Opera Nationala din Bucuresti a reluat la inceputul lunii martie seria de recitaluri sustinute in foaier. Chiar daca genericul Vocile primaverii nu este de natura a atrage decat un public nostalgic dupa denumirile anilor ’80, ceea ce am auzit ar putea satisface publicul zilelor noastre, daca…
Si aici ma voi referi la doua recitaluri, primul mai putin conventional ca forma si repertoriu, cel de-al doilea tipic pentru acest tip de intamplare muzicala. Ca nivel al vocilor aflate in prim-plan – mezzo-soprana Oana Andra si respectiv soprana Irina Iordachescu, insotita de sora sa, Cristina Iordache si tatal ei, Dan Iordachescu -, cele doua seri au fost reusite incontestabile.
Prezentarea si respectiv relatia cu publicul au fost insa doua elemente foarte diferite in cele doua contexte la care ne referim.
Recitalul intitulat Buchete de arii si romante nationale sustinut de mezzo-soprana Oana Andra a cuprins peste 20 de piese, romante populare si cantece de salon de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, acompaniamentul la pian fiind asigurat de Alexandru Petrovici. Seara s-a bucurat de contributia chitaristului Claudiu Lobont si de prezentarea muzicologului Grigore Constantinescu. Pana aici nimic neobisnuit in afara de repertoriu, de o simplitate candida (majoritatea pieselor au fost preluate din colectia Chitaristul roman) si interpretat fara nici un fel de exagerari operistice de Oana Andra, cantareata care a facut dovada unei inteligente muzicale remarcabile. Ceea ce a incercat protagonista sa faca bazandu-se pe miscarea scenica pe care a conceput-o pentru ea Mihaela Tiganus a fost sa reinventeze atmosfera acelor saloane muzicale de inceput de secol, in care publicul canta alaturi de solisti cel putin la refren, atmosfera era calda si aducea, ?in mic?, cu aceea a unui concert rock din zilele noastre. Publicul nostru mai are insa de evoluat catre dezghetul pe care si-l doresc cei care au conceput acest recital, asa ca nu a intrat in joc, aplaudand doar sobru la finalul fiecarei piese. Totusi, deschiderea in directia transformarii formalelor recitaluri vocal-instrumentale in evenimente scenice este de salutat si sunt convinsa ca Oana Andra si cei care o sustin in aceasta directie vor reusi, in primul rand pentru ca si-au pus aceasta problema.
O seara mai tarziu, aveam sa asist la un recital de muzica franceza sustinut de soprana Irina Iordachescu, recital in care tanara solista a avut mai multi invitati, principalii fiind membri ai familiei ei, baritonul Dan Iordachescu si mezzo-soprana Cristina Iordache. S-au cantat lucrari de Gounod, Chausson, Poulenc, Enescu, Charpentier, Duparc, Massenet, acompaniamentul la pian fiind asigurat cu discretie si rafinament de Madalina Florescu. In aceasta situatie, desi tema familiei de muzicieni putea fi transformata intr-o poveste care sa genereze la randul ei un eveniment scenic, s-a mers pe formula clasica, fapt care nu are nimic rau, dar nu atrage mai mult decat publicul de invitati.
Morala acestor doua perspective ale recitalului vocal-instrumental a fost limpede pentru orice privitor neutru. Pana si in acest sector de nisa este nevoie sa fie create evenimente. Iar faptul ca in generatia tanara de artisti romani exista si spirite nelinistite care isi pun astfel de probleme in loc sa se gandeasca la cum vor iesi la pensie peste 20 de ani ca solisti ai Operei Nationale poate genera un sentiment reconfortant. Daca s-ar gasi si solutia ca si mediul de afaceri sa poata fi atras catre astfel de intamplari culturale viabile, aproape ca nu ar trebui sa mai avem temeri pentru soarta muzicii culte in Romania.