Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, compania finlandeză Nokia, se află în căutarea unui nou șef, care să ajute la recuperarea terenului pierdut în fața iPhone pe segmentul smartphone-urilor, informează Wall Street Journal.
Nokia, care a contactat șefii mai multor companii din SUA pentru acest post, va lua o decizie până la finele acestei luni, au declarat pentru publicația economică mai multe surse apropiate situației. Purtătoarea de cuvânt a companiei, Arja Suominen a refuzat să comenteze.
O înlocuire a actualului CEO, Olli-Pekka Kallasvuo, ar aduce beneficii companiei, este de părere Ulf Mortzen, care administrează un fond de acțiuni în valoare de aproximativ 1 miliard de euro inclusiv acțiuni Nokia, în cadrul Aramea Asset Management.