Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor București (simbol bursier IMP) a amânat numirea unui nou membru în Consiliul de Administrație până după ce va ieși din insolvență, Adunarea Generală a Acționarilor ce urma să aibă loc vineri, 6 august, pentru alegerea unui administrator, nemaiavând loc. Potrivit legislației, în cazul unei companii intrate în procedură de insolvență, administratorul judiciar (în cazul de față Activ Lichidator) este singurul care poate convoca AGA. Astfel, dezvoltatorul imobiliar va convoca o nouă AGA când Consiliul de Administrație își va reintra în prerogativele obișnuite pentru a numi un înlocuitor pentru Andreea Ioana Roșca, care a demisionat din funcția de administrator din motive personale. Tribunalul București a hotărât pe 8 iulie deschiderea procedurii insolvenței împotriva Impact pentru o datorie de 1,36 mil. lei (320.000 de euro) pe care nu ar fi plătit-o firmei de construcții Romconstruct Ploiești. Printre acționarii importanți ai Impact se numără Dan Ioan Popp (desen), fonduri de investiții internaționale de renume, precum Artio Global International Equity Fund (fostul Julius Baer), Salink Limited (un vehicul controlat de suedezii de la East Capital) și Templeton GIT Emerging Markets, un fond al americanilor de la Franklin Templeton (viitorul administrator al Fondului Proprietatea). Ultima tranzacție cu acțiuni Impact, înainte de suspendarea de la tranzacționare, s-a realizat la prețul de 0,437 lei/acțiune, capitalizarea companiei fiind de 20,5 mil. euro. Acțiunile au scăzut cu peste 50% de la maximele atinse în aprilie.