Iulian Apostu

Căsătoria

Între stabilitate și disoluție

Editura Tritonic

Prefață de prof. univ. dr. Maria Voinea. Acest volum este rezultatul cercetărilor sociale și juridice derulate pe parcursul ultimilor 8 ani, pe fondul unei polemici vechi între imperativele juridice cu privire la motivele considerate „temeinice” pentru acordarea divorțului și cele de ordin psiho-social.

Cartea descrie atât în termini teoretici, cât și prin prisma cercetării sociologice realizate, relația dintre ceea ce este funcțional și ceea ce este disfuncțional în cuplul conjugal actual, identificând atât elementele de solidaritate din cuplul contemporan cât și factorii generatori de conflict și chiar disoluție din spațiul social actual.

„Ca modalitate juridică de disoluție a familiei, divorțul a cunos­cut și el diferite forme de abordare, plecând de la o formă juridi­că simplă, apoi la strategii care să susțină demografic România în perioada industrializării și, după Revoluție, la forme din ce în ce mai simplificate care să asigure accesul cât mai rapid la divorț în baza unor minime condiții generale. Or, posibilitatea de evaluare juridică a stabilității sau a instabilității maritale, a cuplurilor care întrunesc condiții reale pentru divorț sau a celor care, pentru re­zolvarea problemelor au nevoie doar de „sfaturi de împăcare” și nu de divorț, este destul de dificilă. Aceasta pentru că cerințele juridi­ce pentru acordarea divorțului („motive temeinice”) nu evaluea­ză decât consecințele finale ale unei relații și nu direcția medierii unor cauze care ar putea fi orientate în vederea revigorării relației conjugale. Pe acest fond, strategiile avocațiale de a reprezenta clien­tul nu mai ramân întotdeauna o exprimare obiectivă a motivelor temeinice pentru divorț ci un set de intervenții juridice în urma căruia clientul este apărat strategic pentru un avantaj cât mai mare în raport cu celălalt soț. De multe ori, între realitatea obiectivă a motivelor pentru divorț și strategiile juridice de separare legală a partenerilor, decalajul este mare.

Lucrarea își propune evaluarea surselor de tensiune conjugală identificate în dosarele de divorț pentru a putea evalua apoi gradul de consistență dintre sistemul social și cel juridic. Așadar, există o diferență între motivele juridice de disoluție și cele psiho-sociale, cu șanse reduse chiar și pentru mediere? Reprezintă „motivele înte­meiate” o sumă de cauze iremediabile în baza cărora să fie justificată acordarea divorțului? Care sunt formele de intervenție terapeutică la care ar putea apela un cuplu pentru rezolvarea problemelor con­jugale? Există factori de toleranță sau de presiune care mențin rigid o căsătorie disfuncțională? Care sunt limitele juridice de evaluare obiectivă a disfuncționalității maritale? Toate acestea sunt întrebări la care această carte va încerca să răspundă. Ele vor constitui repe­rele teoretice dar și practice ale acestei lucrări. Pentru aceasta, vom face o abordare generală a vieții de familie, evidențiind aspectele ei constitutive, evoluția sistemelor familiale de la tradiționalitate la modernitate, cu toate formele ei de manifestare și vom compara fa­milia cu fenomenele alternative ei, pentru a evidenția diferențele și consecințele sociale ale diferitelor modalități de manifestare conju­gală. De asemenea, vor fi evidențiate particularitățile masculine și feminine ca modalități diferite de manifestare a genurilor precum și modalitățile de acțiune terapeutică ca intervenția de specialitate pentru restabilirea echilibrului conjugal.”