Considerata un simplu moft in urma cu numai trei ani, ideea de a picta peretii camerelor pentru copii in detrimenul unei zugraveli monotone a luat amploare, dovada fiind cresterea cifrelor de afaceri ale pietei de profil. Ana Asavei a decis sa faca din decorarea camerelor pentru copii un business, dupa ce, in urma cu cinci ani, sora sa a rugat-o sa ii decoreze camera fiului ei. In acel moment, ea era studenta la Facultatea de Arta din Bucuresti, sectia pictura, si a acceptat propunerea de dragul nepotului sau. “Rezultatul a fost unul surprinzator, micutul meu nepot era numai un zambet si nu stia ce sa ne arate cu degetelul mai intai, trenuletul de pe peretele de la usa, casuta cu strumfi din coltul camerei sau pisica pictata pe patut”, isi aminteste Asavei, managerul departamentului de decoratii camere de copii din cadrul firmei Raco, Bucuresti. Bineinteles, de aici si pana la ideea unei afaceri care sa se ocupe de decorarea camerelor pentru copii a mai trecut ceva timp in care Asavei a primit in continuare solicitari similare din partea prietenilor si cunostintelor, impresionati de rezultatul acelui experiment. In urma cu numai trei ani, Asavei a hotarat pornirea unei afaceri care sa ofere aceste servicii, dar s-a confruntat bineinteles cu principalul obstacol, si anume cel financiar. Investitia initiala a fost una minora, de apoximativ 200 de euro, pentru asigurarea materialelor necesare primelor lucrari. Acest lucru este posibil in conditiile in care exista cel putin o persoana, in acest caz chiar fondatoarea, care sa asigure mana de lucru. “Dupa ce realizam o lucrare, banii castigati se duceau pe culori, pensule si publicitate”. In schimb, “pentru a mentine o astfel de afacere, este nevoie de capital , capital necesar in primul rand pentru a putea face cunoscute serviciile pe care doresti sa le oferi”, declara aceasta. “Ca metode de promovare, la inceput nu mi-am permis decat realizarea unor mici brosuri pe care le imparteam pe strada, pe la expozitiile destinate copiilor sau prin cutiile de scrisori.” Acesta este si motivul pentru care, in primii doi ani, Ana Asavei nu a ramas cu niciun profit, chiar daca, in principiu, costurile materialelor reprezinta numai 20% din cifra de afaceri. Motivul il reprezinta permanenta reinvestire a castigurilor in publicitate dat fiind ca in urma cu trei ani promovarea era un capitol esential, avand in vedere reticenta clientilor fata de aceste servicii si necesitatea educarii acestora. “Oamenii priveau ideea de a picta peretii camerei copilului mai mult ca pe o idee trasnita, decat ca pe o metoda de a inveseli locul in care traiesc si se joaca micutii lor”, spune Asavei. Dar lucrurile au evoluat si in al doilea an, in 2005, cu o medie de 1,5 lucrari pe luna, cifra de afaceri s-a situat la 2.000 de euro (7.300 de lei). Asavei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 5.000 de euro (17.650 de euro), avand in vedere o medie dubla de 3 lucrari pe luna. Daca s-a pornit de la “a one-man team”, cresterea numarului de lucrari si implicit a volumului de munca a dus si la marirea echipei care consta acum in cinci artisti plastici cu studii superioare, plus o persoana care se ocupa de site si publicitate. Serviciile oferite de echipa Anei Asavei constau in decorarea peretilor din camerele copiilor prin pictare directa sau aplicare de planse pictate. Sunt folosite vopsele asemanatoare vopselei lavabile, rezistente in timp si lipsite de toxicitate, procurate de la furnizori autohtoni. In plus, se ofera sprijin in alegerea si aranjarea celorlalte obiecte din camera (mobila, corpuri de iluminat, covor). “Un alt serviciu pe care il oferim il reprezinta pictarea peretilor din restul casei, cu precizarea ca nu se realizeaza “zugraveli”, ci decoratiuni personalizate, unice, pictate manual, aflate de data aceasta la alegerea parintilor, cum ar fi o fresca murala pentru living”, explica Asavei. Pretul unei astfel de lucrari variaza in functie de complexitatea si nivelul detaliilor mai mult decat de marime, variind astfel de la 100 de lei la 2.000 de lei, cea mai mare comanda primita de Ana Asavei constand intr-o camera decorata integral ca un acvariu. Orientativ, un personaj (o printesa, pantera roz, omul paianjen) pictat la o dimensiune de 1m latime si 2 metri inaltime poate ajunge la 50-75 de euro, iar pentru o camera decorata integral tariful este de aproximativ 300-350 de euro. Raportand numarul comenzilor la incasari, se observa o majorare a pretului mediu al unei comenzi de la 110 euro in 2005 la 140 de euro in 2006, pe fondul unei tendinte a clientilor de a solicita lucrari cu un grad sporit de complexitate, nu neaparat mai mari ca dimensiune. La capitolul comenzi, echipa este mai mult decat deschisa dorintelor si originalitatii clientilor, asa cum s-a intamplat in cazul unei familii care a vrut ca pe usa dormitoarelor sa fie pictata caricatura fiecarui membru. “Chiar daca mai exista si astfel de cereri, cele mai solicitate sunt de departe personajele clasice din desene animate. Oamenii inclina sa aleaga elemente si personaje decorative familiare”, afirma Asavei. In schimb, aceasta a avut mult de luptat pentru a infrange prejudecatile si scepticismul asociate in general unei idei noi, dar a reusit. Dovada o fac numarul din ce in ce mai mare de clienti, fie ei persoane fizice sau institutii, precum cluburi pentru copii sau gradinite. “Cand ma uit in urma, consider ca am muncit doi ani pentru a educa consumatorul, dar nu am niciun regret. Dupa efortul depus, acestia au inceput chiar sa indrageasca ideea”. O alta adepta a conceptului de “pereti desenati” este Elena Barsan, cea care a venit cu aceasta idee in urma cu patru ani, atunci cand a avut initiativa de a decora singura camera fiului ei, pe atunci in varsta de doi ani. “Intreaga camera se schimbase radical, avea culoare, era vesela si plina de viata”, povesteste Barsan. Realizand potentialul acestei activitati, Barsan s-a hotarat la inceputul acestui an sa puna bazele brandului Camera Vesela. Investitia initiala a fost de aproximativ 1.700 de euro (6.000 de lei), menita sa acopere cheltuielile de infiintare a noii societati, achizitionarea materialelor de lucru (ustensile, culori, accesorii, scule, sabloane) si promovarea ofertei de servicii. Businessul reprezinta de fapt un serviciu conex in amenajarea, finisarea si infrumusetarea spatiilor pentru copii, fie ele camere, sali de clasa in cadrul gradinitelor sau spatii de joaca destinate cu precadere copiilor pana la 10-11 ani. Lucrarile sunt realizate in Bucuresti si imprejurimi cu vopsele acrilice, pe baza apoasa, stralucitoare precum vopselele de ulei, cu diferenta ca acestea sunt practic fara miros si nu sunt toxice, iar timpul de uscare este foarte rapid, de aproximativ o ora. Aparand pe piata de profil in 2006, cifra de afaceri a societatii s-a situat in jurul valorii de 5.400 de euro (19.000 de lei) in prima jumatate a anului, estimandu-se o marja de profit de 30%. In urma evolutiei din prima jumatate de an afacerii, Barsan ar putea inregistra in acest an o cifra de afaceri 11.000 de euro. Daca in lunile de vara activitatea este mult diminuata, incasarile pentru septembrie si octombrie au cunoscut o majorare considerabila, ajungand la 3.400 de euro (12.000 de lei). “Chiar daca este o afacere tanara, cifrele sunt incurajatoare cu atat mai mult cu cat costurile implicate sunt reduse”, afirma Barsan. Deja perceptia oamenilor asupra acestui tip de servicii este cu totul alta si, dupa cum confirma si Barsan, parintii au devenit niste clienti foarte receptivi, chiar daca in ultima instanta, “adevaratii clienti sunt de multe ori copiii insisi, cei mai buni si mai sinceri critici, ei hotarand ce anume si cum vor sa le fie desenat. “In general, este vorba despre parinti cu copii intre 1 an si 10-12 ani. Tarifele percepute se situeaza la 150 euro/mp si pe masura ce dimensiunea suprafetei creste, pretul variaza in jurul valorii de 100 euro/mp. Daca reticenta clientilor nu a mai reprezentat de data aceasta un obstacol, Barsan a avut de infruntat o alta problema: gasirea pesonalului potrivit, avand in vedere ca “pe langa a fi buni profesionisti, acestia trebuia sa mai aiba capacitatea de a gandi si de a simti precum un copil, ceea ce nu este deloc usor pentru un adult. “Dar Barsan a reusit sa ajunga la un compromis, prin angajarea studentilor de la arte plastice, care ii intregesc echipa la fiecare lucrare in calitate de colaboratori. Intrebata daca are vreun regret in legatura cu infiintarea acestei afaceri, Elena Barsan nu isi doreste decat “sa ii fi venit ideea mai devreme”.

Afacerea pe scurt
Marja de profit se situeaza in jurul valorii de 30%.
Investitia initiala variaza de la 200 de euro la 1.700 de euro.
Pretul pentru o lucrare incepe de la 30 de euro si poate ajunge pana la 2.000 de euro.
Costurile materialelor reprezinta numai 20% din cifra de afaceri.
Cea mai mare parte a clientilor solicita pictarea personajelor bine cunoscute din productiile animate.
Piata de profil a evoluat in comparatie cu acum trei ani, iar clientii sunt mult mai receptivi.
Nu este nevoie ca pesonalul sa depaseasca 5-6 membri.