Ascultă 5 minute de muzică clasică – un proiect Radio România Muzical
Din 1 și până în 31 martie, 5 minute de muzică clasică pot fi ascultate în spații neconvenționale din întreaga Românie – hipermarketuri, mall-uri, librării, școli, muzee, grație unei campanii Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice și de jazz.
Scopul proiectului este acela de a aduce muzica clasică cât mai aproape de publicul larg. Campania a ajuns la a opta ediție, fiind primită de public cu succes și mult interes la edițiile precedente, desfășurate de două ori pe an începând din 2010.
Principiul campaniei este simplu: difuzarea a cinci minute de muzică clasică, zilnic, în cât mai multe spații neconvenționale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este cât mai mare. De asemenea, zilnic, piesa zilei din campania Ascultă 5 minute de muzică clasică poate fi ascultată și la Radio România Muzical, dar și în rețeaua Radio România Regional.
Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute, care găzduiește și fișierele audio ale pieselor din proiect.
Ascultă 5 minute de muzică clasică esteun proiect Radio România Muzical, inițiat și dezvoltat de Cristina Comandașu.
Cinepolitica: filme despre „genocidul medicamentelor” și propagandă
Câteva dintre cele mai interesante filme pe teme politice recente vor fi proiectate la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, care va avea loc între 8 și 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu și Union. Cele două mari secțiuni, Competiția și Panorama, vor aduce în discuție probleme actuale, de la libertatea de expresie în Rusia sau Iran, la protestele din diverse colțuri ale lumii, monopolul marilor companii farmaceutice, viitorul Coreei de Nord, dar și istorii din trecut despre decizii de stat care au schimbat vieți.
Unul dintre primele trei titluri confirmate în competiția pentru Trofeul Cinepolitica 2014 este un documentar răvășitor despre „genocidul medicamentelor”. Între 1997 și 2003, decizia unor companii farmaceutice gigant din Occident de a nu permite scoaterea pe piață a medicamentelor anti-HIV/SIDA accesibile – pentru a-și maximiza profitul – a dus la moartea a circa 10 milioane de oameni în Africa și Asia. Fire in the Blood (foto 1), regizat de Dylan Mohan Gray și narat de William Hurt, îi aduce în fața camerei pe Bill Clinton, Desmond Tutu și activiști africani și indieni.
„De fiecare dată când mă întreabă cineva despre ce e filmul, îi spun că este despre crima secolului. Istoricul din mine nu putea crede, nu putea accepta faptul că nu exista nici un film și nici o carte în circulație care să spună povestea asta extrem de importantă”, declara regizorul. Extrem de bine primit de critică, Fire in the Blood a fost proiectat la Festivalul de la Sundance, anul trecut, și a fost premiat la Washington DC, Vancouver, Mumbai sau Hamburg. Trailer: www.youtube.com/watch?v=Fat3xf7Cia8
Cu o poveste controversată vine și Occupation: the 27th Picture, în regia croatului Pavo Marinković. Cineastul reia un scandal din fosta Iugoslavie care a schimbat viețile celor implicați. În 1978, regizorul Lordan Zafranović își prezenta în competiție, la Cannes, Occupation in 26 Pictures (foto 2), un film brutal, puternic stilizat, despre grupările extremiste, partizane, de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Bine primit de presa străină, el este „măcelărit” acasă de un grup de tineri critici, fiind perceput ca un film de propagandă comunistă. Considerat trădător și respins de breaslă, Zafranović a plecat din țară și s-a stabilit de câțiva ani la Praga. Acolo l-a întâlnit Pavo Marinković, în încercarea de a descifra dedesubturile scandalului. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de la Karlovy Vary, în 2013. Trailer: www.youtube.com/watch?v=dyFGv0RzTfg
Le sac de farine (foto 3), filmul semi-autobiografic regizat de Kadija Leclere, urmărește drama unei fetițe de 8 ani crescută într-o mănăstire catolică din Belgia, vizitată într-o zi de tatăl biologic pe care nu-l cunoscuse niciodată. Convins că e pentru binele ei, acesta o duce în satul natal din Maroc, unde va crește în sărăcie și lipsuri. În rolul principal apare renumita actriță Hafsia Herzi, alături Hiam Abbas și Mehdi Dehbi. „Am avut «șansa» de a trăi parțial această poveste, pentru că am fost luată și închisă timp de doi ani, patru luni și zece zile”, a explicat regizoarea. Le sac de farine a fost proiectat în peste zece festivaluri, inclusiv la Roma, Namur, Dubai, Göteborg și Vancouver. Trailer: www.youtube.com/watch?v=dVLvQhxnCuE
Organizat de Asociația Cultură și Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) și de Universitatea Națională de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).
Pentru mai multe detalii, puteți accesa www.cinepolitica.ro
Oscars Night: covor roșu și scurtmetraje de Oscar la NexT
Pe 4 aprilie, la doar o lună de la gala premiilor Oscar, Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie) își așteaptă spectatorii la o seară cu filme de Oscar și covor roșu, la CinemaPRO din București, la ora 21.00. Unul dintre cele mai populare programe din festival, Oscars Night va aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câștigătorul categoriei, emoționantul Helium, în regia lui Anders Walter (foto 4).
Anul trecut, seara de scurtmetraje de Oscar a fost sold out la Cinema Patria. Cele cinci filme sunt oferite și în acest an de canalul ShortsTV.
Pentru detalii puteți accesa www.nextfilmfestival.ro
OTTO DIX – O lume în ruine
Muzeul Național de Artă al României și Goethe-Institut București au vernisat joi, 6 martie, în sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă al României, expoziția Otto Dix – O lume în ruine (foto 5, 6).
Expoziția dedicată lui Otto Dix (1891-1969), unul dintre cei mai importanți artiști germani ai secolului XX, prezintă 86 de gravuri și litografii realizate de artist în perioada 1920-1924.
Lucrările expuse includ seria de cincizeci de gravuri intitulată Războiul (Der Krieg), creată în urma experienței trăite de Otto Dix pe front, în Primul Război Mondial, experiență care l-a urmărit o viață întreagă și care i-a influențat puternic creația.
În 1914 Dix se înrolează voluntar în armata germană și participă până în 1918 la luptele de pe fronturile din Franța, Flandra și Rusia. Din această perioadă datează aproximativ 500 de desene care se vor afla la originea seriei Războiul (1923-1924), punctul culminant al operei sale grafice.
Gravurile lui Dix, generate de experiența proprie, aveau menirea să atragă atenția contemporanilor săi – fără să ocolească adevărul – asupra mizeriei umane și a degradării provocate de război.
Pe lângă seria Războiul, în expoziție sunt prezentate litografii și gravuri în acvaforte reprezentând imagini ale lumii anilor 1920 – prostituate, bătrâni, soții de muncitori, invalizi de război, personaje din lumea circului – suprinse cu obiectivitate critică, cu sarcasm și ironie.
Gravurile expuse ilustrează trecerea lui Otto Dix de la influențele expresioniste, cubiste și futuriste spre un realism lipsit de emoție, prin care se exprimă cu brutalitate, în stilul care se va numi Noua Obiectivitate (Neue Sachlichkeit). Interesul principal al artistului este umanitatea sub toate aspectele și cu toate slăbiciunile sale, omul fiind tema dominantă a operei artistului.
Expoziția face parte din seria de evenimente în cadrul Programului „1914-2014”, care marchează centenarul Primului Război Mondial.
Durata: 7 martie-25 mai 2014
Locația: Muzeul Național de Artă al României, sălile Kretzulescu
Program de vizitare: miercuri-duminică, 10.00-18.00 (martie-aprilie)/ 11.00-19.00 (mai)
Tarif: 4 lei întreg
Gratuit: în prima miercuri a fiecărei luni