Circul mediatic pe o temă sau alta, rareori culturală, este un fenomen tot mai prezent în context românesc. Din păcate, indiferent de temă, singura șansă de a deveni subiect de știre la televiziuni este o posibilă conotație negativă a respectivei întâmplări.
Orchestra Națională Radio, Damian Drăghici și Grigore Leșe au
susținut la sfârșit de iulie, în fața a mii de spectatori chinezi,
un concert de succes, organizat de Ministerul de Externe cu
sprijinul Institutului Cultural Român la Expoziția Mondială de la
Shanghai.
Acesta fusese gândit ca punct central al manifestărilor ce aveau să
marcheze Ziua României în acel context. În realitate, chiar așa a
fost, concertul de peste două ore petrecut într-o sală de aproape
3.000 de locuri fiind pe placul tuturor, de la oficialitățile
române și chineze la publicul divers, în majoritate chinez, dar
compus și din turiști de cele mai diverse naționalități, public
care venise dornic să cunoască oferta culturală românească.
Deși delegația de presă prezentă acolo a fost numeroasă, ceea ce
s-a văzut repetitiv la televiziunile de știri din țară timp de o
săptămână au fost imagini și comentarii pe tema brandului de țară
sau ale incidentului avut la decolare de avionul care transporta
atât orchestra, cât și numeroșii ziariști în cauză.
Este adevărat că nu a fost nimic scandalos în concertul care a
încheiat diversele întâmplări ale Zilei României în imensa Sală
Roșie din complexul Expoziției Mondiale de la Shanghai. Este
adevărat că nu s-au dat cadouri, așa cum s-a întâmplat la
Pavilionul României. Dar nu este mai puțin adevărat că aplauzele nu
se mai sfârșeau la un concert care oferea într-o succesiune
firească și asortată cu bun-gust muzica simfonică a Orchestrei
Naționale Radio, jazz-ul de inspirație românească al lui Damian
Drăghici sau muzica tradițională a lui Grigore Leșe și a grupului
său.
De data aceasta era vorba despre trei tineri muzicieni aflați în
fața unei orchestre debordând de entuziasm, dirijorul Tiberiu
Soare, violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Horia Mihail,
care au propus un program plin de culoare în partiturile solistice
din Introducere și Rondo capriccioso de Camille Saint-Saëns, Balada
de Ciprian Porumbescu și Rhapsody in Blue de George Gershwin,
muzicienii impresionând puternic audiența, care, efectiv, nu voia
să lase orchestra să plece de pe scenă după ultimele acorduri ale
Rapsodiei I de Enescu.
În contexte similare, de reprezentare la nivel național, Orchestra
Națională Radio a mai evoluat recent la Expoziția Mondială din 2005
de la Aichi, Japonia și la Zilele Culturale ale Băncii Centrale
Europene de la Frankfurt, din octombrie 2009. Toți cei aflați pe
scenă s-au simțit importanți, au avut senzația acută că au făcut o
faptă semnificativă pentru imaginea României, uitând de oboseală și
de toate micile peripeții aferente oricărui turneu.
Ajunși acasă, cu toții au privit uimiți câteva zile diferitele
știri care curgeau pe ecranele televizoarelor, știri sau comentarii
care se refereau la acea zi a României la Shanghai și care arătau
în imagini muzicienii orchestrei (este adevărat, în civil, nu în
fracuri), dar în care nu s-a pomenit nici o clipă despre faptul că
acei artiști au susținut un concert de real succes la Expoziția
Mondială, arătând că și România are anvergură culturală, așa cum
s-a întâmplat și în cazul altor zile naționale pentru care au fost
deplasate la Shanghai astfel de ansambluri. Este adevărat, era
vorba despre țări care au obișnuința de a-și considera artiștii
importanți.
Întreaga concepție a programului a avut rafinament, trecerea de la
muzica simfonică la jazz-ul de inspirație etnică a lui Damian
Drăghici, câștigător al unui Premiu Grammy în anul 2006, fiind
firească, iar finalul aparținându-i lui Grigore Leșe și grupului
său, care au încercat să transmită publicului prezent atmosfera
specifică muzicii autentice românești.
Dilema muzicienilor Orchestrei Naționale Radio era însă alta. Oare
era important ca ei să apară la știri în calitate de artiști cu o
reușită în contul României? Sau ar fi trebuit să se bucure că
aplauzele miilor de spectatori chinezi adresate muzicienilor
români, ca și aplauzele pe care le-au primit piloții români după
aterizarea de la București, în contextul în care luaseră singura
decizie corectă, aceea de a relua decolarea după ce personalul
aeroportului din Shanghai avea s㬠repare greșeala și să distribuie
corect bagajele în cală, nu aveau să ajungă a fi cunoscute
milioanelor de telespectatori din țară?
În dubla calitate de jurnalist și muzician din care comentez, știu
că frustrarea lor este cea justă. Dar mai știu că este aproape
imposibil să-i convingi pe ziariștii zilelor noastre că impactul
pozitiv al acelor evenimente de la Shanghai asupra imaginii
României este mai important decât nesfârșitele comentarii asupra
unor chestiuni ce nu interesează decât publicul tabloidelor.
Fotografiile au fost realizate de Maria Balabaș.
OLTEA ȘERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog și critic muzical, actualmente redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică și Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni și programe de radio și numeroase emisiuni și apariții TV. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicționar de mari muzicieni, și responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului în 2002 și Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 2006.