Când, în anul 2005, romanul scriitorului peruan Alonso Cueto “Ora albastră (La hora azul)” a fost recompensat și cu prestigiosul Premiu Herralde (după ce s-a impus detașat în fața a nu mai puțin de două sute patruzeci și două de romane, reprezentând alegerea unanimă a membrilor juriului!), autorul nu era nicidecum un începător într-ale literaturii ori un necunoscut afirmat pe neașteptate, ci publicase deja peste zece volume de proză, eseuri, reportaje sau interviuri (unul dintre ele, intitulat La vida en movimiento, fiind realizat cu Mario Vargas Llosa, în anul 2003).

De netăgăduit rămâne, totuși, faptul că Premiul Herralde a reprezentat consacrarea definitivă a lui Cueto în Europa, romanul Ora albastră fiind (ca, de altfel, și Grandes miradas, cartea apărută în anul 2003) un punct de cotitură în evoluția scrisului autorului; căci, dacă volumele sale de început, mai ales povestirile reunite sub titlul La batalla del pasado (1983), se situau sub evidenta influență a lui Henry James, La hora azul se dovedește a fi un roman profund (și profund legat de teme stringente ale actualității peruane) fără a fi patetic, o carte convingătoare, dar fără a face uz de o retorică spectaculoasă.

De altfel, aceasta va fi orientarea pe care Cueto o va păstra și în cea mai recentă carte a sa, apărută în primăvara anului 2010, La venganza del silencio*. Considerat, de o parte a criticii, un soi de inedit roman polițist, cu acțiunea plasată în cercurile înalte ale societății din Lima, textul de față reprezintă, însă, mult mai mult decât ceea ce o primă și, poate, grăbită lectură ar putea spune.

Căci, fiind, în mare, povestea cercetărilor pe care un avocat de succes le întreprinde pentru a afla circumstanțele ce au dus la asasinarea unchiului său, romanul acesta devine, pe parcurs, veritabilă meditație asupra încercării protagonistului de a descoperi adevărul din spatele aparențelor – oricât ar putea fi acestea de frumoase ori de strălucitoare. Desigur, în ultimă analiză, La venganza del silencio reprezintă, la fel ca și Ora albastră, o readucere în actualitate a unei teme vechi de când literatura, și anume diferența dintre aparență și esență, câtă vreme, investigând ceea ce se petrecuse, protagonistul va ajunge să înțeleagă chiar sensul propriei sale vieți.

Căci, dincolo de mariajul perfect al unchiului și mătușii sale, personajul principal va descoperi secrete – nu o dată întunecate -, precum și o legătură extraconjugală pe care unchiul lui reușise să o păstreze, suficient de mult timp, la fel de secretă. Întrebarea care se naște, de aici, este, desigur, cum poate, oare, un om să pară pe deplin onorabil față de familia sa și, în același timp, să se gândească la clipele pe care le va petrece în compania mult mai tinerei sale iubite, nimeni alta decât însăși fiica propriului său șofer…

Alonso Cueto reușește să spună toate aceste lucruri dar, deopotrivă, să descrie absolut remarcabil atmosfera citadină și pe aceea a societății peruane, însă într-un mod sensibil diferit de acela cu care ne-a obișnuit conaționalul său, Mario Vargas Llosa. În plus, romanul lui Cueto pune față în față, mereu, moduri diferite de viață, precum și lumi fundamental diferite, căci protagonistul său va avea ocazia să vadă cu ochii lui – culmea, chiar prin intermediul șoferului familiei – că lumea nu se reduce la existența lipsită de griji pe care o cunoscuse el vreme de ani de zile, ci însemană ceva mai mult și că, uneori, dincolo de cartierele selecte din Lima, existența oamenilor e marcată de lipsuri, de privațiuni și, adesea, de violența care devine, și în La venganza del silencio, la fel cum se întâmpla și în Ora albastră, un soi de veritabil semn al lumii latino-americane contemporane. Desigur, căutarea protagonistului și încercarea sa de a restabili, finalmente, adevărul în sânul familiei reprezintă, din nou, în scrierile lui Cueto, un exemplu de veritabilă inițiere, dusă, încă o dată, la capăt cu succes.

Situându-se la polul opus al realismului magic, despre care s-a discutat atât de mult în legătură cu literatura latino-americană contemporană, dar știind și cum să evite excesele stilistice, Alonso Cueto pune în fața cititorilor o carte sobră, scrisă într-un stil limpede și echilibrat, adaptând perfect cadența tonului la întâmplările relatate. Iar cartea de față îi reușește, din nou, perfect autorului, în sensul că, fără să abandoneze procedeele care îl consacraseră cu câteva decenii în urmă – analiza psihologică sau tehnica punctului de vedere -, La venganza del silencio depășește intimismul creațiilor sale de început și sintetizează la un nivel superior și influențele venite pe filiera lui Raymond Carver și a neorealismului nord-american ori a tematicii generale impuse de alți scriitori peruani, cum ar fi Ribeyro sau Llosa și devine veritabilă meditație nu doar asupra culpabilității, ci și asupra destinului ființei umane în general, în contextul atât de tulburat al prezentului.

Marea artă a lui Alonso Cueto constă tocmai în capacitatea de a formula, subtextual, o serie de întrebări care-l obsedează pe protagonist, dar a nu oferi niciodată un răspuns unic și definitiv, ci dimpotrivă, de a-și provoca cititorul să exprime, la rândul său, alte și alte întrebări menite a pune în discuție chiar sensurile existenței, pentru a înțelege, finalmente, ce se poate întâmpla atunci când tăcerea (ori nenumăratele tăceri dintr-o căsnicie aparent perfectă!) se răzbună.

*) Alonso Cueto, La venganza del silencio, Lima, Editorial Planeta Perú, 2010

RODICA GRIGORE esteconferențiar universitar, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală și comparată; licențiată (1999) și doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărți și alți demoni (2002), Retorica măștilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală și comparată. Puncte de reper în evoluția romanului universal (2008), Evoluția formlor romanești. Între modernism și postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele și povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează și realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvații (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole și traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: “Cultura”, “Contemporanul”, “Adevărul literar și artistic”, “Euphorion”, “Saeculum”, “Scrisul Românesc”, “Viața Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.

Subiecte #Alonso Cueto#Ora albastră