Lucrarile de conctructie la tronsonul al doilea al autostrazii Bucuresti-Constanta, care face legatura intre localitatile Lehliu si Drajna, vor fi incheiate la sfarsitul lunii octombrie, a anuntat ieri premierul Adrian Nastase.
Valoarea investitiei pentru realizarea celor 42 de kilometri de autostrada se ridica la 90 milioane euro, iar lucrarile sunt realizate de catre compania franceza Colas.Premierul Adrian Nastase si ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, au verificat ieri stadiul lucrarilor. Potrivit Mediafax, Miron Mitrea a declarat ca termenul de garantie a lucrarilor este de doi ani, ca si in cazul celorlalte sectoare.
Primul tronson, Bucuresti-Lehliu, in lungime de aproximativ 60 kilometri, a fost deschis circulatie la inceputul lunii iunie. Primul sector al autostrazii a fost realizat de firmele Ital Strade si CCCF, valoarea lucrarilor ridicandu-se la 40,7 milioane de euro, celalalt fiind realizat de consortiul turc Yuksel Makimsan Ener, costurile fiind de 68 milioane de euro.
Autoritatile au anuntat ca tot anul acesta va demara si constructia urmatoarelor doua tronsoane Drajna-Fetesti (36,8 kilometri) si Fetesti-Cernavoda (17,2 kilometri), care vor fi realizate de un consortiu format din firmele Astaldi-Italia, Max Bogl-Germania si CCCF Romania. Acesta va construi tronsonul Drajna – Fetesti si va moderniza sectiunea de drum dintre Fetesti si Cernavoda, valoarea contractelor depasind 80 milioane de euro.
Proiectul autostrazii are o valoare totala de aproximativ 320 milioane euro, iar lucrarile ar urma sa fie finalizate in anul 2006.
Lucrarile la tronsonul de autostrada Bucuresti-Fundulea au inceput in 1991, iar pe sectiunea Fundulea-Fetesti, in 1992. Lipsa finantarii a determinat autoritatile sa opreasca lucrarile in 1997. Pana la reluarea lucrarilor au mai trecut patru ani.
Pe Bucuresti-Fundulea s-a mentinut solutia tehnica aleasa initial in 1991, sistem rutier rigid din beton, datorita stadiului avansat al lucrarilor executate in perioada anterioara. Lipsa fondurilor si neexecutarea lucrarilor de conservare au avut ca rezultat degradari ale lucrarilor, fisuri in stratul de beton. Autoritatile au angajat experti din strainatate pentru a reabilita constructia existenta si pentru a putea continua lucrarile.
miruna.lebedencu@zf.ro
Eveniment
Din octombrie, inca 42 de km de autostrada
Din octombrie, inca 42 de km de autostrada