A vazut lumina zilei la Cernavoda cu treizeci de ani in urma. Asezare, care, dupa “pierderea” Balcicului, devenise alaturi de Mangalia, al doilea paradis dobrogean al pictorilor autohtoni. Miraculoasa lumina diurna, radiind pana si din praful cretos al pamanturilor de acolo, ca si pitorescul exotic si cosmopolit al locurilor au fost nemurite in panzele unor maestri ai penelului precum Iser, Darascu, Bunescu, Catargi, Lucian Grigorescu, Sirato…
Samanta acestei fabuloase predestinari originare pare sa fi incoltit astazi in paleta Florianei Deaconu. Caci, un astfel de palpit infiorat de misterul metamorfozelor geologice, astrale, arheologice si teozofice cred ca poarta in ele panzele si cartoanele tinerei artiste, expuse intr-o concentrata suita de imagini abstracte la Galeria ?Orizont?.
Este prima expozitie personala a artistei. Care inca urmeaza studii aprofundate, sub indrumarea pictorului profesor Gheorghe Anghel, la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, dupa o licenta in arte plastice la Cluj. Este membra a Filialei Constanta a UAPR din 2005, in orasul de la Marea Neagra desfasurandu-si de catava vreme si activitatea didactica.
Cred ca masteratul sau are toate sansele sa fie unul profitabil profesional, in urma fericitei compatibilitati estetice si interogativ-ideatice cu experienta si filozofia picturala a maestrului sau de astazi. Impactul vizual pe care il provoaca lucrarile ei este unul ce isi refuza contemplarea strict senzoriala, invitand mai degraba la sondarea meditativa a universului vizual sublimat de artista in eseurile sale pictografice.
Anca Floriana Deaconu recompune o realitate, sa-i spunem peisagistica, prin abstragerea din campul formelor recognoscibile a componentelor esentiale, a celor care induc in privitor o “stare de peisaj”. Artista renunta la stereotipurile retoricii descriptive, optand pentru un discurs bazat pe sintetismul compozitional auster si pe sensibila si sugestiva expresivitate a limbajului coloristic, intr-o demonstratie aproape virtuoza de “maretie a simplitatii”.
In ambele directii de abordare a conceptiei picturale, Anca Deaconu se distinge prin maniera dezinvolta cu care isi dezvolta un cod personal de comunicare vizuala. Deocamdata, mijloacele sale de expresie sunt limitate si inca vizibil influentate de iradiatia seducatoare a modelelor, pe care le frecventeaza in cercetarea sa plastica.
Daca este sa ne situam in planul judecatilor transante, trebuie sa recunoastem capacitatea tinerei artiste de a schita din cateva pete de culoare si alte cateva accente grafice notate nervos cu coada pensulei, combinate cu agitatia contrapunctica a colajelor din alte texturi materiale, o imagine abstracta perfect lizibila de o pregnanta plasticitate. Dincolo de acest spectacol, atent controlat, al inocentei gestuale, artista construieste un fel de mreaja imponderabila si inefabila de stari, emotii si reverii spirituale de o sugestivitate penetranta, ce emana mai ales din rafinata ei paleta de culori. Un cromatism caracterizat de tonalitati difuze si transparente matisate, pe o gama restransa de culori.
In aceasta privinta, cautarile artistei si-au aflat raspunsuri mai convingator implinite. Poate si pentru ca sensibilitatea ei o ajuta sa anime si sa transmita o infiorare de mister emotional sau spiritual acelor putine pete de culoare, altfel inerte si amorfe, pe care le amprenteaza pe suprafata panzei. Deocamdata, mai mult ca un reflex al unei intempestive poetici a ingenuitatii expresiei sale plastice.
Culoarea ei evoca atmosfera vestigionara a spatiilor Scythiei Minor din vremea tristetilor ovidiene. Albastrul egeean adancimea; rosul pare extras din carnea figurinelor tanagreze ori a celor minoice, ca si negrul ei sfumatto, aidoma celui fosilizat pe altarele sacrificiale ale vechii Helade. Albul sau pare ca se adumbreste sub valurirea purtata de vant a ierburilor incinerate de vapaia torida a stepelor dobrogene. Si, apoi, toata intinderea ostenita de ocruri pamantii, calcinate, ce incremenesc lumina soarelui in sarcofagul calcarelor sarmatice din tinuturile pontice. O expozitie din 2007 a artistei, la Galeria “Senso” din Bucuresti, alaturi de alti colegi constanteni, rezuma tocmai aceasta particulara pecete peisagistica, printr-o inspirata metafora: “Obsesia Dobrogei”. Ceea ce in pictura de azi a Ancai Deaconu pare sa se regaseasca intr-o forma subtila si intens reflexiva a starilor de peisaj, pe care le provoaca in privitor.