“Rețelele” împânzesc lumea
Statele Unite ale Americii Încă din perioada interbelică, Statele Unite au devenit principalul obiectiv al spionajului sovietic desfășurat de NKVDîGPUîKGB și agenția militară GRU, datorită ponderii politice a acestei țări, ca și faptului că aici putea fi “achiziționată” tehnologie de înalt nivel. A fost folosită în special metoda constituirii unor rețele de agenți, membri sau simpatizanți ai Partidului comunist, aflați pe poziții importante ale administrației americane, care au acționat ca agenți operativi sau de influențare în favoarea URSS. Rețelele sovietice Harold M. Ware (1890-1935) a fost conducătorul rețelei care i-a purtat numele, cuprinzând persoane din diferite ministere ale administrației SUA (Departamentul pentru Agricultură, Departamentul pentru Justiție, Departamentul de Interne) care au spionat pentru URSS, în anii ’30 ai secolului XX. Partizan al colectivizării agriculturii în URSS, Ware lucrează o vreme în URSS, acționând ulterior ca agent, dar și militant pentru sprijinul economic american în favoarea “Țării sovietelor”. Printre numeroșii agenții care au făcut parte din “rețeaua Ware”, s-au aflat înalți funcționari din Departamentul de Stat (Ministerul de externe), Alger Hiss, Laurence Duggan, Noel Field, precum și alți funcționari guvernamentali, ca Lee Pressman. Din rețeaua condusă de Nathan Silvermaster, angajat în “The Board of Economic Warfare” (Biroul pentru economia de război), ceea ce îi oferă posibilitatea de a transmite Uniunii Sovietice informații de mare importanță privind producția de armament, forțele aeriene și navale ale SUA., a făcut parte, între alții, Whittaker Chambers (1901-1961), cel mai important curier, om de legătură cu Moscova în perioada interbelică. În 1938, dezamăgit de practicile sovietice, Chambers se detașează de Partidul comunist și îi denunță pe membrii rețelei care acționa în SUA. Din așa-numita “rețea Mocase”, deosebit de activi au fost Jack Soble, Boris Morros (1891-1963), un “agent complex” care a desfășurat acțiuni de spionaj pentru URSS și în Germania, Franța, Elevția, Austria, Japonia, Canada, devenit, în cele din urmă, agent dublu, lucrând și pentru FBI. Cele mai multe din aceste “rețele” și-au continuat și intensificat activitatea și timpul celui de al Doilea Război Mondial. Agente Metoda “spionajului feminin” a fost folosită de agențiile sovietice în SUA. S-a detașat Martha Dodd (1908-1990), fiica ambasadorului SUA în Germania, al cărei caz este unic în istorie: fiica își spionează chiar tatăl! Un alt caz deosebit a fost acela al Julietei Stuart Poyntz (1886-1937), spioană americană pentru URSS care, atunci când Stalin dezlănțuie “marea teroare”, demască regimul sovietic, pe care îl consideră “corupt, criminal, ilegal”, acesta fiind motivul pentru care a fost asasinată.Lista FBI Desigur, contraspionajul american nu a rămas pasiv și a întreprins unele măsuri, între care întocmirea unei liste care cuprindea nu numai persoanele bănuite ca simpatizanți comuniști sau agenți americani pentru URSS (colecționarul de artă Armand Hammer, scriitorii Richard Nathaniel Wright, Jack London), ci și din alte țări (Bertolt Brecht, Thomas Mann). În cazul unora din aceste persoane s-a constata că bănuielile erau nefondate, dar ele au continuat să rămâne pe “lista FBI” până în perioada postbelică. Japonia Ambițiile de Mare putere ale Japoniei au făcut ca și acest stat să folosească spionajul împotriva unor state considerate ca potențiali viitori adversari sau vizate de expansiunea niponă. Astfel Yoshitaro Amana (1899-?) a acționat în cadrul așa-numitulului “Plan Tanaka”, vizând desfășurarea de acțiuni de spionaj în vederea pregătirii invaziei în SUA. Cel care a fost numit “Lawrence al Manciuriei”, Kenji Doihara , a organizat o amplă rețea de spioni în China și a avut o contribuție importantă la instaurarea “regimului marionetă” din Manciuko (Manciuria) în 1932.
China
Datorită potențialului său economic, China s-a aflat în
atenția spionajului unor Mari Puteri care vizau extinderea
influenței lor în acest spațiu uriaș sau cucerirea sa. Intențiile
Uniunii Sovietice constau în crearea condițiilor pentru instaurarea
unui regim comunist în China.
Și aici “spionajul feminin” și-a avut rolul său. Marie
Picard, care a cules informații pentru URSS din
tabăra naționalistă a lui Cian Kai-Si, a sfârșit prin a fi
executată din ordinul acestuia.
Există unele cazuri în care numele real al unor agente a rămas
necunoscut. Între acestea se află și cea care a acționat, în China
interbelică, sub numele de cod “Mademoiselle Marie”
, dansatoare, “femeia cu trup de zeiță”, agentă
pentru Marea Britanie care a contribuit, cel puțin pentru o vreme,
la zădărnicirea planurilor Moscovei de a dezlănțui o răscoala în
China.
Mexic
Această țară s-a înscris pe harta acțiunilor informative și a
asasinatelor politice datorită faptului că aici s-a desfășurat
episodul final al “cazului Troțki”. Dizidentul sovietic era
considerat de Stalin ca principalul său dușman, astfel încât a
ordonat serviciilor de spionaj sovietice să organizeze asasinarea
sa. După mai multe tentative nereușite, NKVD îl recrutează pe Ramón
Mercader (1914-1978),de origine spaniolă, fervent comunist. Acesta,
la 20 august 1940, îl rănește grav pe Leon Troțki, care
ulterior va muri. Întemnițat în Mexic, Mercader este eliberat în
1960, vine în URSS, unde primește titlul de “Erou al Uniunii
Sovietice”. Portretul său se găsește în Muzeul KGB din
Moscova.
La una din tentativele de asasinare a lui Troțki participase
și cunoscutul grafician mexican David Alfaro Siqueiros
(1896-1974).
România
În contextul din ce în ce mai tensionat al perioadei
interbelice, România, care prezenta un interes deosebit datorită
poziției sale geo-strategice și ca rezervelor de materii prime, a
trebuit să treacă la modernizarea serviciilor sale de informații
pentru a putea face față provocărilor datorate activității din ce
în ce mai intense a spionajului străin.
După încheierea războiului, Marele Stat Major și-a reorganizat
structurile sale de informații și contrainformații care vor
funcționa sun titulatura Secției a II-a, ale cărei sarcini erau
cunoașterea evoluției fenomenului militar internațional, sesizarea
tuturor pericolelor care puteau afecta, într-o forma sau alta,
independența, suveranitatea și integritatea teritoriala a
României.
Serviciul de informații civil a funcționat sub diverse
titulaturi pentru ca, din 1939, să poarte denumirea de
Serviciul Special de Informații, cuprinzând Secția I
InformațiiExterne (condusă personal de Mihail Moruzov și apoi de
Eugen Cristescu) și Secția a II-a Contrainformații.
Cominternul în România
Principalul agent cominternist a fost Victor Aradi
(1883-1937),publicist, care, recrutat de
Willi Münzenberg, călătorește mult prin țară, stabilește contacte,
culege informații cu caracter militar și economic pe care le pune
la dispoziția agentului comunist Belu Zilber. Acesta le transmite
la Viena, unde se găsea sediul Biroului politic al PCR. Aradi,
Zilber și alți comuniști români sunt arestați și condamnați într-un
proces, dar ulterior eliberați. În 1933, bănuit că ar fi colaborat
cu Siguranța, Aradi se refugiază în URSS, unde este executat în
1937.
Spionajul britanic
Chiar din perioada interbelică, serviciul de
informații englez (SIS) a fost activ în România, mai ales prin
Edward Boxshall (1897-1984). Acesta a stabilit relații importante,
între care aceea cu magnatul industriei de armament, sir Basil
Zaharoff, fiind reprezentantul său la București. A obținut
informații prețioase referitoare la URSS și țările din Balcani de
la agenți, defectori, refugiați. S-a căsătorit cu fiica prințului
Barbu Știrbei. După reîntoarcerea în Anglia, a deținut postul de
conducător al secției pentru Europa de Est din SIS.
Spionajul german
În vederea realizării planurilor sale de cucerire, Germania a
desfășurat activități informative în România, având drept scop
penetrarea economiei și societății țării, mai ales prin agenți de
influențare, dintre care s-a detașat Edith von Coler
(1895-?). Membră a elitei partidului nazist, activând pentru
serviciul de informații al acestuia, este trimisă în România, sub
acoperirea de corespondent al ziarului “Deutsche Allgemeine
Zeitung”, cu scopul de a se introduce în mediile politice,
culturale românești în calitate de agent de influențare, mai ales
în ceea ce privește propagarea ideologiei naziste și apropierea de
Germania. Dovedind o abilitate ieșită din comun și dispunând și de
fonduri suficiente, von Colerreușește să se introducă în lumea
politică românească și în protipendada bucureșteană. A desfășurat,
de asemenea, activități de spionaj economic. Intră sub directa
supraveghere a Serviciului Secret de Informații român, fapt sesizat
de Gestapo și, în 1943, von Colereste rechemată la
Berlin.
“Agentura lui
Moruzov”
Întemeietorul Serviciul secret român, Mihail Moruzov, a fost
promotorul unor eficiente metode, între care recrutarea și
exploatarea unei rețele de informatori.
Între “colaboratorii” săi s-au numărat diplomați
acreditați în România, pe care i-a atras prin mijloace pecuniare
sau “contraservicii”.
Între persoanele care au acceptat să colaboreze cu serviciul
de informații s-au aflat și unele personalități politice și
culturale, cum a fost Martha Bibescu
(1889-1973),care, fără a fi fost o agentă “profesionistă”, a
acceptat să se implice în procurarea de informații importante
pentru statul român. Prin relațiile ei la curțile regale din Europa
și cu oameni de stat influenți, Martha Bibescu avea posibilitatea
să intre în posesia unor informații importante. Astfel, în
1939-1940, a călătorit frecvent în Turcia, Grecia, Italia și
Franța, pentru a se informa despre evoluția conflictului european,
oferind SSI rapoarte verbale și scrise.
Înainte de a fi trimis la Legația României de la Londra,
Mircea Eliade a fost contactat de SSI. În perioada în care a
activat la această legație, Eliade a figurat pe o “listă neagră”
întocmită de Ministerul de Externe al Marii Britanii, conținând și
numele unor diplomați suspectați de desfășurarea unor activități
informative.
Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf și diplomat, a studiat la Universitatea din București și, ca bursier al Fundației Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obținut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcția de atașat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria și Finlanda, precum și pe aceea de director adjunct al Direcției Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în țară și peste hotare, a 35 de studii științifice și a sute de articole. A susținut cursuri și conferințe la universități din România, Germania, Austria.