Despre brand si nepricepere

Am mai amintit pana acum, in trecere si mai ales intr-un context (auto)ironic, despre un brand pe care orasul Iasi il are fara a mai fi facut prea multe lucruri pentru el in ultima jumatate de veac – anume cel de capitala culturala.
Revin acum asupra acestui subiect, mai ales pentru ca am avut parte de reactii nedumerite ale unor cititori, cu precadere ieseni, care au observat mai degraba aspectul de afront local al afirmatiilor mele, si nu semnalul de alarma pe care il ascundeau.
Sigur ca Iasiul are, in continuare, multe de oferit din punct de vedere cultural: de la imensul si, pentru cei care-l vad intaia data, coplesitorul Palat al Culturii pana la Casa Dosoftei, Casa Toparceanu, Casa Gane, Casa Otilia Cazimir, Casa Sadoveanu, Bojdeuca lui Ion Creanga, Muzeul Mihai Eminescu, Muzeul Mihail Kogalniceanu s.a.m.d. Sigur ca, aici, in aceste case memoriale si muzee, se desfasoara o serie de manifestari culturale, de la lansari de carte si expozitii pana la, uneori, spectacole. Sigur ca Iasiul are o Filarmonica si un Teatru National, ba chiar un Teatru Luceafarul (pentru copii si tineret) si un Ateneu care, prin spectacolele gazduite, a reusit uneori sa atraga in ultima vreme atentia intregii tari. Accept toate astea, si multe altele, fara rezerva – si ma bucur ca exista. Ceea ce nu mai ofera insa Iasiul, in numele unui arogant apelativ pe care si-l asuma, acela de “capitala culturala”, este prospetimea.
Sa sustii in continuare, orbeste, un asemenea cliseu “definitoriu”, in timp ce, spre exemplu, lasand deoparte Bucurestiul, exista in 2007 un Sibiu care atrage atentia intregii lumi si care va profita ani intregi de oportunitatea imensa oferita de titlul “Capitala Culturala Europeana”, devine, eufemistic spus, desuet. Sa nu observi ca evenimentele culturale de orice tip incep sa ocoleasca Iasiul, mutandu-se la Cluj, ba chiar la Constanta si Bacau, inseamna sa fii incremenit in mit. Iar sa plangi constant pe “umerii” Iasiului, asa cum, vrand-nevrand, o fac si eu acum, fara sa iei in calcul forta pe care ti-o ofera inca acest brand pe care il ai, fie el si prafuit, inseamna mai degraba inconstienta.
De la bun inceput, nu mi-am propus in aceasta rubrica sa ma axez atat pe evenimentele culturale in sine pe care le ofera “orasul de pe Bahlui”, cum din pacate incepe tot mai mult sa fie cunoscut Iasiul in tara, ci pe oamenii, grupurile de oameni si institutiile culturale vii, active, care pot oferi orasului sansa de a se reintegra, deplin, in cultura nationala actuala. Intr-un context sociopolitic care, din fericire, impune regiunilor, oraselor, comunitatilor sa-si dezvolte specificul si, mai mult, sa il vanda unei intregi opinii publice europene, mi se pare absolut necesar ca autoritatile sa-si structureze foarte clar prioritatile, sa si le asume pe cele care pot cu adevarat sa le aduca profit de imagine si, implicit, profit in sens mai larg.
Revenind la Iasi si la brandul sau – poate unicul exploatabil, din moment ce economic, industrial sau ca zona turistica orasul nu poate concura cu alte regiuni, orase, comunitati din Romania, daramite din Europa -, e de neinteles cum la nivel local nu se gasesc defel resurse pentru a sustine o imbunatatire de brand tocmai in aceasta directie. In acelasi timp, insa, constat ca autoritatile iesene sunt deosebit de inventive in a descoperi resurse la limita legalitatii pentru sustinerea echipei locale de fotbal, care an de an face imagine orasului zbatandu-se “cu onoare” sa evite retrogradarea din prima liga (spre exemplu, orice firma locala plateste o “taxa pentru sport” care se duce in buna parte in contul clubului, indiferent daca patronii firmelor sunt iubitori sau neiubitori de fotbal).
Daca secolul XX a fost al luminii sau al vitezei sau al comunicarii, in functie de unghiul din care privesti, secolul XXI pare a fi unul al comunitatilor si al brandurilor. Cine stie sa se inscrie la timp in aceasta cursa are numai de castigat. Cine nu stie are toate sansele sa dispara de pe hartile care conteaza. Mentalitatea noastra, a romanilor, este aceea ca din cultura nu se obtine profit. De un an, Europa vine si ne invata, uneori cu disperarea profesorului care vede ca nu gaseste un limbaj comun cu elevul sau, ca unul dintre cele mai importante domenii e cultura, cu tot ce inglobeaza ea: de la traditii si specific local pana la arta, indiferent in ce directie se manifesta.
Am dat la inceputul articolului o serie de muzee, de institutii, special pentru a veni acum, la sfarsit, cu cateva intrebari: Ce mai reprezinta ele pentru publicul neiesean? Mai vin oameni din afara Iasiului anume pentru a le vizita? Atrag Filarmonica sau Teatrul National spectatori din alte colturi ale tarii sau macar din Moldova? Daca raspunsul pe care si-l vor da autoritatile este negativ, asa cum bunul-simt ar cere-o, atunci ar trebui sa se inceapa tot de la o intrebare: De ce nu se intampla asta? Iar de-aici incolo vor si vom vedea ca totul e o chestiune de abordare a brand-ului. Cand nu stii sa ti-l fructifici, cand il lasi sa imbatraneasca in cartile de istorie, degeaba te mai lauzi, la nivel local, cu potentialul pe care il (mai) ai.