Alexandru Dobrescu a publicat, in trei volume, antologia Detractorii lui Eminescu, a cărei primă parte, mai consistentă, de fapt, apăruse, in 2002, la Junimea. Nu am apucat să văd ultimul op, dar pe celelate două le-am citit cu tot interesul.
“A doua serie” a antologiei comentate ii adaugă lui Grama, Aron Densușianu, Anghel Demetrescu ș.a. pe Gr. Gellianu, Petre Grădișteanu, N. Ținc, Nicu Xenopol, Al. Macedonski, B.P. Hasdeu și G.I. Ionnescu-Gion. Evident, gestul se vrea recuperator, oferind posibilitatea confruntării cu texte despre care se discută superficial din când in când, fără a se merge direct la sursă. In lipsa unor date ce țin de contextul cultural care a determinat aceste reacții, pe care avem tendința de a le sancționa cu grăbită asprime (Călinescu incondeia atitudinile critice ale lui Demetrescu și Densușianu cu epitete deloc meritate precum “dobitocie” ori “cretinitate”), discuția este din start ratată.
Tocmai pentru a evita inerțiile impuse prin prestigiul unor astfel de mari critici, Alexandru Dobrescu, deloc străin in tinerețile sale combative de un oarece fler demolator, rechestionează chiar termenul de “detractor” sau mai curând accepția pe care ne grăbim să i-o acordăm. “Acțiunea detractorului este ascendentă, vizându-i pe cei considerați a-i fi superiori, niciodată pe aceia mai puțin inzestrați decât el. Asta nu inseamnă și că detractorul ar avea conștiința propriei inferiorități”, consideră istoricul literar și nu avem cum să-l contrazicem. Numai că autorul simte nevoia să nuanțeze ferm discuția, căci, de cele mai multe ori, din lene a gândirii, avem tendința de a atribui infamanta sintagmă acelor critici care scriu vehement impotriva unui scriitor canonic.
Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa: “Calificativul «detractor», lămurește problema Al. Dobrescu, nu se potrivește și nu se aplică autorilor de considerații critice in răspăr cu opinia publică, ambiționând să propună (și să impună) o altă scară a valorilor, ci exclusiv acelora pentru care negația răspunde in principal unor trebuințe psihologice. Unde există argumente, nu incape denigrare, infloritoare numai in lipsa acestora. In lipsă de dovezi, dar nemaiințelegând să-și tempereze apetitul pentru negație, criticul se preschimbă in detractor. După cum orice detractor inarmat cu probe este, in cele din urmă, un critic”. Atenție, o spune un critic temut cu două decenii in urmă, care manifesta și el un vizibil apetit pentru negație, insă de cele mai multe ori susținută cu argumente. Intre timp, acesta și-a mutat zvâcul polemic in domeniul mai pretențios al istoriei literaturii, culegându-și dovezile pledoariei din publicații la care de obicei nu prea mai găsim timp să ajungem. Nu avem temeiuri să-l contrazicem, ci doar să adăugăm că aceste probe de multe ori pot fi măsluite, manipulate, mai ales când ne situăm pe un teren atât de predispus interpretărilor variate, cum este literatura.
Astfel pusă problema, de toată lumea huliții “detractori ai lui Eminescu” se cer reconsiderați. Mai intâi, cunoașterea contextului cultural (și nu numai) care a găzduit aceste dispute de la finele secolului al XIX-lea este esențial in judecarea unor asemenea “cazuri”. In primul rând, datorită stereotipiilor impuse prin școală, noi avem tendința de a considera că Junimea a reprezentat unica grupare culturală din acea vreme, că ea a introdus, cu mici, firave opreliști, spiritul critic pe scena noastră literară, că a creat, aproape fără opoziție, criterii riguroase. E drept, era nevoie de o acțiune sanitară, cum a fost cea a lui Titu Maiorescu, numai că dacă ne culegem informațiile doar din Critice-le acestuia riscăm să-i nedreptățim adversarii. Care erau și ei oameni cu solidă cultură, dar poate cu un mai scăzut tonus polemic și, in orice caz, cu o mai mică audiență. Așa se face că cele mai multe articole care par a-l avea drept țintă pe Eminescu nu intenționează decât să răspundă, cu bun-simț chiar, “direcției noi” impuse de mentorul Junimii, in fruntea căruia il pusese, printr-un gest ce se voia inconoclast, pe Eminescu in proximitatea lui Alecsandri, considerat pe atunci “poetul național” de ambele tabere. Poetul era folosit, astfel, ca falsă țintă, căci, prin ricoșeu, cu toții intenționau să-i dea o cât mai usturătoare replică lui Maiorescu. Care, la rându-i, ii sfida susținând un tinerel cu un cert talent pe care, de altfel, Hasdeu ori ceilalți i-l recunoșteau. In epocă, ne asigură Al. Dobrescu, articolele apărute in “Revista contimporană” nu treceau drept denigrări; astfel au fost ele interpretate mult mai târziu, când posteritatea nu a reținut decât textele maioresciene, ingnorând senin cealaltă parte. Reputația pe care Eminescu a câștigat-o incă in ultimii ani din viață, mitul care s-a țesut in jurul său au impins patimile până la nedreptățirea unor oameni autentici de cultură cum sunt cei mai sus amintiți.
Studiul inițial și notele, comentariile lui Alexandru Dobrescu reușesc să demonstreze cu abilitate această ipoteză, mai plauzibilă decât simplista, poltrona clasare a unor oponenți ai Junimii drept “detractori” ai lui Eminescu. De aceea aș fi pus cuvântul-cheie din titlu intre ghilimele: pentru a-l relativiza. In orice caz, noua antologie, bine documentată, a lui Alexandru Dobrescu se vrea un indemn la luciditate, la “revizuire”, un onest exercițiu de reevaluare a unei epoci mult mai nuanțate și mai bogate decât ne-o arată istoriile literare ori dicționarele.
BOGDAN CRETU (nascut la 21 ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra de Literatura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentru debut al revistei “Convorbiri literare”); Matei Visniec – un optzecist atipic (Premiul pentru debut al “Ziarului de Iasi”, nominalizat la Premiul pentru debut al revistei “Romania literara”), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romana contemporana (Premiul pentru critica al revistei “Ateneu”), Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar, eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite reviste culturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei “Paradigma”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala si Comparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in “Ziarul de Iasi”. Colaborator la emisiunea “Convorbiri literare” a Radio Iasi, din 2006.