Liderii politici britanici, judecatorii si alte potentiale tinte ale IRA au fost avertizate cu privire la riscurile care planeaza asupra securitatii lor, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului de la Londra. Nivelul alertei teroriste in legatura cu IRA a fost ridicat, din cauza situatiei politice “turbulente” din Irlanda de Nord, a declarat purtatorul de cuvant. Ministrii britanici, anumiti deputati ai majoritatii parlamentare, dar si ai opozitiei, judecatorii, magistratii si sefii de politie sau ofiterii superiori ai armatei au primit recomandarea de a-si spori masurile de securitate personala. Nivelul de alerta a fost ridicat dupa mai multe incidente produse in Irlanda, in care a fost implicata IRA. Purtatorul de cuvant al Guvernului de la Londra a oferit insa asigurari ca nu exista nici un indiciu ca IRA ar fi pe punctul de a renunta la armistitiul incheiat in urma cu opt ani. Membri ai IRA sunt suspectati ca ar fi implicati in asasinarea lui Robert McCartney, un catolic care a fost injunghiat mortal la 31 ianuarie, intr-un local din centrul Belfastului. Mediafax
Eveniment
Demnitarii britanici, potentiale tinte ale IRA
Demnitarii britanici, potentiale tinte ale IRA