Compania BRC Business Group, care a realizat proiectul imobiliar Citadella din cartierul bucureștean Titan, format din două blocuri cu 224 de apartamente, a solicitat din proprie inițiativă deschiderea procedurii de insolvență la începutul acestei săptămâni, potrivit datelor de pe site-ul Tribunalului București.
La jumătatea anului trecut, reprezentanții companiei spuneau că în cadrul proiectului mai erau disponibile peste 100 de apartamente, la prețuri pornind de la 953 de euro/mp construit plus TVA. Firma cu acționariat israelian finanțase investiția în acest proiect printr-un împrumut de la BCR, iar la finalul anului 2010 figura pe site-ul Ministerului de Finanțe cu datorii de 72 milioane de lei (17 mil. euro).
Reprezentanții companiei care se ocupă de vânzarea apartamentelor nu au comentat informațiile și nu au oferit date mai noi legate de cifrele de vânzări, menționând doar că intenția dezvoltatorului este de a se reorganiza. Tribunalul București ar urma să decidă astăzi dacă aprobă deschiderea procedurii insolvenței. Cristi Moga