Anul 2012 va aduce pe piața globală de telecom o explozie a vânzărilor de smart­phone-uri, o competiție și mai strân­să pe segmentul aplicațiilor pentru telefoane și tablete, dar și o înăsprire a strategiilor de tarifare practicate de operatori pentru serviciile de date care ar putea duce la dispariția treptată a abonamentelor la net fix cu trafic de date nelimitat, potrivit previziunilor anuale realizate de compania de consultanță Deloitte pentru industriile de tehnologie, media și telecomunicații (TMT), aflate la a 11-a ediție.

Compania de consultanță estimează că în acest an circa 100 de milioane de abonați la serviciile de internet fix din întreaga lume va trebuie să devină atenți la volumul de date transferate prin linia de net fix, la fel cum o fac deja cu conexiunea de internet mobil. În 2010, potrivit unui studiu al OECD, din 34 de țări monitorizate, în patru dintre ele toți furnizorii de internet fix impuneau limite la transferul de date existent. În alte cinci țări 50% sau mai mult dintre furnizorii de net impuneau limite la volumul de date transferate prin linii fixe, iar în alte 25 de țări nu existau furnizori de net sau doar foarte pu­țini fur­nizori care să fi impus asemenea limitări. Marea majoritate a țărilor care nu au asemenea limite la “consumul” de net fix se află în Europa, Asia și America.

De ce s-ar încheia însă perioada în care un client al unui serviciu de net fix nici măcar nu își pune problema că ar trebui să fie atent la câte date transferă?

Potrivit Deloitte, rețele fixe de date au devenit supraaglomerate în ultimii ani, dintr-un complex de factori. În primul rând, spune compania de consultanță, odată ce utilizatorii s-au obișnuit să nu mai aibă limite de transfer la serviciile de date fixe, consumul a crescut exploziv, cel puțin în cazul unei părți dintre abonați. Adăugați la această situație și faptul că după anul 2010 a explodat consumul de servicii video online, accesul la rețele sociale, servicii cloud sau gaming online – toate acestea ridicând presiunea pusă pe rețelele fixe. În plus și operatorii de telefonie mobilă au redus volumul de date inclus în unele abonamente, astfel că utilizatorii au migrat în parte spre conexiunile Wi-Fi ale rețelelor fixe. Această tendință a dus la reducerea congestiei în rețelele mobile, dar a transferat-o în cele fixe.

Potrivit unor studii, cererea de date per client crește cu 30% pe an, până la aproape 15GB pe lună. E-mailurile reprezintă 0,23% din acest trafic, în timp ce accesarea unor clipuri sau filme online reprezintă 26% din trafic și crește rapid în continuare.

Ce alte evoluții vor avea loc în acest an pe piața telecom? Vom asista la o explozie a smartphone-urilor ieftine, cu un preț mai mic de 100 de dolari, care vor introduce în lumea aplicațiilor și a datelor mobile persoane care nu au avut niciodată asemenea telefoane.

2012 în telecom

Limită și la net fix – consumul de video online și traficul de pe rețele sociale provoacă tot mai des congestii în rețelele fixe, astfel că furnizorii ar putea impune limita la volumul de date transferat lunar.

Noi tehnologii wireless – pentru a reduce volumul de date transferate pe net vor apărea noi tehnologii asemănă­toare Bluetooth și WiFi pentru transferul fișierelor; spre exemplu transferul pozelor între două telefoane va fi realizat direct și nu online; se va impune cel mai ușor de utilizat tehnologie, nu neapărat cea mai eficientă.

Mai multe smartphone-uri – 300 de milioane de smartphone-uri cu prețul sub 100 $/bucată se vor vinde în 2012, pe măsură ce tot mai mulți utilizatori vor renunța la telefoanele foarte simple; operatorii de telefonie trebuie să fie atenți câte date mobile consumă acești clienți, pentru că dacă ei se vor trezi cu o factură șoc la net, atunci vor abandona aceste servicii pe termen lung.

Competiție pe aplicații – două milioane de aplicații vor fi disponibile în 2012 în magazinele de aplicații pentru smartphone-uri și tablete, de la un milion în decembrie 2011. Un segment de aplicații care va crește va fi cel disponibil în limbile locale, pe măsură ce crește utilizarea smartphone-urilor.

Explozia NFC – tehnologia radio Near Field Communication (NFC), care poate fi utilizată spre exemplu pentru plăți de valoare mică, va fi disponibilă în 2012 pe aproximativ 300 de milioane de smartphone-uri, tablete și eReadere; totuși în Deloitte tehnologia va fi utilizată în principal pentru alte servicii decât plățile, cum ar fi jocurile, securitatea, autentificarea și accesarea informațiilor, estimează Deloitte.