Apele umflate ale râurilor din nordul României au continuat să facă și ieri prăpăd, peste 160 de localități noi din 22 de județe fiind inundate, iar 900 de persoane evacuate, în condițiile în care, de la începutul săptămânii 22 de persoane și-au pierdut viața și peste 7.000 de persoane fuseseră deja evacuate.
Aproape 18.000 de hectare de pășuni și fânețe, aproape 15.000 de hectare de teren arabil, aproape 5.000 de hectare de păduri, șase drumuri naționale, opt drumuri județene și nouă drumuri comunale au fost inundate.
Premierul Emil Boc și miniștrii săi au mers ieri în localitățile inundate, fără să le ofere oamenilor altceva în afară de cuvinte. Premierul a fost chiar huiduit de un grup de pensionari când a ajuns în municipiul Galați unde urma să aibă loc o ședință cu autoritățile locale pe tema inundațiilor.
Ministrul dezvoltării Elena Udrea a promis sinistraților din Botoșani că le va acorda sprijin de la minister pentru refacerea infrastructurii, după evaluarea pagubelor, iar un sprijin nesperat va veni și de la locuitorii din Rast, o comună grav afectată de revărsarea Dunării în 2006, care au promis că vor trimite în Moldova un transport de grâu.