PDL și președintele Traian Băsescu urma să decidă aseară dacă Guvernul lui Emil Boc va trece printr-un proces de restructurare prin comasarea unor ministere și eliminarea unor agenții guvernamentale sau va fi doar cosmetizat prin schimbarea unor miniștri. Status-quo-ul, deși vehiculat în rândul unor miniștri, nu mai este pentru mulți dintre parlamentarii PDL o soluție.
Guvernul a rămas în picioare după căderea moțiunii de cenzură de săptămâna trecută, dar pentru partidul de guvernământ acest lucru nu echivalează cu o victorie. Salariile bugetarilor și pensiile vor fi, foarte probabil, reduse, iar cineva trebuie să plătească nota. Declarațiile vicepreședintelui PDL, Cezar Preda, sunt ilustrative pentru starea de spirit: “Nu l-am văzut pe lista rușinii (alcătuită de PSD și compusă din parlamentarii care au votat împotriva moțiuniii – n.n.) nici pe Emil Boc, nici pe Adriean Videanu, nici pe Sebastian Vlădescu. M-am văzut pe mine și pe ceilalți parlamentari care, loiali, au votat împotriva moțiunii de cenzură”.
Cât contează astfel de opinii și multe altele ale parlamentarilor PDL care cer schimbări în sânul Guvernului se va vedea în zilele următoare. Însă scepticismul lui Preda este de notat: “Eu am văzut că nu mai este responsabilitatea nimănui tăierea pensiilor și salariilor, ci numai a parlamentarilor PDL. Nu sunt de acord să-mi asum acest lucru și alții să ia deciziile. Nu mai aștept nimic, eu sunt pe lista rușinii, eu am figura mea cu votul meu și alții care trebuia să ia aceste decizii acum cinci luni nu au nicio responsabilitate. Nu vor face nimic nici de acum înainte”.
În PDL există, la acest moment, două curente, după cum admite vicepreședintele Valeriu Stoica. Un curent susține ideea remanierii imediate, iar celălalt dorește să acorde Executivului o perioadă de grație de șase luni, pentru a pune în practică măsurile de austeritate. Ministrul Elena Udrea, apropiată de Traian Băsescu, a susținut ieri, la PRO TV, că o schimbare de miniștri la acest moment ar putea întârzia măsurile pe care le are de luat Guvernul, pentru că un ministru nou va avea nevoie de timp să se obișnuiască cu noul job. Însă ea nu a exclus ca unii dintre miniștri să fie schimbați, o variantă mai probabilă decât o schimbare prin comasarea unor ministere.
În urmă cu două săptămâni, tot la Snagov, a mai avut loc o reuniune identică la care președintele Băsescu le-a spus parlamentarilor PDL că premierul Emil Boc a fost sabotat de propriii miniștri, care, în momentul în care șeful Executivului vorbea despre restructurări, făceau angajări în ministere.