Aidoma falimentarei lozinci „Liberté, Egalité, Fraternité”, conceptul modern al „globalizării” își dă și el în petec și ne zâmbește sinistru, cu colți de sârmă ghimpată. În spatele sloganului, globale devin gardurile. Care separă oameni de oameni. Anume pe cei avuți de cei săraci, pe cei sătui de cei flămânzi, pe creștini de musulmani, pe albi de negri, pe bărbați de femei, pe cei care au de cei care n-au, pe oricine de oricine.
După ce, pe bună dreptate, și îndemnul „Proletari din toate țările, uniți-vă!” a ajuns la groapa de gunoi a istoriei, din nefericire singurul „slogan” care-și păstrează actualitatea pare a fi „Jedem das seine” („Fiecăruia ce i se cuvine”) – atâta doar că acesta a cunoscut o sinistră consacrare, fiind scris, în chip de „logo”, pe poarta principală a lagărului de exterminare de la Buchenwald.
Se construiesc, spuneam, tot mai multe garduri cu tot mai puține porți. Tot mai multe ziduri, cu tot mai puține ferestre. Până într-atât încât dacă astăzi cineva ar mai ajunge să citească (puțin probabil, totuși) versurile: „Doru-mi-i de dumneavoastră/ Cum la zid de o fereastră” ar crede mai degrabă că e vorba despre un text de reclamă la un nou tip de geam „termopan”.
Sau, cum spune poetul Nicolae Dabija:
„Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
și mă prefac c-o deschid
și privesc pân-departe.
Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranșee ce flori!
Soarele șade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
și aproape că sunt fericit
în fața peretelui meu.
…Desenez o fereastră-n zid, și
se cască-o spărtură: în ea
m-aș teme să cad de n-aș fi
legat cu un lanț de podea.”