Radu Paraschivescu – Cum gândesc politicienii (cum? gândesc politicienii?!) Catalog de perle. Editura Humanitas
Radu Paraschivescu a publicat până acum patru volume de enunțuri brambura: Fie-ne tranziția ușoară (2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea (2007), Muște pe parbrizul vieții (2014) și Noi vorbim, nu gândim (2015). Fiecare dintre ele a fost de fapt o colecție de derapaje – de expresie, însă de multe ori și de gândire. Iar afișul fiecărei colecții a fost ținut în general de aceiași actanți din arena ptiblică; oameni de afaceri, actori, cântăreți, sportivi (cu precădere fotbaliști), politicieni, realiza-toii de emisiuni TV, fotomodele, crainici de știri, vedete din ciupercăria tabloidă, directori de ziare și de reviste, polițiști, avocați etc. Cititorii s-au convins, cu fiecare volum, că rostirea de năzbâtii e democratică și nu ține cont de vârstă sau de meserie, de opțiunile politice sau confesionale.
„Volumul de față se ocupă exclusiv de aportul politicienilor la fondul național de inepții și aberații. Am bănuit din capul lotului că se putea strânge destul material pentru o asemenea carte doar din recolta culeasă de pe ogorul politic. Am bănuit de mult, încă de la primele apariții ale unor politicieni incapabili să-și pună de acord creierul și gura. Nu le dau numele în clipa asta, le veți găsi oricum în paginile cărții. Și totuși, ce-i diferențiază pe politicieni de restul categoriilor prezente în culegerile de așa-zise perle? Prin ce se deosebește politicianul de manelist, de jandarm, de jucătorul de fotbal sau de vampa tabloidă ieșită la vânătoare de portofele mai mult sau mai puțin interlope? De ce merită doar politicienii un volum separat, nu și moderatorii de emisiuni TV, cântăreții de muzică populara, crainicii de știri, directorii de bancă sau asistentele emisiunilor de rigolă nocturnă?
Răspunsul e simplu și precis: fiindcă politicienii sunt oameni pe care i-am ales cu mâna noastră și care acționează – cel puțin teoretic – în folosul nostru. Munca lor ne influențează în mod direct, viața. Președintele, senatorul, deputatul și primarul sunt în funcție fiindcă i-am trimis acolo, fiindcă am făcut în ei o investiție de încredere și speranță. Prin urmare, e normal să ne intereseze cum se comportă acești oameni mai cu seamă după ce ne-au obținut votul. Insă la fel de firească este preocuparea pentru felul în care gândesc oamenii ăștia, câtă vreme comportamentul este rezultatul direct al unor mecanisme cerebrale. (…)
Cum gândesc politicienii? De multe ori, așa cum vorbesc. Adică șleampăt, confuz, îngălat. Iar dacă vorbirea reflectă procesele mintale, situația bate spre dramatic. Pleonasmele, dezacordurile și anacoluturile duc o luptă crâncenă pentru supremație în exprimarea multor politicieni. Or fi ei aleși, dar vorbirea lor e foarte rar aleasă. Metaforita unora, confuziile de termeni ale altora și în general nivelul scăzut al celor mai mulți ar trebui să-i facă pe alegători ceva mai circumspecți. Din păcate, unii alegători par mai departe sclavii burții pline și ai vorbei goale. Pețiți
cu o pungă cu alimente și duși cu preșul promisiunilor deșarte, ei girează pentru a doua, a treia sau a patra oară oameni compuși din corigente: la conținut, la competență, la maniere și la exprimare. Noțiunea de stil dispare fără urmă. Ciclul electoral se reia sub semnul farsei și al frustrării. Tragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puține personalități și tot mai multe pcrsonulități Iar când politicianul se știe impotent intelectual sau incapabil de acțiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor, stropii cu lacrimi, mujdei și șpriț. Mai ales că e atât de ușor să le inculci celor mulți și neinformați ideea că țara e sub asediu și împresurată de dușmani lacomi, care vor ciozvârte din ea.”
După aceste ditirambe, urmează două sute de pagini de perle despre toate subiectele imaginabile.
Categoric de citit. Și de reflectat.