Când citesc un contract, mai ales unul de editare sau de
colaborare, îmi dau seama cât dispreț e pentru munca
scriitoricească și cât de puțin valorează un autor. Ni se induce
acolo – din formulările, din raportul cantitativ dintre obligațiile
tale și obligațiile lui, ca să nu mai spun de ce anume prevăd acele
paragrafe, din locurile lăsate libere urmând a fi completate
ulterior (ca din întâmplare, cuantumul care îți revine din
prestarea muncii tale urmeaază a fi completat mai târziu!) și din
inflexibilitatea părții celeilalte – că suntem priviți, tratați ca
niște handicapați care se multumesc cu orice.
Ești deposedat de un bun, de o proprietate pe un număr impresionant
de ani (contractele nu se încurcă pe un an, pe un manuscris, ci pe
15-25 de ani) în schimbul prafului de pe tobă. Ți se mai inoculează
ideea că ți se face o favoare, că în marea sa mărinimie negustorul
de marfă spirituală te scapă de ceva ce te strâmtora oferindu-ți
pentru asta și câțiva bănuți.
Am primit și eu, asemenea multor alți autori, propunerea-contract
de a fi salvat, de a ieși din sărăcie și din anonimat de către o
difuzare virtuală. În esență, lucrurile stau cam așa: eu trimit
cartea sau cărțile în format electronic, pdf, îmi întocmesc o fișă
de prezentare inclusiv cu fotografii – se sugerează cât mai
atrăgătoare pentru virtualul cumpărător -, dumneai, madam difuzare,
îmi pune cartea pe net, într-o vastă rețea planetară, și de aici,
dacă am valoare și noroc, nu fac decât să aștept să curgă banii
rezultați din vânzarea on-line a cărții. Din prețul de vânzare îmi
revin 10 procente după ce se scad TVA și timbrul literar.
O carte tipărită pe hârtie să zicem că are un preț de 10 euro. Pe
format electronic – nu poate fi mai mare de 5. Așadar, mă
îmbogățesc la fiecare exemplar cu 0,5 euro, din care evident se mai
scad cele aferente conform contractului. Impozitul meu este de
16,5%, mai scad și alte dări către stat -asigurările sociale și
medicale, șomajul etc. – și ajung pe undeva pe la 0,28 euro.
Transformați în lei asta vrea să însemne 1,12 lei. De la această
sumă, sufletele neprihănite și optimiste încep să o ia razna: asta
vrea să însemne că la o mie de cărți sau la două sau la zece mii…
și tot așa. Cine știe cât de cât noua tehnologie se temperează și
devine chiar sceptic. O carte de succes înseamnă o carte prizată de
grupuri. E de ajuns ca unul singur din grup să downloandeze cartea
pentru ca, mărinimos și eficient, să facă o mulțime de copii pe
care să le dea prietenilor. Xeroxarea unei cărți tipărite pe hârtie
costă și e incomodă. Cineva obișnuit cu citirrea pe un suport
electronic este un cineva care e educat în toate subtilitățile
computerului. Nu emit prezumția de vinovăție din start, dar cine va
avea controlul asupra numărului de copii ce se vor face după ce va
fi cumpărat “originalul”? Nimeni. Cele mai afectate de acest sistem
de difuzare vor fi tocmai cărțile cu un potențial succes. Iar un
autor al unei cărți de succes va “vinde” 100 în timp ce numărul de
copii ce vor circula va fi de 30-40 ori mai mare. Pe 100 de
downloadări va primi o sută și ceva de lei.
Îmi tot frământ mintea să aflu modul în care s-a ajuns la procentul
de 10 la sută. La conferința de presă – desfășurată la un hotel de
lux, pentru că dacă scriitorii o duc prost măcar reprezentanții lor
legitimi să afișeze prosperitate – explicația a fost năucitoare:
“Editurile plătesc 6-8 la sută, noi plătim zece”. Bine, bine, zic
eu, dar unde s-o fi ducând, pe ce se cheltuiesc și care e profitul
ce rezultă dib celelalte 90 de procente? O editură are producție de
carte, plătește tipografia, plătește corectura, plătește
copertistul, redactorul, difuzarea ia comision gras, regia intră și
ea în preț cu costuri nu mici. Ce investește și ce cheltuieli are
editura asta virtuală ca să își oprească 90 la sută din valoarea
cărții? Administrarea site-ului și operațiuni contabile. Nimic care
să fie legat de producția de carte, nimic cu costuri de regie,
nimic la comision de difuzare. Și de ce să-i cedez eu drepturile
asupra ediției online pentru 15 ani? A investit ceva în manuscrisul
meu? A contribuit cu ceva la vizualizarea și la notorietatea mea de
autor O editură prestgioasă care mă publică îmi dă un gir de
valoare, îmi sporește imaginea. Eu – și alți scriitori – vom face
imagine acestei “edituri” (e obligatoriu să pun ghilemele).
Fiecare autor va face cum va voi. Pe mine, proiectul nu m-a
convins. Am avut sentimentul că niște băieți deștepți și-au zis că
e păcat ca atâția proști să nu fie jumuliți.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licențiat al Facultății de
Filologie (1974) a Universității București. Laureat al Academiei
Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cărțile de proză i-au fost
premiate de ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Festivalul
“Poesis” Satu Mare, revista “Luceafărul”. Premiul APLER pentru
jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica “Reportaj”,
în Ziarul de Duminică.
Este președintele secției Proză a Asociației Scriitorilor din
București.