Intenția autorului, istoric, etnolog și diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiștii activităților informative, ca și pentru istorici, politologi, sociologi, precum și un “ghid” în “lumea spionajului” adresat unui public larg, interesat, dincolo de clișee, mistificări și exagerări, de trecutul, dar și de prezentul, probabil și de viitorul unui domeniu care se împletește atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria și existența noastră cotidiană…
Y
YOUSUF, Mosab Hassan (1978-) (“Prințul verde”), spion
pentru Israel în organizațiile palestiniene. Deși
tatăl său a fost unul dintre fondatorii organizației Hamas,
Y. a spionat în interiorulacesteia, în perioada 1997-2007,
din motive ideologice, nefiind de acord cu politica violentă a
organizației. Informațiile furnizate de Y. serviciului de
informațiiisraelian au contribuit la demascarea câtorva celule
teroriste secrete, la arestarea unor lideri palestinieni și la
prevenirea a zeci de atentate.
Z
ZABOTIN, Nicolai, diplomat sovietic, agent GRU în Canada în timpul celui de-al doilea război mondial.În calitate de atașat militar al Ambasadei URSS în Canada, misiunea lui Z. a fost de a pune la punct o rețea pentru sustragerea de secrete atomice, dat fiind faptul că și Canada participa la programul de producere a bombei nucleare. Z. a reușit să penetreze cele mai înalte nivele, rețeaua sa incluzând chiar și membri ai British High Commission și oficiali din Ministerele Apărării și de Externe ale Canadei. În activitatea sa, a colaborat cu comunistul Fred Rose, parlamentar canadian. Atunci când, în 1945, Igor Guzenko, cifrorul ambasadei, a defectat, punând la dispoziția autorităților canadiene un mare volum de informații, referitoare, bineînțeles, și la rețeaua atașatului militar, Z. a trebuit să părăsească Ottawa. După întoarcerea în URSS, a petrecut patru ani într-un lagăr de muncă.
ZARUBINA, Elizaveta Iulievna (Lisa Rozensweig) (1900-1987) și Vasili, “spioni atomici” sovietici în SUAîn timpul războiului rece.Născută în Basarabia (se înrudea cu Ana Pauker, iar fratele ei a făcut parte din Partidul Comunist din România), Z. a studiat istoria și filologia la universități din România, Cehoslovacia și Austria. Era poliglotă și își însușise cunoștințe care i-au permis să întrețină relații apropiate cu intelectuali de marcă ai vremii. A luat parte activă la mișcarea revoluționară din Basarabia în perioada de după primul război mondial. A trecut în URSS, unde a făcut parte din secretariatul lui Felix Dzerjinski, fondatorul CEKA. În perioada 1924-1925, sub acoperire diplomatică, activează în cadrul rezidenturii din Viena. Din 1929, este transferată, împreună cu un alt agent, Iakov Blumkin (care îl asasinase pe ambasadorul Germaniei în Rusia, contele Wilhelm Mirbach, în 1918), în Turcia. În vederea obținerii de fonduri pentru activitățile spionajului sovietic în Turcia și Orientul Apropiat, vinde manuscrise hasidice din Biblioteca Centrală din Moscova. Atunci când află că Blumkin devenise un apropiat al dizidentului Troțki, aflat, în acea perioadă, în Turcia, nu ezită să îl denunțe, ceea ce atrage rechemarea și executarea acestuia. Se căsătorește cu un alt spion sovietic, Vasili Zarubin, cei doi primind misiuni în Cehoslovacia, sub “acoperirea” de oameni de afaceri, ceea ce îi dă Elizavetei posibilitatea de a întreține relații comerciale și, desigur, informative în numeroase țări europene și în SUA. În 1941, Z. este transferată în Germania, unde, de asemenea, obține informații prețioase. Atunci când penetrarea “secretelor atomice” devine o sarcină prioritară, Z. (care fusese înaintată la gradul de căpitan al serviciului de informații sovietic) este transferată, împreună cu soțul ei, în Statele Unite, unde colaborează strâns cu viceconsulul sovietic la San Francisco, Gregori Heifetz. În acest scop, pune la punct o rețea constituită mai ales din evrei refugiați din Polonia. Un important succes îl constituie recrutarea secretarei unuia dintre cei mai activi participanți la proiectul bombei atomice, Leó Szilárd. Heifetz o introduce pe Z. în familia lui Robert Oppenheimer. Face cunoștință cu soția savantului, Kitty Harris, simpatizantă a idelurilor comuniste și a Uniunii Sovietice. Z. se recomandă lui Oppenheimer ca refugiată antifascistă din Germania. Încearcă să-l convingă pe savant să transmită informații referitoare mai ales la stadiul realizării bombei atomice în Germania, în “scopuri antifasciste”. De asemenea, îl solicită să intervină pentru integrarea cercetătorului englez Klaus Fuchs, care deja spiona pentru URSS, în echipa “proiectului atomic” de la Los Alamos, convingându-l că și acesta era un antifascist. În 1941, îl determină pe Oppenheimer să îi transmită lui Fuchs informații secrete care nu îi erau, în mod normal, accesibile. Aceste date sunt puse la dispoziția serviciului de informații sovietic, faptce a jucat un rol esențial în realizarea bombei atomice în URSS. În opinia istoricilor, Z. a fost “unul din cei mai importanți agenți în sustragerea secretelor bombei atomice din Statele Unite”.
ZBOROWSKI, Mark (1908 -1990) (“Etienne”,
“Tulip”, “Kant”), agent NKVD în Franța
în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război
mondial.Născut în Rusia, Z. se refugiază cu
familia în Polonia, din cauza Revoluției. Devine membru al
partidului comunist din această țară. Ulterior, se mută în Germania
și apoi în Franța, unde studiază antropologia. În 1933, se
reîntoarce la Paris, fiind recrutat de NKVD. Este folosit pentru a
se infiltra în organizația condusă de Lev Sedov, fiul lui Troțki.
Cunoscut sub numele de “Etienne”, devine secretar al lui Sedov.
Informează NKVD despre activitatea lui Troțki (“Bătrânul”), Sedov
(“Sonny”) și a troțkiștilor (“Polecats”). Transmite date despre
intenția acestora de a-l asasina pe Stalin. În 1938, Sedov este
operat de apendicită și moare în condiții suspecte, fiind probabil
asasinat de NKVD. Și Rudolf Klement, conducătorul celei de a IV-a
Internaționale, este asasinat. Z. devine conducătorul
organizației troțkiste din Paris. A avut un anumit rol în
asasinarea lui Troțki, reușind să îl introducă pe Ramón
Mercader în anturajul lui Troțki, pentru a atenta la
viața acestuia. După ocuparea Franței de către Germania, Z.
emigrează în SUA, unde continuă să spioneze pentru URSS, potrivit
documentelor rezultate din “Operațiunea Venona”. În 1945, își
încetează activitatea de agent, consacrându-se cercetărilor
științifice în domeniul antropologiei, în calitate de colaborator
al savantei Margaret Mead.
Capătă cetățenia americană în 1947. Apare, în 1955, în fața
unei Comisii a Senatului, admițând că a spionat în Franța, dar nu
și în SUA. Este condamnat la patru ani de închisoare. După
eliberare, își continuă activitatea științifică.
ZILBER, Belu (Andrei Șerbescu) (1901–1978), jurnalist, economist, agent pentru URSS (Comintern) în timpul perioadei interbelice și pentru servicii de informații vestice în timpul războiului rece.Devenit bolșevic încă din adolescență, Z. termină liceul la Paris și studiază la Politehnica din Grenoble, până în 1922. Din 1932, lucrează la Institutul de Conjunctură Mondială. Potrivit propriei mărturii, Z. devenise spion sovietic în 1928, pe când se afla la Viena, unde funcționa conducerea Partidului Comunist din România. Agenții din România lucrau sub conducerea centralei de spionaj sovietic din Viena, iar operațiunile lor se concentrau în special asupra armatei, concretizându-se colectarea de informații. Conducătorul rețelei era inginerul Paul Solomon. Z., din poziția de expert la Ministerul de Război, procurase vreme de peste doi ani informații din domeniul militar si economic. Așa cum au arătat cercetări ulterioare, Z., avea o misiune precisă în aceste rețele controlate de Comintern și infiltrate de Siguranță, fiind un agent de influențare, care lucra în mediile gazetărești și intelectuale. A fost arestat în 1928 și 1930, iar în 1931 a fost inculpat în așa-numitul “proces al spionilor sovietici”, în urma căruia au fost condamnate 36 de persoane, acuzate de trădare de țară și spionaj. În legătură cu comportamentul său în cursul procesului și în alte împrejurări, s-a născut bănuiala că era și agent al Siguranței. După 23 august 1944, Z. face parte din echipa care pregătește apariția ziarului “România liberă” și devine director al Institutului de Conjunctură, profesor universitar, titular al catedrei de economie politica a Universității București. În această perioadă, Z. este preluat de Petea Goncearuc, rezident GPU in România, care îl determină să dea informații, fiind astfel reactivat ca spion sovietic. Din octombrie 1944, Z. are contacte cu reprezentanții serviciilor speciale occidentale, oficial, trimis de Goncearuc, dar, în loc să obțină informații de la aceștia, transmite semnale de alarmă despre situația din România, legate de dominația exclusivă a sovieticilor. Devine astfel o sursă foarte bună pentru serviciile de informații anglo-americane, care aflau astfel ce se întâmpla la vârful puterii comuniste după 6 martie 1945. În toamna anului 1945, vine la București într-o misiune de informare Mark Ethridge, jurnalist american, căruia Z. îi declară că guvernul român este controlat de Moscova. Propune un guvern prezidat de Lucrețiu Pătrășcanu. Are legături și cu Luis Madison, ofițer de informații american. Potrivit unui raport al OSS, Z. a devenit susținătorul unei ferme politici americane față de sovietici în România. Face parte din delegația română la Conferința de Pace de la Paris, fiind supravegheat din ordinul lui Gheorghiu-Dej. Are misiunea de a culege informații de la delegația americană mai ales, dar, și de data aceasta, face joc dublu, prevenindu-și interlocutorii că România e în pericol de a fi “înghițită” de URSS. Cere ajutor pentru a tempera pozițiile sovieticilor, dar apelurile sale sunt zadarnice. Ulterior, Z. este exclus din PCR, “pentru vina de a fi întreținut legături cu elemente dușmănoase clasei muncitoare”. La 7 februarie 1947, după o supraveghere strictă de câteva luni, Z. este arestat de SSI. Va fi implicat în “procesul grupului Pătrășcanu”. A acceptat să fie martor al acuzării împotriva prietenului său, Lucrețiu Pătrășcanu. Imputându-i-se, între altele, și legăturile sale cu agenturi vestice, Z. a fost condamnat la închisoare pe viață și eliberat în 1964. Colaborează în presă, iar, în timpul regimului lui Ceaușescu, este folosit ca martor, de data aceasta pentru reabilitarea lui Pătrășcanu. A început să își scrie memoriile, manuscrisul inițial fiind sustras de agenți ai Securității.
Volum în curs de apariție la Editura Meronia.