Distribuitorul de placi ceramice Delta Distribution estimeaza pentru acest an o crestere de 40-50% a cifrei de afaceri, fata de nivelul de 30 milioane euro consemnat in 2006.
Vanzarile de gresie si faianta au ocupat anul trecut o pondere de 70% din cifra de afaceri a firmei, diferenta fiind reprezentata de obiecte sanitare, accesorii si mobilier de baie. Compania va investi in acest an circa patru milioane de euro pentru deschiderea a doua showroom-uri in Bucuresti si a altor cinci in Oradea, Suceava si Iasi. In prezent, Delta detine o retea de 24 de magazine si 16 depozite la nivel national.
De asemenea, firma va investi in acest an in actualizarea ofertei de produse si in diversificarea pachetele de servicii de proiectare si montaj, furnizate la vanzarea produselor. Delta Distribution va aloca in 2007 un buget de un milion de euro pentru promovarea produselor firmei, cu 30% mai mult decat anul trecut.
Firma, infiintata in 1996, importa si distribuie placi ceramice, obiecte sanitare, accesorii si mobilier de baie, cazi si cabine de dus, saune si piscine.
Printre principalii distribuitori de placi ceramice de pe piata romaneasca se numara SSAB Bacau, Bravo Group Bucuresti, Menatwork Est Prefabricate, Tiger Amira Oradea, Romstal sau Ambient Sibiu, iar cei mai importanti producatori sunt companiile Cesarom si Sanex, detinute de grupul austriac Lasselsberger.