De la Viena la București
În timpul Primului război mondial (1914-1918), activitatea informativă a fost desfășurată atât de structuri ale Marelui Cartier General (MCG), cât și de Direcția Poliției și Siguranței Generale care s-au bucurat de concursul a numeroși agenți civili, voluntari din convingeri patriotice.
Agenți români la Viena
Serviciul secret și cel diplomatic s-au implicat direct în acțiunile (contra)informative, atât în perioada premergătoare intrării României în război, cât și în timpul conflagrației. A fost vorba, pe de o parte, de participarea diplomaților la confruntările de pe “frontul secret”, atât cel intern, cât și cel extern, iar, pe de alta, de combaterea acțiunilor de spionaj desfășurate de serviciile Puterilor Centrale pe teritoriul țării. De fapt, confruntarea dintre cele două servicii militare de informații începuse chiar înainte de izbucnirea conflictului dintre Austro-Ungaria și România, chiar în capitala Austro-Ungariei. Astfel, serviciul secret român a reușit, încă înainte de intrarea României în război, 1916, să organizeze o rețea de informatori chiar în capitala imperiului Austro-Ungar, a cărei conducere aparținea chiar ambasadorului român, Mavrocordat.
Un aport deosebit l-a avut atașatul militar al Legației României, căpitanul Traian Stârcea, rețeaua sa cuprinzând aproximativ 50 de persoane, printre care diplomați, atașați militari străini. Activ în cadrul rețelei organizate de Stârcea au fost și alți diplomați, precum atașatul comercial Vasile Candini. Se pare că cei doi au acționat ca agenți dubli și pentru alte state inamice ale Austro-Ungariei. Cea mai mare parte a membrilor acestei rețele, între care se numărau și studenți români la Viena, a fost arestată de contraspionajul austro-ungar, fiind eliberați în 1918.
Un alt român care s-a distins în această activitate, a fost dr. Ion Nandriș,care culegea informații de la românii din cuprinsul Austro-Ungariei, mai ales de la cei grupați în jurul Capelei ortodoxe române din Viena, dar și de la cei din armată, pe care le transmitea, prin Elveția, în România. Însuși Nandriș culegea informații de pe “teatrele de război”, folosindu-se de un permis fals. Așa cum consemnează un contemporan al său, dr. Octavian Lupu, Ion Nandriș “a fost în acele timpuri cel mai activ și neînfricat luptător al mișcării iredentei românești din Viena, aducând personal grele jertfe”, adăugând “Și spre marea cinste a acelei generații, se poate afirma că nu exista la Viena, și nici în alte părți, trădători în cercurile noastre”. Din păcate, au existat, cum se va vedea, în România…
În ceea ce îl privește pe Ion Nandriș, fiind, în cele din urmă, filat, a scăpat “ca prin minune”, trebuind să se ascundă în provincie până la sfârșitul războiului
…în Transilvania, Banat, Bucovina
De fapt, deja înainte de intrarea în război, serviciile române de spionaj au recrutat o agentură secretă din rândurile românilor aflați în teritoriile din componența Austro-Ungariei, care a pus la dispoziția armatei române informații prețioase în cazul unei ofensive. În cadrul Marelui Stat Major a fost înființat un Birou special care dirija aceste acțiuni.
O dată cu intrarea României în război (14/27 august 1916), spionajul românesc și-a intensificat acțiunile. Maximilian Ronge, șeful spionajului austro-ungar, a recunoscut aportul informativ important pe care l-au avut patrioții români în timpul ofensivei din Transilvania: “Serviciul de spionaj românesc a găsit în sânul populației din Transilvania, supraîncălzită de agitațiile naționaliste, multe simpatii…”. Asemenea acțiuni i-au determinat pe mulți români din armata austro-ungară să dezerteze.
Este de menționat și activitatea grupului condus de Spiridon Boita la Brașov, numărând peste 200 de persoane, care purta numele de “Clubul spânzuraților”, având în vedere că, în caz că erau capturați, aceasta era pedeapsa care îi aștepta.
Activitatea centrului informativ din Bucovina a fost coordonată de profesorul Aurel Moldovan, ajutat de numeroși intelectuali.
…și la București
După intrarea României în război, acțiunile serviciilor române de informații, care se bucurau de concursul populației, au contribuit în mod real la organizarea ofensivei de la Mărășești.
Un succes deosebit al contrainformațiilor românești l-a constituit identificarea, cu ajutorul unor agenți strecurați în teritoriul ocupat de inamic, a spionilor inamici în România, ceea ce a dat posibilitatea anihilării activității lor.
Un alt succes al serviciului de contrainformații român l-a constituit întocmirea, în primăvara anului 1917, a unor liste de persoane care au colaborat cu inamicul.
Agente
Ca și alte servicii de informații europene, și cel românesc s-a folosit de “spionajul feminin”.
Una din aceste spioane a fost Tereza Colbeu. La arestarea sa, au fost găsite în gulerul de blană, pe care îl purta, documente informative.
Dar cea mai importantă agentă a fost Maria Bălan care a transmis multă vreme informații deosebit de prețioase despre mișcările trupelor austro-ungare în Banat, acționând sub numele de cod “B9”. Contraspionajul austro-ungar o descoperă cu mare dificultate pe tânăra și frumoasa femeie. Arestată, este condamnată la moarte, dar reușește să evadeze, reapărând la București. Despre Bălanziarul francez Paris Soir scria că a fost “regina spionajului”, “o Mata Hari” autohtonă care “a adus imense servicii României”.
Trădătorii
Din păcate, serviciul de contrainformații român s-a confruntat nu numai cu dușmanul din exterior, ci și cu cel din interior. Este vorba de identificarea și anihilarea unor agenți care se puseseră în slujba spionajului Puterilor Centrale, acționând, uneori, din posturi destul de înalte. În ultimă instanță, actele lor, determinate de remunerări sau de avantaje, posturi într-o viitoare organizare a unei Românii ocupate, au costat viețile unor conaționali.
În sfârșit, mai este de amintit și cazul unor români care au…spionat în România, din postura de militari în armata austro-ungară. Este vorba, de exemplu, Leo Onciul, locotenent în armata chezaro-crăiască, care cade prizonier al armatei României și, după ce evadează, întocmește un raport detaliat înaintat autorităților militare austro-ungare despre armata României.
Dintre agenții în slujba spionajului austro-ungar, cel mai important a fost colonelul Victor Verzea, care, în calitate de șef al serviciilor poștale, încă din perioada neutralității României, a transmis inamicului, ambasadorului Czernin și celui german, codul de descifrare a telegramelor, copii ale corespondenței comandanților militari și a oamenilor politici. O dată cu intrarea trupelor Puterilor Centrale în București, pune la dispoziția acestora instalațiile telefonice și telegrafice. Ca răsplată pentru serviciile sale, Verzea este numit de autoritățile de ocupație primar al Bucureștiului.
În 1919, la București, este pronunțată sentință împotriva lui Verzea, de muncă silnică pe viață, care nu va fi executată pentru că, la 9 noiembrie 1920, delictele săvârșite în timpul războiului, între care și actele de spionaj, au fost amnistiate. (!)
Agenți de influențare
Una din cele mai importante “arme” folosite de serviciile de informații este aceea a recrutării de “agenți de influențare”, meniți să determine, mai ales prin intermediul presei, atitudinii favorabile unor puteri străine. Din păcate, mai ales în perioada neutralității (1914-1916), practica jurnaliștilor corupți a fost folosită de Puterile Centrale și în România. Desigur, unii dintre ei credeau sincer că locul României nu era alături de Antantă, dar cei mai mulți dintre jurnaliști, unii dintre ei chiar cu o anumită influență în cultura și presa românească, au fost atrași prin mijloace pecuniare sau alte avantaje.
Însuși ministrul de Externe austro-ungar, contele Berchtold, recunoștea că, în vederea acestei acțiuni de recrutare “am pus la dispoziția ambilor reprezentanți ai noștri la București sume de bani în cantitate extraordinară”. Acțiunea viza nu numai teritoriul României, ci și Transilvania, aflată atunci în componența Austro-Ungariei, unde a fost recrutat ziaristul Victor Braniște, redactor la Gazeta Transilvaniei.
În România, agenții austro-ungari au reușit să își asigure “colaborarea” unor ziare ca Ziua, Seara, Țara, precum și L’Independence Roumaine.
S-a încercat, fără succes, racolarea unor jurnaliști de prestigiu, cum ar fi Constantin Mille sau N.D. Cocea. În schimb, așa cum arată Eugen Lovinescu în Memoriile sale, “Se cunoaște acțiunea filogermană a lui Gala Galaction din această epocă, plătită cu mărci germane”. Un alt intelectual, scriitor și istoric, care a colaborat strâns cu germanii a fost Constantin Stere. După război, după cum consemnează omul politic S. Diamandi, “puțin a lipsit să nu apară în fața plutonului de execuție”.
Sunt bine cunoscute acțiuni similare desfășurate de alte personalități ale jurnalisticii și literaturii românești în timpul Primului Război Mondial, pentru care unii au primit sancțiunile cuvenite (Ion Slavici, Tudor Arghezi), dar au fost eliberați la intervenția lui Nicolae Iorga și Nichifor Crainic.
Este tot atât de adevărat că, în afară de agenții de influențare ai Puterilor Centrale, în perioada premergătore declanșării conflagrației, au fost activi și unii care serveau cauza Antantei, făcând propagandă stipendiată în vederea intrării României în război de partea acestei tabere. Spre exemplu, după mărturiile lui C. Kirițescu, Take Ionescu lua de la ruși importante sume de bani pentru ziarele sale.
În tot cazul, după cum ne încredințează, ministrul Franței la București în acea perioadă, contele Saint-Aulaire, “Bucureștii mișuna de spioni de ambe sexe”.
Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf și diplomat, a studiat la Universitatea din București și, ca bursier al Fundației Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obținut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcția de atașat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria și Finlanda, precum și pe aceea de director adjunct al Direcției Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în țară și peste hotare, a 35 de studii științifice și a sute de articole. A susținut cursuri și conferințe la universități din România, Germania, Austria.