Democratii americani au solicitat, dupa desemnarea noului director al CIA de catre presedintele George W. Bush, declansarea unei reforme urgente si complexe a serviciilor americane de spionaj.



Un raport al unei comisii speciale a Senatului dat publcitatii luna trecuta a criticat dur serviciile secrete, in special CIA, pentru ca nu a avut date complete despre armele irakiene inainte de declansarea razboiului din Irak. Comisia a stabilit ca informatiile serviciului, care au condus la declansarea razboiului, au fost trunchiate, si neverificate. Desi a existat suspiciunea ca informatiile CIA au fost “masluite” de Casa Alba pentru a justifica inceperea razboiului, Comisia a spus ca aceste fapte nu se verifica. George W. Bush a promis o reforma profunda a CIA. Un alt raport, de aceasta data referitor la atentatele de la 11 septembrie, remarca si el carente in organizarea serviciului de informatii. Bush l-a numit la inceputul saptamanii pe republicanul Porter Goss, reprezentant al statului Florida si presedinte al Comisiei pentru Informatii din Camera Reprezentantilor, in functia de director al CIA, nominalizarea trebuind aprobata si de Senatul american.



Alegerea, bine primita in tabara republicana, a suscitat reactii diferite in randul democratilor, care au cerut reformarea in profunzime a sistemului american de informatii, prin aplicarea recomandarilor comisiei de ancheta asupra atentatelor de la 11 septembrie.



Unii dintre liderii democrati se tem ca Goss, un apropiat al lui George W. Bush, va “politiza” procesul de reforma din cadrul serviciilor de informatii.



Principala recomandare a comisiei se refera la crearea unui post de coordonator al serviciilor de informatii, care sa controleze bugetul si personalul agentiilor de spionaj. Candidatul democrat la Casa Alba, John Kerry, considera prioritara crearea acestei functii. “Cred ca trebuie sa organizam audieri impartiale si rapide in legatura cu numirea lui Porter Goss la conducerea CIA. Acesta este un post-cheie in lupta impotriva terorismului si nu trebuie sa ramana neocupat, insa functia cea mai importanta, cea de director national pentru informatii, nu a fost creata inca”, a declarat Kerry.



“O persoana nu trebuie sa ajunga in functia de director al CIA dupa ce a fost deja implicata in viata politica si atunci cand este vorba de securitatea populatiei americane”, a apreciat Nancy Pelosi, liderul minoritatii democrate din Camera Reprezentantilor.



Goss, membru al Congresului de 15 ani, a criticat recent politica propusa de John Kerry in domeniul securitatii, pe care a calificat-o drept “nerealista si periculos de naiva”.



Richard Holbrooke, fost ambasador american la ONU si consilier al lui Kerry, a recunoscut ca Goss dispune de “o experienta importanta” in domeniul informatiilor, insa a atras atentia asupra “lipsei de claritate a propunerilor administratiei”.



Marti, membrii democrati ai Congresului i-au cerut presedintelui George W. Bush sa convoace o sesiune speciala a Legislativului in vederea accelerarii procesului de reforma a serviciilor de spionaj si a numirii unui director national pentru informatii. Pelosi a anuntat ca presedintelui Bush i-a fost trimisa o scrisoare prin care este solicitata adoptarea de masuri concrete inainte de implinirea a trei ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Mediafax