Deloitte Consulting, divizia americana a grupului international de audit Deloitte & Touche, a realizat un program soft care analizeaza limbajul utilizat de companii in redactarea documentelor financiare sI le ajuta sa evite termenii de jargon financiar sI sa foloseasca un limbaj clar si concis. Mai mult, programul, denumit “Bullfighter”, poate fi utilizat de investitori pentru depistarea companiilor cu probleme.
Ideea unui astfel de program a pornit de la observatia auditorilor potrivit careia cu cat sunt mai frecventi termenii de jargon financiar, termenii sofisticatI si neclari, cu atat mai mari sunt problemele financiare ale companiei in cauza.
Deloitte, unul din cele patru mari nume din domeniul auditului pe plan mondial, a recunoscut ca sI proprii auditori au permis sI chiar au incurajat pana acum folosirea in documentele financiare a unor termeni precum “sinergie” sau “paradigma”.
Compania a hotarat sa puna capat acestor practici sI a realizat un program care sa ajute redactarea documentelor contabile intr-un limbaj accesibil sI clar, informeaza CNN Money. Programul a fost denumit “Bullfighter” (Matadorul), aluzie la jargonul american care descrie o piata in crestere drept “bull market” (bull inseamna taur).
Folosit la analiza limbajului financiar al gigantului american Enron, “Bullfighter” a evidentiat faptul ca pe masura ce problemele financiare ale companiei se adanceau, termenii folositi deveneau din ce in ce mai obscuri.
“Suntem de parere ca exista o legatura stransa intre folosirea unui limbaj clar si direct in redactarea documentelor unei companii si performantele acesteia”, a afirmat Brian Fugere, partener in cadrul firmei de consultanta Deloitte. Versiunea finala contine un dictionar de 350 cuvinte care in opinia realizatorilor trebuie evitate.
“Programul identifica notiunile confuze, oferind o explicatie plina de umor a motivelor folosirii unor asemenea concepte”, a afirmat Chelsea Hardaway, director de marketing la Deloitte.
In opinia realizatorilor cele mai detestate cuvinte sunt: “grad de indatorare” (leverage), “latime banda” (bandwidth), “stimulare” (incentivize), “vizionar” (envisioneer). In urma testelor facute, cele mai mici punctaje la claritatea limbajului le-au obtinut companiile din sectorul de tehnologie. Programul poate fi copiat gratuit de pe situl http:/www.dc.com/bullfighter.