Intre 20 si 23 septembrie, se va desfasura la Bucuresti al saselea Congres European de Istorie a Religiilor, cu participarea catorva sute de savanti din 30 de tari de pe toate continentele. Sufletul organizarii congresului este
Eugen Ciurtin, coresponsabil al Centrului de Istorie a Religiilor de la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, membru fondator al Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor.
– Ce inseamna pentru Romania acest congres?
– Extrem de mult. Mai intai, pentru ca la noi – trebuie stiut – nu exista inca un esafodaj institutional care sa permita organizarea unor astfel de congrese internationale. Este o chestiune de statistica sa observam ca Bucurestiul e prima capitala care, in istoria de doua secole a disciplinei, organizeaza un astfel de congres fara a avea ceea ce e elementar pretutindeni altundeva: catedre de profil, un institut, o biblioteca publica satisfacatoare, un efort institutional sustinut.
In al doilea rand, este o revansa istorica: istoria religiilor e asociata imediat cu Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu, insa ei au evoluat individual cata vreme au fost in tara, institutele, catedrele si congresele fiind ratiuni, pana la urma, ale exilarii stiintifice, foarte reusite in amandoua cazurile. In al treilea rand, congresul inseamna inchegarea, intr-un climat international, a unui efort local sustinut, care leaga doua generatii culturale cu tot ce e pretios si inca viabil in operele din exilul amintit. Mai mult, avem un atu zonal, pentru ca nimic similar nu s-a intamplat inca in culturile limitrofe.
– Cum de a fost aleasa Romania pentru organizarea congresului? Exista o traditie la noi?
– Bucurestiul a fost propus de Asociatia Romana de Istorie a Religiilor, fondata in 1997. Acum trei-patru ani, mai multi savanti din board-ul Asociatiei europene au simtit nevoia sa depaseasca umbra feroce a unei cortine deloc blande sau absente in circuitele academice. De la Bucuresti – o stiti bine – mai degraba se pleaca (individual si pe durate lungi) decat se vine (fie si pentru o saptamana, insa in corpore). La congresele anterioare din Spania si Finlanda, chestiunea a fost discutata in plenul european si am avut castig de cauza. Totusi, decisiv e statutul congresului: cel de intrunire anuala majora a tuturor asociatiilor nationale afiliate la un singur organism european (European Association for the Study of Religions), deseori cu savanti invitati din America de Nord si Asia. Nu e vorba de o propunere solitara, oricat de izbutita, ci de o conjunctie, lenta, minutioasa, intre multi parteneri europeni. Acestia au observat ca, spre deosebire de alte asociatii, cea romana tipareste si doua periodice internationale, Archaeus. ?tudes d’histoire des religions si Studia Asiatica. International Journal for Asian Studies, in care au publicat deja, din 2001, zeci de savanti din douazeci de tari. Daca exista o traditie? Nu. Si raspunsul e negativ doar pentru ca “traditie” inseamna mai mult, iar comparatiile sunt inevitabile. Exista doar traditia mai discreta a celor care nu accepta usor eticheta “imposibil” pe diferite produse culturale totusi jinduite. In 2004, nimeni nu ar fi crezut ca savantii cei mai respectabili ai universitatilor si academiilor occidentale vor veni la Bucuresti.
– Care sunt temele majore ale congresului? Cine participa?
– Bucurestiul nu devine centrul istoriei religiilor, in 2006, fara a-si fi propus tema: Istoria religioasa a Europei si Asiei. Ea se descompune in sesiuni tematice, geografic si cronologic solidare, consacrate istoriei religiilor indiene, iraniene, grecesti si romane, crestinismului Antichitatii tarzii, monoteismelor Evului Mediu european, raportului dintre religii si nasterea modernitatii, apoi dintre Estul si Vestul religios european, precum si perceptiei Asiei. O alta sesiune e consacrata mostenirii lui Mircea Eliade, adica celui mai discutat istoric al religiilor in ultima jumatate de secol. Participa in jur de 250 de savanti din 30 de tari echilibrand acest orizont tematic. Sunt implicate – nici nu am fi putut organiza congresul altminteri – cateva institutii majore din tara si din strainatate, precum Institutul Cultural Roman, Ministerul Afacerilor Externe, Agence Universitaire de la Francophonie, Ministerul Culturii si Cultelor, Colegiul Noua Europa, dar si fundatii private precum Anonimul sau Volvo-Life for Life. Suntem onorati de o Conventie cu Sorbona special consacrata acestui Congres, plasat sub inaltul patronaj al presedintelui Traian Basescu si ca eveniment conex al Sommet-ului mondial al francofoniei.
– Ce ar trebui sa stie cu deosebire omul obisnuit, mai putin implicat in probleme religioase? Cum ar putea el participa?
– Daca omul obisnuit e omul anistoric, atunci istoria religiilor – ca si procesul comunismului, istoria literaturii sau a muzicii – e un argument ca sa devina un om mai obisnuit cu istoria. Sa-si refaca tot ce e bun in portretul sau colectiv si transpersonal. In probleme religioase e oricum implicat, chiar daca nu o stie sau nu o mai vrea. Mai ales pentru ca un criteriu anume, coerenta reprezentarii lumii, e depozitarul urias al configurarilor religioase, pe care le foloseste complet captiv, in terne rezumate automate. Un instrument, adica, pentru a nu se simti nici intimidat, nici superior. Din acest punct de vedere, nu afilierea religioasa conteaza, cat atentia, discernamantul, disponibilitatea. In mod normal, el va recupera ceva din amploarea indiscutabila a unei religii – ceea ce in discursul public de la noi incape, prea des, in dictoane si poncife. Si va putea participa chiar la lucrarile congresului, atat la sesiunea de deschidere de la Ateneu, de miercuri 20 septembrie, ora 10.00, cat si la lucrarile in plen si pe sesiuni, la mese rotunde si alte evenimente, care se vor desfasura la Universitatea veche. Poate consulta site-ul oficial www.rahr.ro si completa o simpla fisa de inscriere ca auditor.
– Exista doua organizatii internationale de profil – una europeana, alta mondiala. Cum colaborati cu ele?
– Excelent. Asociatia romana a avut deseori ocazia sa verifice in concreto ca putem lucra onest si spornic, desi Bucurestiul intra pe harta abia acum. Congresul are si statutul de conferinta speciala 2006 a International Association for the History of Religions, fondata in 1950 la Amsterdam, cu concursul lui Eliade.
– Religiile gasesc destul de greu un limbaj care sa le aduca la aceeasi masa. In ce masura e istoria religiilor o sansa pentru un dialog coerent?
– Cum ar putea renunta religiile la unicitate fara sa se dizolve? Nu insa si istoria lor. Le e spatiu comun. Nimeni nu poate depista un singur spatiu religios in care, indiferent de secol si de mileniu chiar, sa nu coexiste, cu istoria lor comuna cateodata foarte ampla, cel putin doua traditii religioase. Numai fanatismul, izolarea si analfabetismul vorbesc de religii la singular. Dialogul este coerent atata timp cat e istoric. Coerenta nu vine dintr-o armonizare de platforme, ci dintr-o sarcina a memoriei, din bunavointa diferentei.
– Cat de mult se va vorbi despre Eliade in aceste zile?
– Foarte mult, poate. Suntem de altfel la mijlocul Anului Eliade si inainte de centenar. Se va vorbi mai ales intr-un mod care abia debuteaza la noi: in dialog consecvent, cumpanit, actual cu multi dintre discipolii si colegii lui americani si europeni.