Dezvoltatorul de jocuri electronice King, în por­to­foliul căruia se află Candy Crush Saga, unul dintre cele mai popu­lare jocuri pe Facebook și telefoane mobile, își va muta se­diul din București în cadrul proiectului Opera Center din zona Eroilor, în care a închiriat un spațiu de birouri de 1.700 de metri pătrați.   King își are în prezent sediul într-o clădire din apropierea târ­gului auto din zona Vitan, unde compania a ajuns la apro­xi­mativ 70 de angajați și nu mai avea spațiu să se extindă. Astfel, în noul birou King își propune ca până la sfârșitul acestui an să ajungă la 110 salariați.   „În actualul sediu King nu mai avea spațiu să se extindă, astfel că din vara anului trecut au început să analizeze opțiu­ni­le din piața de birouri. La începutul acestui an a fost semnat contractul pentru un spațiu de 1.700 de metri pătrați în Opera Center, iar mutarea propriu-zisă va fi realizată până în luna aprilie“, a declarat Andreea Păun, associate director în cadrul Colliers International, firma care a intermediat tranzacția.  

Citiți mai multe detalii aici

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.03.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.