Silvia Tăbușcă

Efectele hotărârilor CEDO și CJUE în dreptul intern

Editura C.H. Beck

În cadrul colecției Drept european, a apărut lucrarea “Efectele hotărârilor CEDO și CJUE în dreptul intern.Analiză asupra dreptului la nediscriminare”. Cartea își propune să analizeze implicațiile pe care le au hotărârile celor două mari jurisdicții de drept internațional, respectiv cele ale Curții de la Strasbourg și cele ale Curții de Justiție în contextul aderării Uniunii Europene la “Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.

O lucrare de mare actualitate, într-o societate în care drepturile omului ocupă un loc din ce în ce mai important, “Efectele hotărârilor CEDO și CJUE în dreptul intern” pune accentul pe noțiunile de egalitate și nediscriminare, ca premise ale respectării acestor drepturi. Analizând interacțiunea dintre trei sisteme de drept aplicabile simultan în România, lucrarea se dovedește necesară în biblioteca oricărui jurist. Structura acesteia interesează prin originalitatea viziunii asupra principiului egalității analizat atât în cadrul sistemului de drept european al Convenției, cât și în cadrul sistemului de drept al Uniunii Europene, precum și în aplicarea standardelor europene. Un studiu documentat și util, lucrarea nu omite să trateze nici despre “Raportul dintre ordinea juridică națională și sistemele europene de drept”, căruia îi dedică un capitol distinct.

Béatrice Brenneur

Stresul și suferința la locul de muncă

Editura C.H. Beck

Autoarea lucrării sesizează, din perspectiva judecătorului de carieră, că justiția este uneori inadecvată pentru unele cauze, observând că nu întotdeauna procesul judiciar este calea cea mai potrivită pentru soluționarea acestora. Experiența sa în confruntarea cotidiană cu stresul și suferința manifestate în raporturile dintre angajatori și angajați oferă o viziune unică asupra acestei profesii. Povestea a zeci de cazuri ilustrează în acest volum o abordare neobișnuită a magistratului aflat în căutarea unor metode noi de soluționare a conflictelor. Pionier în Europa, în ce privește medierea litigiilor de muncă, autoarea a instituționalizat această metodă de soluționare a cauzelor, prin care părțile își regăsesc demnitatea în ascultarea și respectul reciproc.

Béatrice Brenneur, judecător pensionat, fost președinte al Secției Sociale a Curții de Apel Grenoble, este fondatoarea Grupului Magistraților Europeni care susțin Medierea (GEMME) și co-fondatoare și președintă a Conferinței Internaționale a Medierii pentru Justiție (CIMJ).