Divizia sud coreeana a Deutsche Bank Ag si alte cateva companii sunt puse sub investigatie de catre procurorii locali pentru a lamuri implicarea intr-un presupus scandal de coruptie, scrie Korea Times citat de Bloomberg.
Procurorii din Seul au arestat sapte persoane, printre care un director executiv al Deutsche Bank Korea. Angajatul este suspectat de dare de mita unor oficiali ai federatiei nationale de agricultura. Scopul era profitul scos de pe urma administrarii contractelor cu active derivate ale companiei detinute de stat, KTX Corp., producator de trenuri de mare viteza.
“Korea Times aduce acuze incorecte si scandaloase, fara a numi sursele,” a declarat Michael West, purtator de cuvant al bancii. “Deutsche Bank nu este implicata in acest caz.”
H.C. Hwang, in varsta de 51 de ani, care a lucrat pentru Deutsche Bank timp de sase ani, a fost suspendat, conform lui West.Oficialii companiilor coreene nu au putut fi contactati.
Serviciul de supraveghere financiara din Coreea a detectat pentru prima data un caz de mita cu implicarea federatiei de agricultura si a bancilor din exterior in urma unui audit obisnuit al bancii din Coreea care a durat o luna si s-a incheiat in iulie. Dovezile initiale evidentiaza mai degraba greseli individuale, nu actiuni ale companiilor, a declarat Byun Dae Sok, seful echipei de audit.
Byun a refuzat sa dezvaluiasca numele persoanelor implicate in posibilul caz de mita. Chu Cheol Hyun, procurorul principal al cazului a refuzat sa ofere comentarii. dan.zavoianu@zf.ro