Aproximativ 10.000 de români s-au angajat în ultimii ani la diviziile de outsourcing ale unor giganți ca Alcatel-Lucent, Genpact, HP, IBM, Oracle, Wipro, Sykes, Computer Generated Solutions, XL World sau ING Asigurări, pentru a presta servicii precum procesare de facturi sau suport IT pentru firme occidentale.

Facultățile de limbi străine au scos anul acesta aproximativ 1.000 de absolvenți, potrivit estimărilor Ministerului Educației, iar o mare parte din tineri sunt deja angajați sau depun cereri pentru posturi în call centere pentru salarii care încep de la 300 – 400 de euro pe lună. Dacă în trecut majoritatea acestor absolvenți se înghesuiau pentru o funcție într-o instituție de învățământ, salariile mici și prestigiul scăzut al profesorilor i-au determinat să accepte orice loc de muncă prin care își pot suplimenta veniturile și tototdată pot aplica ceea ce au învățat în facultate.

“Rolul și imaginea profesorului în comunitate a scăzut în ultimii ani, ceea ce a dus și la o scădere în aspirațiile tinerilor către o carieră preuniversitară sau universitară. Mulți preferă să lucreze într-un call center pe un salariu de 300 – 400 de euro decât să urmeze o carieră în învățământ pe un salariu de nici 200 de euro, mai ales că s-au redus cu un sfert salariile și nici nu mai primesc bani pentru orele suplimentare”, este de părere sociologul Alfred Bulai. Dacă în trecut profesorii mai puteau să-și suplimenteze veniturile prin meditații, dezvoltarea învățământului particular din ultimii ani a lovit puternic aceste practici și de aceea chiar profesorii au încercat să ia mai multe norme sau să se implice în proiecte finanțate din fonduri europene pentru a-și majora veniturile.

De ce vor să lucreze ca operatori call center

Programul flexibil, salariul acceptabil pentru un angajat fără experiență, dar și lipsa altor slujbe disponibile pe piață îi determină pe tineri să-și depună CV-urile pentru posturile de operatori call center.

“Am ales să lucrez la un call center pentru că aveam nevoie de bani. Sunt încă student, iar pentru alte joburi se cere experiență de cel puțin doi ani. Avantajul meu a fost că vorbesc italiana la un nivel mediu, asta fiind și principala cerință a angajatorului. În ceea ce privește salariul, câștig 250 de euro pe lună plus bonus dacă depășesc targetul lunar stabilit”, spune Cătălin, student în anul II la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca. La serviciu, rolul lui Cătălin este acela de a-i suna pe clienții unor companii din Italia care nu și-au achitat la timp datoriile către acestea sau de a recupera unele sume restante.

Și Anda, 22 de ani, absolventă a unei facultăți de limbi străine, s-a angajat în urmă cu patru luni, înainte să-și dea examenul de licență, la o firmă de call center din București.

“Consider că este mai bine să lucrez undeva de unde pot să obțin bani decât să merg în învățământ, doar pentru titulatura jobului. Îmi place ceea ce fac mai ales pentru că programul este flexibil, pot să mai vorbesc cu colegii și, în plus, mi-au spus că e posibil să facă majorări salariale pentru cei mai vechi de trei luni”, spune Anda, care are momentan un salariu net de 170 de euro și bonuri de masă. Ea a mai spus că și-ar dori să lucreze în această companie cel puțin până când se termină criza, pentru că locul de muncă actual nu reprezintă o oportunitate de carieră pe termen lung, mai ales că, uneori, oamenii cu care intră în contact la telefon pot fi destul de dificili.

Vivek Bakshi, șeful local al diviziei de Business Process Outsourcing (BPO) a companiei Wipro Technologies, unul dintre liderii industriei mondiale IT și cea mai mare companie de software din India, spune că există două condiții pe care le impune la angajare: absolvirea unei facultăți și cunoașterea unei alte limbi străine în afară de engleză. Momentan, Wipro are 1.000 de angajați în România, iar planul de recrutare pentru acest an prevede ocuparea a încă 150 de poziții deschise.

“Limba engleză este absolut necesară, mai ales că este folosită și în comunicarea internă. Avem o bază de 5.000- 6.000 de CV-uri adunate, iar candidații români sunt bine pregătiți”, spune Bakshi. El a mai precizat că, deși se spune că slujbele în centrele de outsourcing sunt tranzitorii, în cadrul companiei există 12 angajați care lucrează de 3-4 ani în companie și care au fost promovați, formându-și o carieră în cadrul acestei companii.

Totuși, o mare parte din studenții sau absolvenții care se angajează în call centere vor doar un loc de muncă bine plătit, pentru a-și acoperi cheltuielile de chirie și întreținere, mai ales că mulți sunt din provincie.

“99% din cei care se angajează în call centere nu vor o carieră în compania respectivă, nu vor să iasă la pensie de acolo. Se angajează pentru o perioadă determinată de timp, până găsesc ceva mai bun – pentru că și-așa nu știu să facă nimic – pe un salariu de 300- 400 de euro, pe care nu l-ar obține dacă ar lucra în învățământ”, mai spune sociologul Bulai.

Pot câștiga până la 800 de euro net dacă vorbesc limbi “exotice”

Absolvenții de liceu sau studenții sunt cei care depun CV-uri pentru posturile în call centere, care vor program flexibil, în așa fel încât să poată să meargă și la școală. În prezent, recruiterii primesc câte 200 – 300 de cereri pentru un loc de muncă de operator call center.

“Nivelul salarial variază, în funcție de specificitatea jobului, cu marje care variază între 300 și chiar 800 de euro net. Poate fi vorba despre un salariu fix mai mic, la care se adaugă bonus din vânzări (în cazul în care este vorba despre un call center ce are ca obiect de activitate vânzarea de produse sau de servicii prin telefon) sau poate fi vorba de un salariu ce cuprinde bonusuri pentru limbile străine cunoscute. Cu cât acestea sunt mai «exotice», cu atât nivelul salarial crește”, susține Carmen Puia, HR consultant în cadrul firmei Adecco, jucător aflat în top 5 pe piața locală de recrutare.

Printre limbile străine “exotice” se află limbile nordice (suedeza, finlandeza sau daneza), dar și olandeza, portugheza sau poloneza. Ea a mai precizat că principala problemă la recrutare o constituie atitudinea candidaților, care nu aveau niciun fel de experiență profesională (nici măcar internship-uri sau voluntariate), dar care aveau așteptări salariale foarte mari, doar pentru că au terminat o facultate.

“În fiecare an, există aproape 100 de absolvenți ai specializării de limbă italiană, iar aceștia se angajează fie ca profesori, fie prin multinaționale – în call centere sau în bănci, în notariate sau la ziare. Doar cei mai buni ajung să facă traduceri foarte bune și să lucreze în edituri. Mulți studenți se angajează în call centere încă din timpul facultății, iar acest lucru este benefic și se vede și la cursuri, pentru că au o fluență mai mare în vorbire”, spune conf. dr. Oana Cristea, șefa catedrei de italiană din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

ING caută vorbitori de cehă și slovacă

Conducerea centrului regional de servicii deschis la Cluj-Napoca de divizia de asigurări de viață a grupului olandez ING a anunțat că planurile de angajare includ recrutarea a 200 de persoane până la finalul anului, plus încă aproximativ 500 de oameni anul viitor, majoritatea posturilor fiind poziții de junior și se adresează tinerilor absolvenți de studii superioare. “Căutăm studenți sau absolvenți de studii superioare, vorbitori de limbi străine, în prezent fiind disponibile posturi pentru vorbitorii de cehă și slovacă, iar în viitor pentru poloneză, maghiară, greacă și spaniolă. Totodată căutăm și specialiști în IT, experiența în domeniul asigurărilor fiind fără îndoială, un avantaj”, a declarat pentru ZF Transilvania Koen Vanvinckenroye, CEO ING Self Service Center Europe. Intenția centrului regional de servicii ING de la Cluj este să ajungă la un total de 300 de angajați până la finele anului, urmând ca numărul acestora să crească la aproximativ 1.000 până în 2013.

Până în prezent, la Cluj au fost angajate peste 120 de persoane. Prin centralizarea mai multor servicii la Cluj-Napoca, ING urmează să obțină o reducere a costurilor operaționale la nivelul companiilor de asigurări de viață pe care le deține în regiune.

Ce companii își trimit angajații de 38 de ani la cursuri de limbi străine

Însă limbile străine “exotice” nu sunt căutate numai de angajatorii care caută tineri absolvenți pentru centrele de servicii.

Multinaționale precum British American Tabacco, Genpact, Cameron sau Lukoil și-au trimis în acest an cel puțin 250 de angajați la cursuri de limbă rusă, spaniolă, cehă, maghiară, finlandeză și arabă, potrivit datelor companiei care oferă cursuri de limbi străine Bell Bucharest, unul din cei mai mari jucători de pe piața locală de furnizori de cursuri de limbi străine (în special de limbă engleză) pentru segmentul corporate.

“Cursanții care sunt angajați ai companiilor mari au o medie de vârstă de 38 ani și urmează cursurile deoarece intră în contact cu clienți vorbitori ai acestor limbi. Avem puțini cursanți care lucrează în call centere, aceste companii optând adesea să-și pregătească angajații cu traineri interni sau apelează la centre de limbi străine care lucrează cu tarife coborâte”, spune Gabriel Olariu, managerul Bell Bucharest.

Prețul unui curs de 50 de ore de limbă slovenă, de exemplu, costă în jur de 1.400 de euro pentru o grupă de cinci persoane și se desfășoară pentru o perioadă de 4-5 luni (în care cursanții învață timp de 4 ore pe săptămână).

În prezent, pe piața locală există cel puțin 200 de call centere, din care aproximativ 60% sunt numai departamente interne ale unor companii din telecom sau bănci, în industrii cu un număr mare de clienți, care au nevoie de activități de suport.