de constructie a terenurilor de golf, generata de ntreprinzatorii acre erau convinsi ca terenurile sunt investitii sigure. Astfel, Shigekazu Mitsuda, un avocat din Tokyo, a devenit poate singurul om din lume care a platit 125.000 de dolari pentru un joc de golf. Mitsuda s-a nscris la Hamano Golf Club, care detinea ntr-o suburbie de lux a orasului un teren de golf ca adevarata oaza de liniste. Suma platita ca sa devina membru al clubului a parut extrem de rezonabila ntr-o perioada n care n Japonia exista o piata secundara speciala pentru tranzactionarea statuturilor de membru al cluburilor de golf, titluri de valoare precum obligatiunile. Cu doi-trei ani n urma, taxa de membru ar fi costat nsa 750.000 de dolari. Dar Mitsuda a apucat sa joace doar o partida de golf p=na ce clubul sau s-a prabusit sub un morman de datorii, ca si alte 2.200 de cluburi din Japonia.
Mitsuda explica, dintr-un zg=rie-nori aglomerat cu birouri ca “n acea vreme toti credeau ca proprietatile lor (printre care si contributia de membru la un club de golf de renume) nu se vordevaloriza niciodata. Acesta era mitul pam=ntului. Japonezii aveau ncredere n asta”. Dar, ca si pretul caselor, al terenurilor, al proprietatilor industriale, al actiunilor, toate preturile au scazut continuu de atunci.
andreea.melinte@zf.ro