PSD nu se astepta sa piarda. Obisnuiti cu cele 45-50 de procente pe care sondajele le consemnau in dreptul partidului lor, liderii PSD au fost suprinsi sa constate ca la fel ca si in 2000 au avut cu 13-15 procente mai putin decat diversele masuratori pre-electorale realizate de sociologi. Cum alegerile au vizat si functiile de primar, implicand astfel o accentuata dimensiune personala, socul produs de infrangere a fost si mai mare. Pozitii importante precum cele de la primariile din Cluj si Bucuresti nu au fost castigate de PSD, in ciuda mobilizarii unor insemnate forte care sustineau doi membri de vaza ai guvernului: Ioan Rus si Mircea Geoana. Pierderea unor primarii din Moldova sau Oltenia, ca si scorurile neasteptat de mici obtinute la alegerile din Transilvania au creat o stare de spirit foarte tensionata in sanul partidului de guvernamant. In aceste conditii, era inevitabil ca PSD sa traverseze o perioada framantata. Atunci cand te astepti sa-ti zdrobesti adversarii, infrangerea are un gust mult mai amar si consecin ele sunt mult mai greu de tras decat atunci cand te astepti la o victorie modesta.
De fapt, dupa scrutinul din 6 si 20 iunie, PSD seamana cu un boxer care si-a pus centura in joc si care, tulburat de loviturile primite, nu stie daca a pierdut prin KO, daca a fost infrant la puncte sau daca nu cumva chiar a castigat. Cum PSD a pastrat pozitii insemnate pe harta politica a Romaniei, se poate spune ca deruta de dupa locale vadeste de fapt ambitia nemasurata a PSD, dorinta lui de a avea totul . Manifestata din 2000 incoace de pilda, prin recrutarea masiva a primarilor alesi pe listele partidelor adverse sau prin arogan a cu care si-a tratat concurentii politici tentatia monopolista a PSD se vede infirmata cel putin partial de urne. Efectele secundare ale acestui vot-sanctiune pot fi insa mai mari decat cele pe care electoratul le-a decis la urne.
Intr-adevar, incetineala si ezitarile cu care PSD a asumat rezultatele alegerilor locale ne arata ca partidul lui Nastase are serioase probleme individuale, dar si o grava problema colectiva. Probleme individuale, pentru ca liderii PSD isi asuma cu greu responsabilitatea pentru solutiile alese in campania recenta. Dan Ioan Popescu e, in aceasta privinta, exemplar: dupa ce s-a pus la dispozitia organizatiei pe care a condus-o, care a decis sa-l sustina totusi la sefia PSD-Bucuresti, ministrul Popescu a parasit pana la urma in lacrimi pozitia detinuta. Imaginea lui D.I. Popescu care plange dupa ce a trebuit finalmente sa asume esecul candidaturii lui Geoana la primaria Bucurestilor va ramane probabil emblema alegerilor locale din 2004. Esecul individual are si alte chipuri: intre Dumitru Sechelariu, care a parasit PSD dupa ce si-a amenintat cu dezvaluiri incomode fostii parteneri politici si, respectiv Ioan Rus, care a scos de la naftalina ambitiile regionale ale grupului ministerial de la Cluj, avem o galerie cu numerosi lideri PSD care ilustreaza cat de grea e asumarea responsabilitatilor in caz de esec si cat de facila este dorinta de razbunare. Dincolo de cazurile individuale, PSD are insa in mod vizibil o problema colectiva: partidul lui Adrian Nastase nu pare deocamdata capabil sa asume esecul si sa clarifice o strategie politica in vederea alegerilor generale. Reprimirea lui Vanghelie in organiza ia din care a fost indepartat e simbolul acestei incapacitati colective de a trage concluziile esecului de la locale. In mai putin de o luna, PSD a trebuit sa treaca de la proiectul lui Geoana de a transforma Bucurestiul intr-o capitala europeana la readucerea primarului Vanghelie in partid.
Ce se va intampla? Greu de spus. Hrebenciuc, Popescu, Rus si Geoana sunt deocamdata perdantii autoritatii si a pozitiilor pe care le detineau in partid. Retelele din sanul PSD sunt in miscare. Adrian Nastase are tot interesul de a clarifica raporturile de forte din interiorul partidului pe care ar trebui sa se bazeze in eventualitatea prezentarii la alegerile preziden iale. Presedintele Iliescu are in schimb interesul de a pastra o anumita ambiguitate in disputa grupurilor din PSD. Reintoarcerea in partidul pe care l-a parasit in 2000, dupa ce va fi incheiat al treilea mandat preziden ial, nu se va petrece la fel in caz de victorie, respectiv in caz de esec al propriei familii politice in alegeri. Mai mult decat niciodata, Nastase si Iliescu sunt siliti sa negocieze. Negocierea are insa mai multe necunoscute. In ipoteza ca Nastase si PSD castiga alegerile din toamna, Iliescu va avea putine argumente pentru a ocupa altceva decat o pozitie onorifica in partid. Daca PSD si Nastase pierd scrutinul, Iliescu va putea juca, la fel ca si in 1996, rolul de reorganizator al partidului. In aceste doua cazuri, negocierea e relativ simpla, dar are costuri foarte diferite pentru cei doi actori. Negocierea va fi infinit mai complicata in eventualitatea unei coabitari. Desi alegerile anterioare au exclus-o, ipoteza coabitarii nu trebuie privita ca minora. Echilibrul creat intre polul PSD si cel format din PNL-PD ar putea crea o situa ie inedita in campul politic romanesc, cu o majoritate parlamentara plurala de o anumita orientare si un presedinte de alta culoare politica. Nu doar PSD, ci si ceilalti actori majori ai scenei politice (PNL si PD) par foarte putin pregatiti sa trateze o asemenea situatie complicata. Deruta PSD de la inceputul verii s-ar putea transforma in haos general la toamna.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.