Pictura tămăduitoare
La galeria SaintINK (strada Doamnei, nr.3, intrarea Biserica Doamnei) s-a deschis, pe 14 decembrie, expoziția “Terapia luminoasă” (foto 1), semnată de Ana Asavei Pietraru. Vorbind despre demersul ei, artista afirmă: “Despre Lumină și sunet, interior-exterior, un drum parcurs de fiecare, un spațiu închis cu o linie de ieșire spre exterior, frapantă și puternică, un contrast izbitor pentru ochi. E locul cu care te obișnuiești, pentru un moment iți dă sentimentul de siguranță, liniște și învăluire protectoare, dar unde apare și curiozitatea de a te îndrepta spre ieșire, spre acel punct de lumina care pătrunde și erodează marginile, tăietura colțuroasă spre exterior. Un traseu și aici cu dimensiuni și forme diferite, un traseu care pentru început e lumină pură, albul ce pe parcurs prinde culoare și efect până la ultimul pas spre următoarea lume și lumina care se dezvăluie abia după ce ochiul se obișnuiește, totul trece prin spectrul de culori, afara e lumina verde, aprobarea într-un final! LUMINA. Radiație electromagnetică, emisă de un corp incandescent sau luminescent, care acționează asupra ochilor făcând vizibilă lumea înconjurătoare. A se face ziuă. Impresie la lumina zilei; după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a însera. A vedea, a avea vedere și percepția ei; a se naște. O imagine izbitoare încă din copilărie ce iți rămâne întipărită în amintire, diferită pentru fiecare, ca acel punct la care te uiți la nesfârșit, în spațiul liniștit în care te afli în siguranță, cu nuanțe calde și familiale date chiar de lumina pură , dar unde gândirea ta are și amintirea exteriorului unde știi că trebuie să ieși la un moment dat!! Aici sunetele sunt ca o învăluire și ai amintirea glasului celui apropiat, a exteriorului plin de culoare cu copaci, case, animale, păsări, oameni. Faci pasul spre atracția de a vedea afară și în acest prag apare sunetul înainte de a te afla afară, înainte de a ieși din lumea ta…poți surprinde sunetul traficului cotidian. SUNETUL. Alb- sunet complex al cărui spectru, funcție de frecvență este continuu, având valoarea medie a energiei acustice constantă într-o bandă de frecvențe suficient de largă. În general, punctul (zgomotul) e reprezentat din ansamblul tuturor vibrațiilor audibile, prin analogie cu lumina albă, care rezultă din suma tuturor undelor spectrului vizibil.”
Violența de prin părțile noastre
Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Antena din Chișinău a Agenției Universitare a Francofoniei, Fundația Konrad Adenauer, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Republica Moldova – Catedra UNESCO Studii Sud-Est europene, Institutul pentru Europa Centrală și Orientală a Universității din Fribourg și Academia de Științe a Moldovei a orgainzat conferința științifică internațională “Violența în Sud-Estul european: discurs, practică și mesaj. Societate. Politică. Religie. Cultură” (foto 2). Evenimentul a avut loc în perioada 14-15 decembrie 2012 la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Republica Moldova și a reunit conferențiari din România, Germania, Elveția și Republica Moldova.
Jazzappella
Vineri, 21 decembrie, ora 20.00, la Tête-à-tête Coffee Art and Chill, va concerta Jazzappella (foto 3). Grupul are un repertoriu format din standarde de jazz în aranjament propriu, compoziții proprii – swing, bossa-nova etc. – și aranjamente originale, speciale pentru genul a cappella, ale unor șlagăre pop-rock.
Muzica grupului Jazzappella este proaspătă, sofisticată, directă și spontană, cucerind din prima publicul ascultător și creând atmosferă. Jazzappella sunt: Ana-Cristina Leonte, Raluca Stoica, Elena Moroșanu, Zoltán András, Bogdan Tudor & Mircea Mutulescu.
Povești pentru copii și oameni mari
Festivalul “Povești pentru copii și oameni mari” (foto 4), organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Teatrul Național de Operetă Ion Dacian se suprapune în mod fericit peste perioada de desfășurare a Salonului de Carte și Cadouri Bookfest de Crăciun. Astfel, între 15 și 21 decembrie, la Biblioteca Națională, cei mari și cei mici au putut și încă mai pot reintra în lumea minunată a copilăriei în cadrul evenimentelor programate în cadrul Festivalului. Din programul acestui festival fac parte spectacolul interactiv de magie cu magicianul Robert, concertul Bella Music Quartet, Kids Magic Show, Three on a Straw (spectacol și atelier susținut Staffan Bjorkslund din Suedia), Atelierul Primii pași de balet, Alice în sufrageria minunilor (Lumea lui MOMO & Teatrul de sufragerie) și multe altele. Așa cum s-a obișnuit publicul Bookfest, toți vizitatorii vor putea poposi din nămeți în cinematograful de artă pus la dispoziție de organizatori în mod gratuit. Dintre filmele ce vor rula amintim: The Pier (Irlanda, 2011, dramă, subtitrat în română), The Kautokeino Rebellion (Norvegia, 2008, dramă, subtitrat în engleză), Once (Irlanda, 2006, dramă/musical, subtitrat în engleză), o colecție de scurt-metraje norvegiene, o serie de documentare despre modalitățile de exprimare a libertăților individuale în perioada comunismului în Polonia, și altele. Filmele sunt oferite de Ambasada Irlandei în România, Ambasada Regală a Norvegiei în România și Centrul Cultural Polonez din București.
Docudrama despre sfârșitul soților Ceaușescu
Joi, 20 decembrie, Sala Union a Cinematecii Române a găzduit proiecția filmului “Trei zile până la Crăciun” (Ultimele zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu), ultima premieră românească a anului 2012. Proiecția va fi urmată de o discuție la care vor participa regizorul și producătorul Radu Gabrea, actrița și producătoarea Victoria Cociaș (interpreta Elenei Ceaușescu), precum și actorul Constantin Cojocaru (interpretul lui Nicolae Ceaușescu).
Cel de-al patrulea eveniment din cadrul KINObservator-ului (foto 5), program organizat de Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista “Observator cultural”, urmează după trei evenimente de succes, când Sala Union i-a găzduit pe regizorii Cristian Mungiu, Dan Chișu și Paul Negoescu, alături de o parte dintre membrii echipelor filmelor “După dealuri”, “Caii sunt verzi pe pereți” și, respectiv, “O lună în Thailanda”.
Docudrama “Trei zile până la Crăciun”, cel mai recent film al reputatului regizor Radu Gabrea,este o cronică detaliată, bazată pe mărturii, documente, reconstituiri și imagini de arhivă, a ultimelor trei zile ale cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, înainte de executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989.
Scurt sinopsis:
În ultima sa noapte ca stăpân absolut al țării, Nicolae Ceaușescu rămâne în sediul Partidului Comunist, pentru a coordona represiunea. Nu doarme mai mult de trei ore. Dimineața, pe 22 decembrie, de teamă să nu fie linșat de mulțimea care forțează intrarea în clădire, Ceaușescu acceptă să fie evacuat cu elicopterul. Odată ridicat în aer, devine însă prizonier al celui pe care tocmai îl numise la comanda Armatei: generalul Stănculescu. Fuga în necunoscut se termină pe 25 decembrie, la orele 14, într-o cazarmă din Târgoviște.
“Avangarda revizitată” continuă la Cinemateca Eforie
Joi, 20 decembrie, și sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2) este prezentată a doua sesiune din cadrul programului “Avangarda revizitată. Avangarda europeană (1919-1939) în Arhiva Națională de Filme a României” (concept și viziune curatorială: Igor Mocanu).
Programul celei de-a doua sesiuni:
Surâzătoarea doamnă Beudet / La souriante madame Beudet (foto 6)
Franța, 1922 / Dramă, film mut
R: Germaine Dulac
Scenariul: Denys Amiel, André Obey
Vârsta de aur / L’âge d’or
Franța, 1929 / Film de ficțiune, sonor
R: Luis Buñuel
Scenariul: Luis Buñuel, Salvador Dalí, Marchizul de Sade
Prezentări filme:
Surâzătoarea doamnă Beudet
Considerat primul film feminist din istorie, acesta prezintă povestea unui cuplu de provincie, aflat între două vârste și ale cărui zile se scurg, una după alta, pe același calapod cotidian al rutinei. Ea este preocupată de cultură și are o viață interioară extrem de bogată, el este absorbit de afaceri, speculații financiare, întrerupte de câteva ori pe zi de gestul reflex de a duce la tâmplă un pistol descărcat și de a se juca de-a sinuciderea. Viață tipică de cuplu burghez tipic. Până într-o zi când ea plasează în pistol un glonț adevărat. Numai că, de data aceasta, Domnul Beudet îl îndreaptă către ea. Și trage. Glonțul trece pe lângă umărul Doamnei Beudet. El își dă seama că nu poate trăi fără ea. Dar nu povestea este elementul esențial care plasează filmul în avangarda cinematografică, ci montajul insolit, supraimpresiunile, prim-planurile, colajul, fragmentarea și, de ce nu, momentele comice negre.
Vârsta de aur
Plasat, de către teoreticieni precum Allen S. Weiss, undeva la intersecția dintre semnul scorpionului și semnul crucii, adică în punctul de intersecție a două axe de coordonate care vor face carieră de succes în teoriile antropologice din anii ’60 occidentali (sacru vs. profan etc.), VÂRSTA DE AUR a fost, cred, prima peliculă radical critică la adresa societății burgheze a începutului de secol XX. Un cuplu nu reușește nicidecum să consume un act sexual întrucât, de fiecare dată când cei doi se află în punctul culminant al preludiului, intervine ceva care perturbă impulsul psihologic și instinctele. Iar acel ceva, la Buñuel, încă de pe atunci un socialist artistic convins, nu puteau fi decât valorile societății burgheze (familie, biserică, bani, saloane ș.a.m.d.), determinând în cele din urmă personajele să-și defuleze frustrările freudiene în acte sexuale separate. Pe ea, în special, să “feleze” degetul mare de la piciorul unei statui: magnifică metaforă vizionar postmodernă! (texte de Igor Mocanu)
Literografii
Pe 21 decembrie 2012 sunt preconizate concomitent două evenimente majore pentru publicul bucureștean: primul este sfârșitul lumii iar al doilea închiderea expoziției de afiș Literografii(foto 7). Sunteți invitați așadar să profitați cu folos de timpul rămas și să faceți o vizită la Universitatea Națională de Arte. Literografii este parte a proiectului desfășurat anul acesta de Atelierul de Grafică, Analiză și digitalizare a patrimoniului de comunicare vizuală din România. Perioada 1945-1989 – Arhivare și restituire, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Conacul Musurus Pasa, valoare simbolică și culturală
ICR Istanbul a vernisat vineri, 14 decembrie a.c. o expoziție documentară dedicată clădirii în care se află de șapte ani. Cu ocazia aniversării a 150 de ani de diplomație modernă română, expoziția dedicată clădirii care găzduiește Institutul Cultural Român din Istanbul s-a născut din admirație și respect fată de aceasta. Singura proprietate de patrimoniu a României în Turcia, Conacul Musurus Pasa are o istorie de aproximativ 125 de ani, dintre care 110 ani sunt legați de statul român. Clădirea are nevoie de dragoste și protecție, deoarece deceniile care au trecut peste ea nu s-au dovedit blânde. Expoziția Conacul Musurus Pasa, valoare simbolică și culturală (foto 8) transmite un mesaj de intervenție urgentă și își propune să sensibilizeze opinia publică asupra unei comori ascunse în strada Siraselviler din vechea Pera.
Conacul construit la sfârșitul anilor 1880 de către un bancher grec, a devenit prin căsătorie proprietatea diplomatului otoman Etienne Musurus Pasa. Familia Musurus a investit mult în decorațiile clădirii și și-a pus amprenta pe proprietate, monograma diplomatului fiind vizibilă în diverse locuri în clădire. În 1903 Musurus Pasa a închiriat clădirea statului român pentru a fi folosită ca sediu al Legație României, iar în 1907 conacul a fost cumpărat de la acesta. Astfel, din 1903 clădirea a devenit reședință diplomatică, schimbându-și utilizarea în funcție de regimul politic din Turcia și România: a găzduit Legația Regală (1903-1923); Consulatul Regal devenit ulterior Consulat General (1923-1947); Consulatul General în perioada comunistă (1948-1989); Consulatul General al României democratice (1990-2009), care a împărtit clădirea cu ICR Istanbul timp de patru ani; din 2009 clădirea găzduiește doar Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul.