Războiul Rece dintre KGB și CIA
URSS
Pe prima pagină a manualului Istoria spionajului sovietic era tipărit cu litere majuscule: “Spionajul capitalist raportează istoria, noi o creăm”.
Într-adevăr, spionajul a constituit una dintre cele mai importante activități ale URSS, pentru simplul motiv că, în condițiile ineficienței sale economice, a necesității supravegherii continue a propriului popor și a realizării sarcinii pe care și-o impunea, aceea de a păstra poziția de “Mare putere”, desfășurarea de acțiuni informative și operative constituia o condiție a supraviețuirii statului sovietic, iar KGB-ul, Comitetul de Stat al Securității (1954-1991) a fost considerat una dintre cele mai importante instituții ale sale.
Sarcina principală a KGB, ca și a serviciului militar de informații (GRU), a fost furnizarea de date forurilor politice superioare ale URSS, mai ales în domeniul tehnologic, care a devenit prioritar, scop care putea fi realizat doar prin “măsuri active”, îndreptate mai ales împotriva “principalului adversar”, cum erau considerate Statele Unite, ceea ce a dus la o confruntare directă, un adevărat “război secret” cu agențiile americane, CIA și FBI, dar și a altor servicii de informații occidentale și nu numai…
Dezvăluirile “arhivei Mitrohin”
Unul dintre cel mai importante izvoare pentru cunoașterea activităților multiple desfășurate de spionajul sovietic l-a constituit așa-numita “Arhivă Mitrohin”, care conținea documente copiate de șeful arhivei KGB și publicate, după trecerea sa în Occident, în 1992. Apariția unor volume care valorificau aceste documente a produs un adevărat șoc internațional, căci evidenția amploarea și diversitatea activităților “KGB în lume”, cum s-a intitulat unul dintre volumele publicate de Mitrohin și colaboratorii săi.
Într-adevăr, a devenit evident faptul că, în afara activității desfășurate de spionii care lucrau pentru KGB, dar și a celor racolați de această agenție, mult mai numeroși decât se credea, au existat o serie de alte acțiuni nu numai operative, ci și politice, între care atragerea unor lideri, chiar șefi de state care au acceptat să colaboreze cu agenția. A produs surpriză prezența pe această listă, alături, de exemplu, de Salvador Allende, a unor politicieni considerați onești, precum Eduard Benes și Imre Nagy.
“Măsurile active” ale KGB
O altă direcție urmărită cu perseverență de KGB a fost desfășurarea unor acțiuni de dezinformare, compromitere mai ales, împotriva Statelor Unite, cum ar fi implicarea CIA în asasinarea președintelui Kennedy, publicarea unor volume care demascau activitățile ilicite, chiar criminale ale acestei agenții în lume, ai căror autori erau chiar foști agenți ai acesteia (Philip Agee), răspândirea zvonului potrivit căruia maladia SIDA ar fi fost fabricată în laboratoare din SUA.
Însuși KGB a desfășurat asemenea activități criminale, căci, în afară de tentativa nereușită de asasinare a lui Josip Broz Tito, au existat și alte victime chiar din rândul “trădătorilor” din interiorul său. Există unele indicii privitoare la implicarea agenției în atentatele împotriva președintelui Kennedy, a papei Ioan Paul al II-lea. Multe asemenea asasinate au fost pregătite în așa-numitul “laborator de otrăvuri” al KGB.
În sfârșit, KGB s-a orientat într-o direcție deosebit de importantă în lumea contemporană, sprijinirea terorismului internațional, fiind un fapt dovedit colaborarea sa cu Yasser Arafat în perioada în care organizația pelestiniană desfășura asemenea acțiuni.
Dar KGB a desfășurat activități nu numai în Occident, ci chiar în propriul “lagăr”, existând numeroase documente referitoare la participarea sa directă la reprimarea “Primăverii de la Praga” (1968) sau la o serie de acțiuni având drept scop înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu, atunci când se părea că acesta se distanța de hegemonia sovietică.
O galerie de spioni “glorioși”
Se poate spune că agenții, ofițerii KGB, care au desfășurat diferite activități informative în Occident, s-au numărat printre cei mai calificați și mai competenți agenți din întreaga istorie a spionajului, fiind considerați ca “glorioși”, iar portretele unora dintre ei se află la loc de cinste în sediul de la Liubianka.
Acțiunile unora dintre ei au avut repercusiuni reale chiar în politica internațională. Astfel, în afară de racolarea unor “spioni atomici”, cum ar fi Julius Rosenberg sau Klaus Fuchs, Alexander Feklisov (1914-2007) a fost implicat direct în dezamorsarea “crizei rachetelor” (1962).
Unul dintre cei mai importanți agenți specializați în racolarea de
spioni pentru URSS a fost Konon Molody (1922-1970), aflat la
conducerea “rețelei Portland” din Marea Britanie, din care au făcut
parte agenți ce au mijlocit transmiterea de informații vitale.
Foarte activi s-au dovedit toți acei agenți sovietici care s-au ocupat de racolarea și activitatea membrilor așa-numitului “grup de la Cambridge”, acțiune de “vârf” a spionajului sovietic.
Defectorii
O altă “galerie” de spioni, mai puțin “glorioasă” pentru KGB, a fost aceea a “defectorilor”, adică a acelor agenți care au trecut în Occident sau au acționat în interiorul agenției pentru serviciile occidentale, al căror număr este deosebit de mare. Desigur, nu putem pune la îndoială că motivația unor cazuri de defectare s-a aflat, cel puțin potrivit mărturiilor “eroilor” lor, în nemulțumirea, dezacordul cu politica, propaganda statelor de origine, mai ales a URSS, această convingere fiind stimulată și de contactul direct cu realitățile politice din statele democratice vestice. Dar nici nu putem trece cu vederea faptul că, în numeroase cazuri, defectarea a fost determinată de teama de a fi descoperiți de serviciile de informații din statele de origine sau de “comanditarii” lor, mai ales că era cunoscută duritatea cu care KGB îi pedepsea pe “trădători”. Au existat cazuri celebre de asemenea defectori care au contribuit efectiv la demascarea acțiunilor “imperiului răului”, cum era considerată Uniunea Sovietică. Spre exemplu, “colaborarea” lui Igor Guzenco (1919-1982) cu FBI și MI5 a dus la demascarea unor importanți “spioni atomici”, precum și a unor membri ai rețelei “grupului de la Cambridge”.
Promovat drept cel mai tânăr general KGB, Oleg Kalughin a fost implicat în unele acțiuni importante, cum a fost asasinarea disidentului bulgar Gheorghi Markov, unul dintre cei mai acerbi critici ai agenției, chiar după prăbușirea sistemului sovietic. În volumul său Spymaster: The Highest-ranking KGB Officer Ever to Break His Silence (1995), Kalughin a acuzat KGB că a trecut cu vederea corupția din păturile superioare ale societății sovietice, în vreme ce teroriza populația. Împreună cu fostul director al CIA, William Colby, realizează filmul Spycraft: The Great Game.
SUA
În mod paradoxal, CIA (Central Intelligence Agency) este un serviciu secret “tânăr”, fiind înființat în 1947, cu scopul de a face față provocărilor “Războiului Rece” și mai ales confruntărilor cu KGB, deci menit să afirme supremația SUA și pe “frontul secret”. Pe măsură ce “războiul secret” se amplifica și cunoștea noi forme, atribuțiile CIA au fost sporite. După ce, inițial, agenția a fost însărcinată cu culegerea de date în exteriorul Statelor Unite, ulterior în atribuțiile sale au fost înscrise și acțiuni de sabotaj, sprijinirea unor mișcări de rezistență și gherilă, precum și combaterea elementelor comuniste care amenințau SUA și “lumea liberă”. Se prevede, de asemenea, că CIA desfășoară activități sub acoperire sub controlul președintelui SUA, incluzând acțiuni operative, paramilitare și de influențare externă.
Dar cum SUA se confruntau și cu un “război secret” intern și activitățile contrainformative ale FBI (Federal Bureau of Investigation), concretizate în “vânătoarea de spioni” pe propriul teritoriu, au trebuit să devină din ce în ce mai intense.
A pierdut CIA “războiul spionilor” ?
Atribuțiile CIA erau așadar asemănătoare cu cele ale KGB, devenit principalul adversar, cu care a purtat un adevărat “război al spionilor”, cum a fost calificat chiar de presa americană, această confruntare având repercusiuni reale în politica internațională din timpul “Războiului Rece”.
La o analiză generală, cel puțin în ceea ce privește desfășurarea de acțiuni informative în URSS de către spioni americani, CIA nu a reușit să fie la fel de activă precum KGB. De fapt, cei mai importanți agenți CIA pe teritoriul URSS au fost… sovietici.
Astfel Piotr Semionovici Popov (1916-1959a devenit din proprie inițiativă agent CIA.
Una dintre cele mai importante reușite ale sale a fost furnizarea unei liste cu 370 de spioni sovietici care operau în Vest. După reîntoarcerea în URSS, Popov este demascat și, după o judecată sumară, este executat într-un mod cu totul barbar: prin scufundarea înceată în apă opărită.
“Cârtițele”
Pe de altă parte, CIA și FBI au fost implicate într-un “război intern”, reușind, cu destulă greutate, să anihileze trădători chiar din interiorul său, așa-numitele “cârtițe”. După ce demisionează din CIA, Philip Agee (1935-2008) devine agent de influență pentru KGB. Pretextând că este dezamăgit de metodele folosite de CIA, Agee publică o serie de volume în care “demască” aceste practici (“dirty work”), făcând cunoscute numele a 250 de spioni americani din străinătate, ceea ce a dus la “căderea” sau chiar la asasinarea unora dintre ei.
Cea mai importantă cârtiță din CIA a fost Aldrich Ames, care a transmis către KGB informații ce au dus la compromiterea a 100 de operațiuni ale CIA peste hotare și la executarea a 10 agenți SUA din interiorul serviciilor de informații sovietice.
Robert Hanssen a fost cea mai importantă “cârtiță” din interiorul FBI timp de 21 de ani, până în 2001, motivația sa fiind de natură financiară. Una dintre cele mai “reușite realizări” ale sale a fost transmiterea de informații despre agenții pentru SUA din interiorul serviciilor de informații sovietice, dintre care unii au fost suprimați. Amploarea trădării lui Hanssen reiese din faptul că, după arestarea sa, guvernul american a cerut retragerea din SUA a 50 de cetățeni sovietici, printre care numeroși diplomați.
“O istorie întunecată”
În ultimă instanță, operațiunile secrete desfășurate de CIA au fost destul de asemănătoare cu cele ale KGB, unele dintre ele putând fi calificate, cum de altfel au și făcut-o o serie de analiști, drept “murdare”, făcând parte dintr-o “istorie întunecată”, cu “scuza” că aceste acțiuni vizau apărarea democrațiilor occidentale.
Chiar imediat după război, a fost desfășurată “operațiunea Paperclip”, care avea drept scop recuperarea și aducerea ilegală în SUA a unor cercetători germani, chiar dacă unii puteau fi calificați drept criminali de război.
În 1948, a fost înființat Oficiul pentru Coordonare Politică (OPC) finanțat de CIA, însărcinat cu desfășurarea de operațiuni clandestine, mai ales în țările din spatele “Cortinei de fier”. Printre acțiunile desfășurate de acest oficiu s-au numărat activități camuflate, propagandă, mită, subversiune, dezinformare, infiltrări de agenți, sabotaj. Cele mai multe dintre ele au fost lichidate de către KGB.
În afară de implicarea CIA în acțiunile împotriva regimului comunist din Cuba, care a prevăzut și tentative de asasinare ale lui Fidel Castro, au existat și alte acțiuni de suprimare a unor lideri considerați ca dușmani ai SUA, chiar șefi de state, care, de altfel, au și făcut obietul unor investigații desfășurate de o comisie a Senatului american. Printre cei vizați s-au aflat președintele socialist Salvador Allende din Chile, șefi de stat din Vietnamul de Sud (Ngo Dinh Diem), din Republica Dominicană (Rafael Trujillo), din Congo (Patrice Lumumba).
Există de asemenea bănuieli că și CIA ar fi desfășurat experimente medicale asupra unor opozanți, dar și a unor militari americani.
De unde se vede că “scopul scuză mijloacele”…
“Războiul Rece” cultural
Și cultura a fost considerată ca aparținând “frontului secret”. Astfel, CIA a luat inițiativa înființării, în 1950, a “Congresului pentru libertatea culturală”, destinat să combată influența ideologiei și culturii comuniste. Cel mai important program a fost acela consacrat “Capodoperelor secolului XX”, având drept scop promovarea unor opere considerate ca o contrapondere la propaganda comunistă desfășurată de KGB prin intermediul unor programe proprii. Printre autorii promovați de un asemenea program s-au numărat Orwell, Djilas, Stravinsky sau Schoenberg.
În același timp, FBI a conceput o listă de intelectuali, artiști din SUA, ca și din alte țări, suspectați de simpatii comuniste, pe care s-au aflat ani de zile personalități ca Steinbeck, Brecht, Marilyn Monroe, Frank Sinatra, Charlie Chaplin, dar și Pablo Picasso sau Albert Einstein.