Pe cât de serioși sunt nemții când muncesc, pe atât de libertini sunt când se distrează. Ca o răbufnire a unui lichid sub presiune printr-o valvă care se deschide foarte rar, distracția înseamnă că neamțul se dedică la fel de total dansului, flirtului de club și alcoolului cum o face când se dedică muncii. Omul a muncit, iar munca te face liber. Adică îți bagă niște bani în buzunar pe care poți să-i spargi, să le dai foc să-i toci, etc… în club!
Dacă cineva a avut impresia că îi critic… ei bine, nu! Pentru mine oamenii care se îmbată când e cazul sunt la fel de merituoși ca sportivul care nu fuge dintr-un cantonament, oricât de dur a fi! Totuși… din cauză că sunt petrecăreți de FF (că de seral suntem toți), nemții nu prea știu să danseze. Dar fac aceleași mișcări greșite cu un aplomb de zile (pardon nopți) mari… încât te cuceresc. Nu la fel e cu femeile. Probabil că în Germania s-a inventat dispeceratul pentru că nemții cu chef de femei vin la DJ ca la un dispecer pentru: muzică, droguri și femei. Și nu pot să creadă că eu, care am așa o privire de ansamblu, nu organizez totul ca un șef de șantier. Cum se poate să nu mă ocup eu de curve sau măcar să-mi dau seama care sunt alea? Ei bine, îmi dau. Dar asta-i altă poveste. Straniu este că de multe ori, odată identificată ușuatica, ei încep să-i facă… curte. Parcă nu asta era ideea? NU? Nemții preferă ritmul. Cei mai bătrâni pe cel de vals. Cei mai tineri muzica techno. Într-o vreme și eu. Așa se explică respectul meu pentru ritmurile hardcore și rave. Totuși, trebuie să admită chiar ei că invenția lor le-a ieșit mai bine englezilor… Chiar și dansul nemțesc pe techno devine mai bun. Pentru că sunt atenți și nu pierd ritmul. Același lucru se poate spune despre DJ-ii nemți, care sunt mașini! Din punct de vedere tehnic sunt impecabili și – contrar așteptărilor – au și imaginație. Imaginația lor e foarte bine dublată de rigoare, dar asta nu e deloc rău. Lista scurtă ar fi: ATB, DJ Quicksilver (turc de origine), Paul van Dyk, Sven Vath. Amuzant e că nemții reacționează mai bine pe O-Zone când sunt la noi. Evident, nu-i interesează versurile…
CULTURE CLUBBING · Ziarul de Duminică
Din cântecele și dansurile popoarelor (II)/ de Radu F. Constantinescu
Pe cât de serioși sunt nemții când muncesc, pe atât de libertini sunt când se distrează. Ca o răbufnire a unui lichid sub presiune printr-o valvă care se deschide foarte rar, distracția înseamnă că neamțul se dedică la fel de total dansului, flirtului de club și alcoolului cum o face când se dedică muncii. Omul a muncit, iar munca te face liber. Adică îți bagă niște bani în buzunar pe care poți s…