William J. Dobson
Dictatura 2.0
În culisele luptei modiale pentru democrație
Editura Litera
Colecția Kronika. Traducere din limba engleză de Mariana Piroteală.
În întreaga lume, se poartă un război între dictatori și cei care se ridică împotriva lor. Prin intermediul unor reportaje originale și al unei analize strălucite, apreciatul jurnalist William J. Dobson dezvăluie mecanismele interioare ale regimurilor autoritare din prezent și ne duce în spatele liniilor acestei bătălii pentru viitorul libertății.
Regimurile autoritare actuale, după cum arată Dobson, nu seamănă prea mult cu autocrații secolului XX sau cu anacronicul regim nord-coreean. Un număr crescând de țări conduse de dictatori și președinți pe viață nu au întărit statul polițienesc, nici nu s-au izolat de lume. În schimb, și-au adaptat cu inteligență guvernarea, plănuind să profite la maximum de pe urma sistemului global, fără a pierde din putere. Iranul are partide de opoziție și alegeri.
Cetățenii ruși au libertatea de a călători. În China, piața liberă a înlocuit planurile cincinale. Forța brută a lăsat locul mijloacelor tehnocrate de control. Cu toate acestea, oamenii continuă să nu fie liberi. Dar, pe măsură ce dictatorii au devenit mai abili, la fel s-a întâmplat și cu cei care li se opun. Acum, aceștia se confruntă cu milionari, filantropi, academicieni, bloggeri, ONG-uri, consultanți și grupuri studențești, care au capacitatea de a-și transmite într-o clipă mesajul în întreaga lume.
Dovedind o uimitoare cunoaștere a scenei mondiale, autorul Dictaturii 2.0 aduce în prim-plan acest joc de-a șoarecele și pisica cu miză uriașă și ne arată modul în care fiecare tabără își perfecționează strategiile pentru războiul care ne va defini epoca.
„Problema n-o constituie democrația în sine. După cum a reamintit tuturor Primăvara Arabă, în anul 2011, chiar și în plină recesiune mondială, idealurile de libertate politică și economică nu și-au pierdut atractivitatea. Oamenii de pretutindeni încă aspiră la libertate. Ceea ce s-a schimbat este natura dictaturii. Dictatorii și autocrații din zilele noastre sunt mult mai sofisticați, mai ageri și mai abili decât odinioară. Confruntați cu presiuni crescânde, cei mai inteligenți dintre ei nu și-au înăsprit regimul în sensul transformării lui într-un stat polițienesc și nici nu s-au izolat de lume, ci au învățat și s-au adaptat. Pentru zeci de regimuri autoritare, provocarea reprezentată de avansul democrației a dus la nevoia de experimentare, creativitate și șiretenie. Autocrații moderni au pus la punct noi tehnici, metode și formule menite să-i ajute să-și păstreze puterea, ceea ce a dus la remodelarea dictaturii în epoca modernă.
Dictatorii din prezent înțeleg că, într-o lume globalizată, e mai bine ca și cele mai brutale forme de intimidare – arestări în masă, plutoane de execuție și reprimări violente – să fie înlocuite cu forme mai subtile de coerciție. În loc să aresteze membrii unui grup care apără drepturile omului, despoții cei mai eficienți ai prezentului trimit fiscul sau inspectorii sanitari să desființeze aceste cuiburi de disidență. Legile lasă loc de interpretări și apoi sunt folosite ca armă împotriva grupurilor pe care guvernul le consider o amenințare.”