Poeți din toate generațiile, foarte cunoscuți și aflați în atenția publicului și a criticilor literari sau dimpotrivă, cum sunt cei despre care vorbim în acest număr al Ziarului de duminică, sunt publicați în ritm constant de Editura Vremea în această colecție de poezie.
George Mihalcea – Sacerdotul
Giurgiuveanul George Mihalcea, care a lucrat în forțele armate, a avut misiuni jurnalistice în străinătate, a realizat filme documentare, a optat în 1998 pentru o carieră civilă, este și poet, calitate în care a publicat mai multe volume.
„delfinii copilăriei mele/ s-au dus să moară în alte mări/ mai puțin bântuite// în urma lor algele brune/ sufocă memoria verii de taină/ în care părul tău apunea/ peste blânde nisipuri/ iar secundele încărunțeau în cochilii// de atunci am devenit sacerdotul/ uitării ce urlă spre numele noastre știute/ și doar niște vagi urme de țipăt/ încrustate în ochiul meu/ cel scurs de privire/ mai țâșnesc către tine// ești acum cea din urmă locuitoare/ de pe țărmul rece și mai singur ca moartea/ și nu poți vedea cum tandru-agonic/ trece prin tine amiaza tăcută/ a spaimei ce-l leagă pe SUNT de AM FOST” (Sacerdotul uitării)
Marius Marian Șolea – Chipurile omului
Gorjean, cu studii de teologie, fost funcționar în Ministerul Cultelor, Marius Marian Șolea a publicat mai multe volume de poezii.
„Oamenii cresc înăuntrul lor animale/ pentru a-i sfâșia sufletește pe ceilalți./ toate sunt de companie, nu sălbăticiuni./ din acest motiv/ nici nu le luăm prea mult în considerare,/ doar atunci/ când începem să ne punem problema iubirii,/ cu ceea ce se cuvine din asta,/ și animalul fiecăruia devine mai expus/ prădătorilor săi naturali.//mările sunt foarte atente cu țărmurile lor,/ așa și noi, oamenii.”( Despre noi)
Cornel Vlădeanu – Poezii
Cornel Vlădeanu (1936-2000) a lucrat ca farmacist principal, cercetător științific principal la Institutul de Cercetări Chimico‑Farmaceutice (1973‑1990).
A debutat la revista Familia cu poemul „În timp” (1974). A publicat un volum de versuri și a lăsat în manuscris mai multe piese de teatru.
„Am mâncat iconostase/ și m-am sfințit pe dinăuntru./ Atâta lumină e în mine/ încât zilele/ se leagă între ele/ prin aureole;/ seninul din carne/ îl împrumut cerului/ și semăn/ din ce în ce mai mult/ cu un binefăcător,/ ce în lumină/ știe întuneric/ mult cât o istorie.” (Psalm)