Europa și Statele Unite sunt supraîndatorate. Criza care a început în sectorul american imobiliar în 2007 a devastat finanțele de ambele părți ale Atlanticului și amenință să ruineze euro și să declanșeze o a doua recesiune mondială, scrie publicația germană Der Spiegel.
Sentimentul de teamă este resimțit din nou, semnalele privitoare la o nouă criză financiară se înmulțesc, iar liderii politici ai Occidentului par neajutorați.
A supraviețui de pe o zi pe alta, a amâna, a minimaliza gravitatea evenimentelor – motto-urile politicienilor de pe ambele părți ale Atlanticului trimite semnale de alarmă pe piețele de acțiuni.
Mulți economiști remarcă faptul că panica de săptămâna trecută seamănă cu teama ce a urmat prăbușirii Lehman Brothers. Atunci, ca și acum, băncile au încetat să se mai împrumute reciproc, iar lichiditățile depuse de bănci în cadrul băncii centrale s-au dublat în decurs de câteva zile.
Acum, BCE a intervenit, însă cât mai poate continua aceasta operațiunile de furnizare de lichiditate fără a-și pierde credibilitatea? Va lua criza financiară amploare? Și va intra lumea mai apoi în faliment?
Pentru a salva băncile și asigurătorii, guvernele occidentale s-au supraîndatorat. Cine va salva acum guvernele?
Amploarea datoriilor este mai puțin gravă decât incapacitatea guvernelor de a găsi o strategie credibilă pentru reducerea datoriilor.
Occidentul nu a mai fost atât de slab de la cel de-al Doilea Război Mondial și niciodată o criză nu a paralizat Europa, America și Japonia în același timp. Există temeri în creștere că în SUA problemele vor duce inflația la niveluri record. În Europa viitorul monedei unice este amenințat.
Lumea riscă să intre într-o spirală de scăderi. Crizele datoriilor slăbesc creșterea economică. Stabilitatea economică a lumii este amenințată. Până acum, însă, acest risc nu pare să-i preocupe foarte mult pe cei care gestionează criza.
Devine din nou clar că mecanismele de salvare ale zonei euro sunt doar măsuri inadecvate, iar din nou liderii guvernamentali rămân în urma piețelor financiare și a realităților economice.
Deosebit de îngrijorător este că anunțurile și promisiunile acestora au un “termen de valabilitate” din ce în ce mai redus. Oficialii germani spun că fondul de urgență al UE nu poate salva Italia, chiar dacă este triplat. Alternativa este simplă: eurobondurile. Momentan, Germania se opune introducerii acestora, însă resimte presiunile SUA, care consideră că dacă Europa va reuși să controleze criza, lupta sa cu datoriile va fi mai ușoară.
Statele Unite au cheltuit excesiv, iar politica a funcționat atât timp cât economia a continuat să crească. Acum, vistieria SUA este goală, iar reducerile de cheltuieli vizate nu puteau veni într-o perioadă mai nepotrivită, sporind șansele unei recesiuni sub formă de W.
În China, considerată adesea fabrica lumii, viața se scumpește nu numai pentru producători, ci și pentru consumatori. Economia chineză riscă deja să se supraîncălzească, cu consecințe dramatice la nivel mondial.
Lumea este mai aproape de un crash economic decât în orice alt moment de la declanșarea crizei financiare, deși guvernele sunt din multe puncte de vedere mai bine poziționate decât în 2008. Totuși, decizii ferme sunt necesare acum de ambele părți ale Atlanticului.
În Statele Unite guvernul și opoziția trebuie să se pună de acord asupra unui plan sustenabil de reducere a datoriei, iar Europa trebuie să decidă fie o scindare a blocului euro, fie o coordonare mai strânsă a politicii fiscale.
Claritate germană
A supraviețui de pe o zi pe alta, a amâna, a minimaliza gravitatea evenimentelor sunt motto-urile politicienilor de pe ambele părți ale Atlanticului.
Occidentul nu a mai fost atât de slab de la cel de-al Doilea Război Mondial, și niciodată o criză nu a paralizat Europa, America și Japonia în același timp.
Pentru a salva băncile și asigurătorii, guvernele occidentale s-au supraîndatorat. Cine va salva acum guvernele?
Oficialii germani spun că fondul de urgență al UE nu poate salva Italia, chiar dacă este triplat. Alternativa este simplă: eurobondurile, dar Germania se opune introducerii acestora.
Din nou liderii guvernamentali rămân în urma piețelor financiare și a realităților economice.
Statele Unite au cheltuit excesiv, iar politica a funcționat atât timp cât economia a continuat să crească. Acum, vistieria SUA este goală, iar reducerile de cheltuieli vizate nu puteau veni într-o perioadă mai nepotrivită.