Privatizarea in general, dar cea din metalurgie in particular, au fost in centrul si estul Europei excelente ocazii pentru scandaluri de presa, deseori sfarsite in justitie – desi nu atat de des pe cat s-ar fi cuvenit. Spre exemplu, Libor Novak, in trecut vicepresedinte al fostului partid ceh de guvernamant, explica zilele acestea justitiei in mod amanuntit cum a gestionat fondurile donate de cativa investitori dornici sa cumpere combinatul metalurgic Trinecke Zelezarny. Fostul premier slovac Vladimir Meciar, subiectul unei recente arestari ca in filme de la locuinta personala, este de asemenea acuzat de privatizari frauduloase – iar surprizele pe care le-au intampinat americanii de la US Steel dupa ce au cumparat combinatului metalurgic VSZ stau dovada. Croatia regimului Tudjman ar putea furniza la randul ei exemple pline de invataminte in acest domeniu, sunt de parere unele surse avizate, dar cercetarile abia au fost demarate. ai exemplele ar putea continua.
Statisticile arata ca scandalurile de acest gen apar cu maxima probabilitate in perioadele post-electorale, de regula in situatia in care exercitiul democratic se manifesta prin ceea ce este denumit “alternanta la guvernare” – lucru oarecum previzibil. Cum in regiune cateva perioade postelectorale tocmai se apropie cu pasi grabiti, cu alternanta la guvernare cu tot, retrospectiva unor cazuri de coruptie la scara industriala s-ar putea dovedi o utila punere in context regional, si familiarizare cu cele ce vor sa vina.
Continuitatea la guvernare, reteta de succes
Milan Srejber ar fi fost un tenismen ceh ca oricare altul daca in 1995 nu ar fi decis sa se implice in privatizarea combinatului metalurgic de la Trinecke Zelezarny. Cea mai buna solutie pentru eliminarea angoasantelor incertitudini legate de licitatie a constituit-o o modesta donatie in contul partidului de guvernamant, la vremea aceea Partidul Liber Democrat (ODS), condus de Vaclav Klaus. In acest moment, ODS se afla intr-un fel de opozitie fiind, paradoxal, si la guvernare, ceea ce complica putin problema. Pentru a beneficia de oarecare facilitati fiscale, Libor Novak, vicepresedintele partidului, a impartit banii in doua pachete ceva mai mici si le-a inscris in contabilitate pe doua nume fictive – operatiune care ar putea fi sanctionata in prezent cu nu mai putin de 12 ani de inchisoare. Contabilii care lucreaza in prezent la dezlegarea enigmei fondurilor apreciaza ca pe aceasta cale bugetul statului a fost pagubit de aproape 30.000 de dolari, suma considerata minora daca nu ar fi fost vorba despre impozitul pe mita.
Ca fapt divers, cele doua donatii au fost inscrise in contabilitatea ODS ca provenind din partea unui cetatean ceh decedat in 1983 si a unui cetatean din Mauritius, care ulterior a negat ca ar avea cunostinta de un partid cu numele de ODS, desi stie ca Republica Ceha se afla in Europa.
Ceea ce vrea acum sa demonstreze ODS este ca greseala de contabilitate a fost facuta din neglijenta, o eroare umana s-ar zice, trecand cu vederea insasi mobilul acestei donatii – influentarea rezultatului unei licitatii. Se pare insa ca atentia opiniei publice a fost intr-adevar atrasa astfel incat chiar procesul intentat in prezent vicepresedintelui ODS are in vedere tocmai aceasta chestiune contabila.
Care chestiune contabila ar fi, ca orice chestiune contabila, clara, daca nu ar fi complicata de rationamente politice. Un amanunt nu lipsit de importanta este acela ca ODS, partid care a fost nevoit sa paraseasca guvernarea in 1997 tocmai in urma acuzatiilor de coruptie, se afla acum intr-o echivoca “opozitie constructiva” – sustinand partidul minoritar de guvernamant. Situatia continuitatii la guvernare este, pentru exemplu, similara celei a Partidului Democrat care de asemenea se tot afla la guvernare, uneori din opozitie, alteori de la putere. Un rezultat simptomatic al acestei continuitati la guvernare a fost, in Cehia, esecul operatiunii “Maini curate” – lansat de actualul guvern, si care isi propusese sa descopere ilegalitatilor comise in cursul guvernarii ODS.
Arestarile abia au inceput la Bratislava
Spre deosebire de ODS, partidul fostului premier slovac Vladimir Meciar nu s-a bucurat de beneficiile continuitatii la guvernare. Vladimir Meciar a fost arestat in mod spectaculos in urma cu cateva saptamani, pentru unii in mod neasteptat de tarziu dupa ce opozitia democrata a castigat alegerile. In prezent, nu ar mira pe nimeni ca seria proceselor anti-coruptie sa fie continuata in mod natural cu fostul director, actionar, presedinte, in sfarsit, sef al celui mai mare combinat metalurgic din tara – Alexander Rezes, nume care nu ar spune nimic daca nu ar fi purtat de unul dintre cei mai mari ingineri financiari din Centrul si Estul Europei.
VSZ, caci despre el este vorba, este pentru Slovacia ceea ce Sidex este pentru noi – adica vesnica ilustratie a stirilor legate de datornicii la buget, gauri negre si privatizari mult asteptate. Cu o cifra de afaceri de 8% din produsul intern brut al tarii, el este una dintre realizarile regimului comunist in prezent, prin ironia soartei, ajuns in proprietatea capitalistilor americani de la US Steel. Pana insa ca guvernul democrat al actualului premier Dzurinda sa decida vinderea sa unui investitor strain, VSZ a fost o sursa perfecta de fonduri pentru guvernul Meciar, si in mod special pentru Rezes.
Pentru a continua seria comparatiilor, Rezes este pentru Slovacia un priceput inginer financiar aflat inca in cercetari. Dupa ce a primit actiuni, in calitate de director al combinatului, Rezes a continuat sa cumpere pachete la jumatate de pret de la guvernul cu care se afla in relatii cordiale, aceasta pana a acumulat o pozitie dominanta. Cu bani imprumutati de la banca, natural. Pentru ca in primii ani ai capitalismului slovac piata otelului mergea bine, VSZ a obtinut profituri considerabile, sporite substantial prin neplata impozitelor si prin “rostogolirea” si sporirea unor credite. Banii astfel obtinuti au fost uneori cheltuiti in investitii dintre cele mai excentrice (clubul de fotbal Sparta Praga, de exemplu), alteori au fost scosi din circuit prin intermediul firmelor popular denumite “capusa”. Lucrurile ar fi continuat nestingherite daca nu ar fi intervenit democratica alternanta la guvernare. Dupa 1998, guvernul premierului Dzurinda a preluat controlul asupra VSZ prin intermediul bancilor de stat la care combinatul metalurgic era foarte indatorat, iar in cazul Rezes au inceput cercetarile care mai continua si in ziua de azi, pentru ca si in Slovacia afacerile oneroase facute cu statul sunt foarte greu de dovedit.
Epilog
Din cele doua studii de caz rezulta clar ca privatizarea este o activitate nu numai dificila, insa uneori si extrem de periculoasa – din cauza iminentelor conexiuni politice. Din perspectiva pur tehnica, intarzierea in privatizare complica procesul. In cazul VSZ spre exemplu, US Steel trebuie sa descurce acum itele unui conglomerat format nu numai din combinatul metalurgic propriu-zis, ci si dintr-o puzderie de afaceri conexe, firme din aval si din amonte, fara a mai pune la socoteala actionarii minoritari cu interese dintre cele mai diverse.