Intenția autorului, istoric, etnolog și diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiștii activităților informative, ca și pentru istorici, politologi, sociologi, precum și un “ghid” în “lumea spionajului” adresat unui public larg, interesat, dincolo de clișee, mistificări și exagerări, de trecutul, dar și de prezentul, probabil și de viitorul unui domeniu care se împletește atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria și existența noastră cotidiană…

P

PACK, Amy Thorpe (“Cynthia”) (1910-1963), spioană engleză (Secret Service) în timpul celui de al doilea război mondial.După ce în tinerețe voise… să se călugărească, P. se căsătorește cu diplomatul Arthur Pack, care va fi numit la post la Washington. După ce este recrutată de Secret Service (sub numele de cod “Cynthia”) și parcurge pregătirea de agentă, P. își urmează soțul la Washington, cu misiunea de a face tot posibilul pentru a procura codurile secrete ale Marinei Italiene, a cărei forță prezenta interes în perspectiva războiului. Folosindu-și farmecele, P. obține de la Alberto Lais, atașatul pentru Marină al Ambasadei Italiei, codurile secrete și informația după care navele Italiei, aflate în porturile SUA, urmau să fie scufundate. Bineînțeles, autoritățile americane iau măsurile necesare pentru a preîntâmpina această acțiune. În continuare, Serviciul Secret britanic îi încredințează o nouă misiune: aflarea codurilor secrete ale flotei de care dispunea guvernul progerman de la Vichy. P. reușește să intre în relații foarte “apropiate” cu Charles Brousse, atașat al Ambasadei Franței la Washington, și să-l convingă să pună la dispoziție codurile Marinei Franceze. Mai târziu, P. se căsătorește cu Brousse, care se înrolează în forțele de Rezistență din Franța. Ultima parte a vieții și-o petrece la castelul familiei nobile a soțului ei. Unul dintre biografii săi consideră că P., deși a acționat ca o prostituată, a desfășurat operațiuni care “au schimbat cursul războiului”.

PENKOVSKI, Oleg Vladimirovici (1919-1963), colonel GRU, spion pentru Anglia în timpul războiului rece. A fost considerat cel mai important agent dublu din perioada războiului rece. După ce face parte din Armata Roșie în timpul celui de al doilea război mondial, P. urmează Academia Militară Frunze (1945-1948) și este integrat serviciului militar de informații GRU, în cadrul căruia primește gradul de colonel. În 1960, P. este numit director adjunct al Comitetului pentru coordonarea cercetării științifice, care avea atribuția de a obține informații din acest domeniu din SUA, Marea Britanie și alte țări vestice. Deziluzionat de sistemul politic al URSS sub conducerea lui N.S. Hrusciov, P. își oferă colaborarea serviciului de informații englez, prin intermediul unui om de afaceri, Greville M. Wynne, în 1961. În perioada, aprilie 1961 – august 1962, P. transmite peste 5.000 de documente și fotografii clasificate din domeniul militar, politic și economic privind sistemul informativ al Angliei și al SUA. Unele dintre aceste date permit SUA să afle de desfășurarea de rachete sovietice în Cuba. P. este arestat la 22 octombrie 1962, în plină desfășurare a “crizei rachetelor”. Este judecat, condamnat și executat pentru trădare în mai 1963. După unele informații, s-ar fi sinucis. În 1965, este publicat jurnalul său, “The Penkovskiy Papers”, a cărui autenticitate este contestată de unii cercetători.

PHILBY, Harold Adrian Russel (1912-1988) (“Kim”, “Synok”, “Stanley”, “Tom”), diplomat, agent SIS, spion pt URSS (KGB) din Grupul de la Cambridge în timpul celui de al doilea război mondial și al războiului rece.

Considerat “cea mai periculoasă cârtiță (agent infiltrat sovietic) din toate timpurile” a fost recrutat pentru URSS la începutul anilor 1930. De-a lungul vremii, a îndeplinit misiuni de mare importanță în directă legătură cu activitatea de spionaj. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost, succesiv, șeful Secției a IX-a din cadrul SIS (contrainformații pe spațiul sovietic), șef de “antenă” în Turcia și ofițer de legătură la Washington. După război, P. activează în domeniul diplomatic în Turcia, Albania, iar, din 1949, este secretar I la Ambasada Marii Britanii în SUA.Profitând de pozițiile sale, P. reușește să ia cunoștință de informațiile care ar fi putut să îl identifice ca agent pentru URSS pe el și pe ceilalți membri ai Grupului de la Cambridge și să evite demascarea lor destul de multă vreme. Astfel, când, în 1945, Konstantin Volkov de la consulatul URSS la Istanbul a oferit MI6 o listă cu numele unor agenți pentru URSS care lucrau în Ministerul de Externe, printre care și P., acesta reușește să evite demascarea, ba chiar să transmită către KGB locul de unde provenea lista. Volkov este rechemat la Moscova și executat. În ianuarie 1949, guvernul britanic e informat că, potrivit datelor furnizate de “Operațiunea Venona”, o serie de “secrete nucleare” fuseseră transmise Uniunii Sovieice prin intermediul unor persoane din interiorul Ambasadei Marii Britanii la Washington. Cel care a fost însărcinat cu depistarea “cârtițelor” nu a fost nimeni altul decât… P. care bineînțeles că îl avertizează pe Maclean. În sfârșit, în 1951, CIA ajunge la concluzia că P., precum și alți membri ai Grupului de la Cambridge, Maclean și Burgess, sunt vinovați de deconspirarea “Operațiunii Venona”. Cei trei sunt expulzați, dar nu sunt inculpați. P. reușește să atenueze bănuielile că ar fi fost agent KGB într-o conferință de presă desfășurată în 1955, dar se simte periclitat când un defector KGB, Anatoli Golițin, pune la dispoziția agențiilor de informații occidentale date despre unii membri ai Grupului de la Cambridge. Chiar în aceste condiții, în 1955, guvernul britanic dă publicității un raport în care se afirmă că nu există dovezi că P. ar fi acționat ca spion. Totuși, este demis datorită relațiilor sale cu Burgess. Evenimentele se precipită însă atunci când, în 1962, un alt membru al Grupului de la Cambridge, George Blake, confirmă că P. a fost “agent sovietic”. În ianuarie 1963, P. dispare de la Beirut, unde era corespondent de presă, iar guvernul sovietic anunță că a cerut azil politic în URSS. Se pare că fuga lui P. în URSS a fost înlesnită de viitorul consilier al lui Gorbaciov și ministru de Externe, Primakov, care îndeplinea, la rândul lui, la acea dată, misiuni informative la Beirut. Abia după aceste evenimente, guvernul britanic admite că P. lucrase pentru URSS încă înainte de 1946. La Moscova, P. primește gradul de general KGB și este decorat cu medalia “Steagul Roșu” (fusese decorat și cu “Ordinul Imperiului Britanic”, în 1946!). Câțiva ani mai târziu, va deveni redactor la agenția “Novosti” și profesor la Institutul Andropov. În legătură cu P., Graham Greene, care i-a fost apropiat și i-a prefațat volumul de memorii, arată: “Și-a trădat țara, probabil că a făcut-o, dar cine dintre noi nu a trădat ceva sau pe cineva mai important decât o țară?”

PONTECORVO, Bruno (1913-1993), fizician italian, “spion atomic” pentru URSS (NKVD) în timpul celui de al doilea război mondial. Considerat părinte al fizicii experimentale neutronice, P. s-a născut în Italia, într-o bogată familie evreiască. Studiază la Pisa și își ia doctoratul cu Enrico Fermi, în 1934. P. este unul din descoperitorii efectului neutronilor lenți în producerea reacțiilor atomice. După 1934, lucrează la College de France cu Joliot-Curie. Se căsătorește cu suedeza Marianne, de asemenea specialistă în fizica nucleară, activă în mișcarea antifascistă și procomunistă. În 1940, P. emigrează în SUA, ocupându-se, la început, de afaceri cu petrol. În 1943, obține un post la Grupul British/Canadian Atomic Research din Montreal, iar apoi se mută la Chalk River (Ontario), unde se construia un reactor nuclear cu apă grea. Investigațiile au arătat că P. a colaborat cu alți “spioni atomici”, ca fizicianul Nunn May, precum și cu Harry Gold, David Greenglass și soții Rosenberg. Încă în anii 1930 fusese contactat în Italia de rezidentul sovietic care îl pusese în legătură cu soții Curie, membri ai Partidului comunist francez. În 1943, transmite la Moscova primul său raport important despre reușita experimentelor lui Fermi, desfășurate la Chicago, care făceau posibilă construirea unei pile atomice și deci a bombei atomice. În 1945, P. transmite unui agent sovietic în SUA detalii despre bomba atomică americană. În 1949, se mută în Anglia, lucrând la Harwell Atomic Research Centre. Este naturalizat cetățean englez și obține un post la Universitatea din Liverpool. În 1950, după demascarea celui mai important “spion atomic”, Klaus Fuchs, P. admite că a avut “legături comuniste”. Părăsește Anglia, călătorind în Franța, Italia, Suedia. În aprilie 1950, informează familia soției sale că va face o călătorie în Finlanda și… dispare. Plecarea din Anglia poate fi pusă în legătură cu denunțarea sa ca agent NKVD de către un fost membru al Partidului comunist englez. În 1955, P. își face apariția în URSS, unde, într-un articol publicat în “Pravda”, afirmă că a plecat deoarece “atmosfera devenise irespirabilă”. Își continuă cariera profesională la Institutul de fizică atomică. Este ales membru al Academiei de Științe a URSS. Ulterior, P. călătorește în Italia, fiind declarat doctor honoris causa al Universității din Ferrara. În apropiere de Dubna, P. își construise o vilă de 1.000.000 de dolari, scandalizându-și vecinii cu un mod de viață luxos. După ce citește memoriile lui Fuchs, P. consideră arestarea acestuia drept o provocare anticomunistă.

POPOV, Dusan “Dusko”( (1912-1981) (“Tricycle”), agent dublu pentru Anglia (MI5) și

Germania (Abwehr) în timpul celui de al doilea război mondial. Născut în Serbia (în acea perioadă parte a Austro-Ungariei), se mută împreună cu familia în Croația. Fratele său, Ivo, a acționat de asemenea ca agent dublu. Vorbitor fluent de germană, P. este recrutat de serviciul militar de informații al Germaniei, Abwehr. La scurtă vreme, își oferă colaborarea și serviciului de informații al Marii Britanii, MI5, care acceptă ca P. să acționeze ca agent dublu. Se stabilește la Londra, sub acoperirea de comerciant, ceea ce îi dă posibilitatea să facă dese vizite în Portugalia, țară neutră importantă pentru activitatea serviciilor de spionaj în timpul celui de al Doilea Război Mondial. De acord cu MI5, P. furnizează informații “fabricate” de această agenție, dar plauzibile, ceea ce îi menține credibilitatea față de Abwehr, care îl plătește substanțial. În schimb, află de la germani informații strategice de mare importanță pentru Anglia aflată în război. Numele de cod “Tricycle” se datorează comportamentului său sexual (“partide” cu trei parteneri). În 1941, este trimis de Abwehr în SUA, pentru a crea o rețea de agenți. De asemenea, i se cer informații despre baza militară americană de la Pearl Harbor. D. contactează FBI, relatând despre interesul germanilor (și foarte probabil al Japoniei) pentru aceste informații care puteau sugera un atac asupra bazei militare, dar șeful agenției, J. Edgar Hoover, nu-și informează superiorii, din motive care au rămas necunoscute. În 1944, P. este integrat “Operațiunii Fortitude” care urma să inducă în eroare Germania cu privire la locul debarcării forțelor Aliate în Franța, ceea ce se reușește. După arestarea ofițerului său de legătură german (care era și el agent dublu), P. își pierde, într-o oarecare măsură, credibilitatea față de englezi, situație care va fi corectată ulterior. În 1974, P. își publică memoriile, “Spy, Counterspy”.

Din volumul în pregătire la Editura Meronia