Spre deosebire de Regat, cum este cunoscută în Ardeal România anterioară Marii Uniri, spațiul intracarpatic este de peste o mie de ani un creuzet în care se exersează, uneori până la sânge, „iubirea” aproapelui de altă limbă și cultură. Creștini cu toții dar vorbind și gândind românește sau ungurește, locuitorii teritoriului în care s-a forjat atât limba română, cât și limba maghiară de astăzi sunt considerați la nivel național „unul dintre principalele cupluri conflictuale ale continentului” – după cum scriu Melinda și Sorin Mitu în cartea recent apărută „Ungurii despre români”. În același trup, rezultat al iubirii dintre un/ o român/româncă și un/o ungur/unguroaică, se pare că nici jumătatea românească și nici cealaltă, ungurească, nu trăiesc mai bine împreună. „În viața ta, românii te vor considera ungur iar ungurii român” îi spunea tatăl, în pragul maturității, celui care astăzi este președintele filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici, profesorul Ioan Horvath Bugnariu. „Dar vei avea privilegiul – îi spunea același tată – ca prietenii tăi să fie niște oameni speciali, atât de echilibrați și atât de deschiși încât această dublă aparteneță să nu conteze.” Ne-a făcut emoționanta confesiune în cuvântul de deschidere al expoziției Trienala de grafică de la Miskolc chiar cel al căruia tată îi transmitea acum câteva decenii subtilul oracol  – „frotiu” cu gust amar-dulce al relațiilor dintre ungurii și românii din Ardeal.

Cred, însă, că această aparent antagonică aparteneță este o benefică interfață de legătură între cele două națiuni și formula „doi în unu” are și va avea un rol în apropierea celor care au împărțit, ca într-un menaj mai mult sau mai puțin fericit, și binele și răul abătute în secole asupra Transilvaniei.

Ioan Horvath Bugnariu, unul dintre cei mai valoroși graficieni-profesori din România, este ideatorul stagiilor pentru studenții graficieni de la Universitatea de Artă și Design din Cluj la Miskolc, important centru cultural din Ungaria, locul unde se organizează periodic, din anul 1961, o vastă expoziție de grafică, acum în formula de trienală, ajunsă anul trecut la cea de a XXVI-a ediție. La multe din edițiile acestei expoziții Ioan Horvath Bugnariu a participat în calitate de artist-expozant și, prin intermediul său, lucrările altor graficieni clujeni au ajuns printre exponate. S-a creat, astfel, una dintre acele artere de legătură care hrănesc cunoașterea reciprocă româno-maghiară în alți termeni decât cei ai tratatelor de bună vecinătate.  Tot domnul Ioan Horvath Bugnariu a avut inițiativa organizării unei expoziții la Cluj cu o selecție din lucrările expuse la edițiile anterioare ale Trienalei. Aceasta s-a deschis săptămâna trecută la muzeul de artă din localitate și va putea fi vizitată până în data de 10 mai a.c.

Expoziția cuprinde o inteligentă și savuroasă selecție din lucrările premiate la ediții anterioare ale trienalei, aptă să ofere o perspectivă asupra unor noi direcții ale gravurii actuale din Ungaria și nu numai, pentru că expoziția conține și lucrările graficienilor clujeni Cristian Opriș, Ovidiu Tarța, Tudor Câmpean premiați la Miskolc în anii 2008, 2011 și 2014 și cele ale profesorului Ioan Horvath Bugnariu.

Fiecare dintre lucrările expuse se dorește, cred, exemplară pentru calitățile sale creativ-inovative în privința tehnicii de imprimare, suportului și conținutului, în raport cu ceea ce știm în mod banal despre gravură – un gen al artelor al cărei material de bază este hârtia. Gaál Katalin, de exemplu, realizează lucrări figurative direct pe suporturi fine de lemn, folosind ca mijloc de gravare acul de pirogravură, cu suprafețe opace acoperite cu ceară topită – un raport plastic ce mizează pe dialectica elementului cu virtuți primordiale – foc. Dobó Bianca desenează uimitoare linii de lumină folosind pe suporturi de plexiglas o tehnologie ce provine din reclamele luminoase, iar Dér Adrienn intervine cu contururi misterioase obținute din perforarea hîrtiei pe care sunt reprezentate figurile policrome „d’antan, belle epoque” ale unor copii cu față „d’enfant prodige” . Pe un suport aplicat cu foiță de argint, Rácmolnár Sándor imprimă cu negru stranii figuri compozite, ca dintr-un teatru de umbre, iar lucrările poartă titluri edificatoare pentru aria vizată: Roswell – locul unei presupuse întâlniri de gradul trei sau Halley – cometa prevestitoare, apărută la nașterea și moartea scriiitorului Mark Twain. Födö Gábor realizează amuzante monotipii cu cerneală albă, pe suport de plexiglas transparent, folosind articole de lenjerie ce dau și titlurile lucrărilor: Body, Izmene, Tricou iar lucrarea lui Koós Gábor este o imensă xilografie, cu o latură de peste doi metri, al cărei clișeu monumental este expus și el, având un subtil raport angajat între surprinderea trăsăturilor unei stăzi din Budapesta și efectele pe care fibrele și conturul lemnului suport, nefinisat, îl dau la imprimarea în alb-negru.

Această expoziție, care te face fericit prin subtilitatea și inventivitatea artiștilor, prin noua față pe care tehnicile tradiționale ale gravurii o primesc din mâna acestora, este și ocazia ca, dincolo de clișeele spăimoase ale istoriei, să-i cunoaștem mai bine și să-i apreciem pe cei cu care suntem destinați să rămânem mereu împreună.