Cristina Diac
Zorii comunismului în România
Ștefan Foriș, un destin neterminat
Editura Cetatea de Scaun
Prefață de acad. Dan Berindei. „Volumul de față – precizează autoarea – urmărește cronologic Partidul Comunist din România, atât în relație cu principalele momente politico-diplomatice ale anilor 1940-1944, din plan intern și extern, cât și cu propria lui dinamică internă. Am încercat să alternez inserția partidului în tabloul mare al istoriei României, aflate la un moment de răscruce, cu detalii de «mică istorie» personală, ocultate de istoria oficială scrisă înainte de 1989. Am tratat efectele cedărilor teritoriale din vara lui 1940 asupra P.C.d.R., dar și poziția partidului față de pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei, nord-vestului Transilvaniei; desemnarea lui Ștefan Foriș în funcția de secretar general al P.C.d.R.; poziția grupării comuniste față de statul național-legionar, efectele guvernării extremei drepte asupra partidului, situația acestuia în zilele rebeliunii; poziția politică față de dictatura militară a lui Ion Antonescu; «cutremurul» intern prilejuit de arestarea membrilor Secretariatului, în aprilie 1941, care a echivalat cu «decapitarea» conducerii oficiale; reacția P.C.d.R. față de intrarea României în războiul antisovietic – în plan teoretic și practic; obiectivele partidului după iunie 1941 și pașii întreprinși pentru atingerea acestora, cu accent pe negocierile purtate cu partidele istorice, în vederea extragerii României din războiul purtat pe teritoriul Uniunii Sovietice; reacția partidului la desființarea formală a Internaționalei Comuniste, în mai 1943.”
„Ne aflăm în fața unei lucrări care ar merita să devină un etalon, o unitate de măsură – scrie prefațatorul, acad. Dan Berindei. Cristina Diac, unul dintre cei mai promițători cercetători ai istoriei recente, excelentă și pasionată specialistă, dar, în același timp, un istoric pe care îl putem așeza printre fruntașii generației ei, a realizat această minuțioasă analiză, urmărind existența unui partid în acea vreme minuscul, dar care avea să ajungă, timp de o jumătate de veac, să stăpânească și să exploateze țara, în circumstanțele internaționale generate de ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial.”
Ovidiu Cristea
Puterea cuvintelor
Știri și război în sec XV-XVI
Editura Cetatea de Scaun
Cuvânt-îninate de acad. Șerban Papacostea: „…Autorul pornește de la ideea că multe dintre sursele referitoare la istoria secolelor XV-XVI în spațiul românesc și sud-est european au fost tributare știrilor care au circulat în epocă. Or, știrea deși a fost considerată pe bună dreptate o «marfă de lux» a fost totodată o marfă cu un caracter special, care a putut suferi numeroase metamorfoze pe traseul de la circulația orală la fixarea în scris. Capitol după capitol autorul ne poartă prin Țara Românească, Moldova, Transilvania, Imperiul Otoman și Veneția, în încercarea de a surprinde felul în care știrile au luat naștere, au fost culese, transmise și interpretate în cancelariile timpului. Știrile sunt așadar personajul principal al acestei cărți, iar exemplele alese ne oferă o varietate de ipostaze, o multitudine de chipuri sub care acest personaj s-a putut ascunde. În funcție de context știrea a putut fi o armă de temut, o dovadă de prietenie, un mijloc de a capta bunăvoința, un gest de loialitate. Veștile, împreună cu «rudele» apropiate, zvonurile, au circulat de la un colț la altul al Europei, pe mare sau pe uscat, mai repede sau mai lent, provocând reacții și, implicit, modelând istoria epocii respective. – Acad. Șerban Papacostea
„…Orice poveste ar trebui să aibă o concluzie și să lase cititorului impresia că a ajuns, alături de eroul sau de eroii cărții, la un final mai mult sau mai puțin fericit – explică autorul. Cartea de față nu a avut un erou propriu-zis, sau – mai exact – personajul principal au fost știrile. Un erou multiform, cu o mie de chipuri, care a străbătut, de la un capitol la altul, spații și epoci, păstrându-și trăsăsăturile aproape neatinse. Firul întortocheat al lucrării a urmat calea destul de încălcită a știrilor în secolele XV-XVI. Din acest motiv, paginile de față nu își propun să dea un verdict, ci doar să reamintească miza care a stat la baza acestei lucrări… Orice document presupune o pluralitate de lecturi și, tot de aceea, istoria a fost și va rămâne o poveste fără sfârșit.”