Deputatul PSD Victor Surdu a murit la vârsta de 63 de ani după o suferință cauzată de cancer la pancreas. Anul trecut Victor Surdu a fost operat de pancreas la un spital din Italia. Victor Surdu era căsătorit cu cântăreața Angela Similea. Surdu era născut la 11 iulie 1947. De profesie inginer horticultor, a fost, între 1989-1990, ministru al agriculturii. Între 1990 și 1996 a fost președinte al Partidului Democrat Agrar (PDAR). Din 2001 era membru al PSD, iar din 2008 deputat de Neamț. Victor Surdu a mai fost deputat între anii 1990 și 1992.