Ciprian Vălcan

Elogiul bâlbâielii

Editura All

“Vocalizele ventrilocilor”, “Despre Circe și circ”, “Dumnezeu și ascuțitoarea”, “Sindicatul maimuțelor”, “Supozitoarele lui Artaud”, “Psihanaliza pinguinilor”. Sub aceste titluri amuzante și ingenioase se află mici eseuri adunate în volum de filosoful Ciprian Vâlcan, cu un discurs elegant, sarcasm și formule originale.

Ciprian Vâlcan (născut în 1973 la Arad) a obținut licența și masteratul în filosofie la Universitatea Paris IV – Sorbona și este profesor la Facultatea de Drept a Universității Tibiscus din Timișoara. Doctor în filosofie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2002), doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara (2005), doctor în istorie culturală al Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris (2006), a publicat mai multe volume: “Recherches autour d’une philosophie de l’image”, 1998, “Studii de patristică și filosofie medievală”, 1999 (Premiul Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor), “Eseuri barbare”, 2001, “Filosofia pe înțelesul centaurilor”, 2008, “La concurrence des influences culturelles françaises et allemandes dans l’oeuvre de Cioran”, 2008, “Teologia albinoșilor” (cu Dana Percec), 2010.

Sorin Vieru, Terente Robert

Noile riscuri ale gândirii politice

Editura All

Spre deosebire de “Riscul gândirii” pe care cei doi au publicat-o în urmă cu exact zece ani la Editura Humanitas, volum cu o largă cuprindere tematică, în cel de față se opresc asupra gândirii politice din lumea de azi. Două idei directoare “au orientat discuția noastră – mărturisesc ei. O primă idee este aceea a multitudinii afilierilor și dezafilierilor proprii ființelor individuale și entităților colective din societățile contemporane.Viața politică nu poate fi înțeleasă numai prin prisma intereselor și motivațiilor acțiunii politice… A doua idee directoare ar fi responsabilizarea gândirii politice pentru impasurile și eșecurile istorice la care a condus în mod frecvent.” Cartea îmbracă apoi forma dialogului între cinci persoane, fiecare caracterizată de un stil de gândire bine determinat. “Într-un ocean de aparente soluții – constată editura -, Sorin Vieru și Terente Robert construiesc o insulă de problematizări, intens neliniștitoare, dar, în egală măsură, reconfortante.”