“Fetița în roșu”, de Nicolae Grigorescu, adjudecată cu 60.000 de euro
Pictura „Fetița în roșu”, de Nicolae Grigorescu (foto 1), a fost adjudecată cu 60.000 de euro, în cadrul unei sesiuni de licitații organizate de Artmark, noul sezon al pieței de artă fiind inaugurat cu un total de jumătate de milion de euro.
Astfel, Licitația „Corneliu Baba și Discipolii” și Licitația „Ceramica Secolului XX”, care au fost organizate săptămâna trecută, marți și miercuri, de Artmark, au atras atenția colecționarilor experimentați. De asemenea, Licitația de Impresionism și Postimpresionism Românesc și-a dovedit supremația, adunând peste 250 de pasionați de artă și având o rată de adjudecare de aproape 75%, potrivit Artmark.
Una dintre vedetele acestei serii de licitații a fost pictura lui Grigorescu, „Fetița în roșu”.
De asemenea, povestea sensibilului Ștefan Luchian a atras prin paleta de emoții pe care o transpune în arta sa, opera „Țărancă cu copil” fiind adjudecată cu 36.000 de euro, aproape de evaluarea sa maximă.
Alte adjudecări speciale au fost obținute de Gheorghe Petrașcu, pentru „Casă Țărănească” (23.000 de euro), și Francisc Șirato, pentru „În interior” (22.000 de euro).
Corneliu Baba își consolidează recordul de autor de 50.000 euro, stabilit la Artmark în decembrie 2012 pentru opera „Spaime”, prin picturile „Copilul arlechinului” și Tripticul „Prolog, Răscoală, Epilog”, ambele adjudecate la această valoare. Un simplu „Studiu pentru Spaime” a adus 1.200 de euro de la 450 de euro. Râvnit s-a dovedit a fi și Ștefan Câlția, toate operele sale fiind achiziționate peste valorile maxime estimate, opera „Dimineață” ocupând primul loc cu 3.250 de euro.
Vedeta absolută a licitației „Ceramica Secolului XX” a fost Salvador Dalí. Operele „Le chevalier Moyenâgeux” (seria Les Chevaux Daliniens), adjudecată pentru 2.250 de euro, de șase ori și jumătate mai mult ca prețul de pornire, și „Saint Georges”, seria Les Chevaux Daliniens, adjudecată pentru 1.800 de euro, de cinci ori mai mult ca prețul de pornire, au fost cele mai apreciate opere de ceramică. (Diana Pârvulescu)
Scriitori români la Goteborg
România a fost reprezentată, pentru a opta oară, la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Goteborg, desfășurat în perioada 25-28 septembrie, printr-un stand și un program de evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Stockholm împreună cu Centrul Național al Cărții din cadrul ICR. Scriitorii invitați au fost 9118a7de-dd49-487c-9789-6f93957c638Svetlana Cârstean, Carmen Firan, Sorin Gherguț, Mihaela Miroiu, Adrian Sângeorzan, Daniela Zeca și criticul literar Daniel Cristea-Enache. După ediția de anul trecut, la care România a fost invitată de onoare, participarea de anul acesta a implicat un stand propriu și un program de 21 evenimente. Temele abordate au fost marcarea a 25 de ani de la căderea comunismului în România, limba română, promovarea atelierului de traduceri organizat anual de ICR Stockholm. De asemenea, în cadrul târgului a fost acordat Premiul Marin Sorescu unui scriitor suedez “care desființează granițe și creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală”. Membrii juriului sunt: Yukiko Duke, critic literar și traducător, Jonas Ellerstrom, editor și traducător, Anna Hallberg, poet și critic literar, Annina Rabe, critic literar, și Dan Shafran, traducător și director al Institutului Cultural Român de la Stockholm (foto 2: Daniel Cristea-Enache alături de Sorin Gherguț, Teodora Cașcarade, Ioan Leca)
Premieră la Teatrul Național Radiofonic – Dincolo de sex
Marți, 30 septembrie, Radio România Actualități, Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră: Dincolo de sex – comedie romantică de Arnold Johnston și Deborah Ann Percy (foto 3). Spectacolul a fost audiat în avanpremieră luni, 29 septembrie, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din București.
Piesele de teatru scrise de Arnold Johnston, ca și cele scrise în colaborare cu soția sa, Deborah Ann Percy, au fost distinse cu premii, jucate și publicate în mai multe orașe din America. Arnold Johnston și Deborah Ann Percy sunt membri ai Asociației Dramaturgilor Americani – Dramatists Guild – și ai Asociației Traducătorilor Americani – American Literary Translators Association. Ei au semnat împreună piesele Rasputin in New York, Duets: Love is Strange, dar și traduceri de teatru precum și 12 drame de câte 30 de minute, pentru Radio Kalamazoo NPR.
Piesa Dincolo de sex (Beyond Sex) a devenit scenariu radiofonic grație adaptării semnate de Rodica Suciu Stroescu, iar regizorul Vasile Manta a izbutit perfect conturarea credibilă a unei povești de viață ce pendulează de la râs la plâns, de la zâmbet la mâhnire, de la iubire la trădare. Muzica și coloana sonoră devin un comentariu sugestiv al acțiunii, amplificând inspirat emoția acestei povești care, cu siguranță, îi va încânta pe ascultătorii Teatrului Național Radiofonic.
Traducerea: Luciana Costea și Dona Roșu. Adaptarea radiofonică: Rodica Suciu Stroescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuție: Manuela Ciucur, Mihai Niculescu, Adriana Trandafir și Dan Condurache. Regia de montaj: Florina Istodor și Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Domnica Țundrea.
Cifre record la GAUDEAMUS Carte Școlară 2014
Peste 36.000 de vizitatori – număr record pentru Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară și pentru Programul LECTURA (foto 4). Cea mai mare valoare a vânzărilor de carte înregistrată în istoria evenimentului. Cea de a XII-a ediție a Târgului GAUDEAMUS Carte Școlară, eveniment inițiat și organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România și găzduit timp de 12 zile de Piața Universității, s-a încheiat duminică, 28 septembrie. Palmaresul celor 20 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să „vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria GAUDEAMUS, îl joacă pe piața națională a cărții: 83 de evenimente, peste 9.000 de expozanți, circa 2.264.500 de vizitatori și mai mult de 8.700 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor.
Bilanțul statistic al acestei ediții, în unanimitate caracterizată de către expozanți drept un real succes de piață și de promovare, include:
– 43 de expozanți (reuniți în peste 30 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piața românească de manuale, auxiliare și materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicați – elevi, personal didactic, profesioniști – un cadru optim de analiză, selecție și achiziție a instrumentelor de lucru pentru anul școlar 2014 – 2015;
– peste 36.000 de vizitatori – număr record deopotrivă pentru Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară și pentru Programul LECTURA 2014;
– peste 6.000 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărțile se întorc acasă”. Prin acest proiect, inițiat și derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmărește colectarea de cărți de la edituri și de la persoane particulare dispuse să renunțe la o parte din volumele din biblioteca personală și donarea lor către biblioteci din medii defavorizate, care nu au mai primit fonduri pentru achiziții. Cărțile adunate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Școlară 2014, prin generozitatea vizitatorilor și a unora dintre expozanți (editurile Casa Radio, Cetatea de Scaun, Didactică și Pedagogică, Meteor Press, Paralela 45, Sigma și Semne – Artemis) vor avea ca destinație bibliotecile penitenciarelor Rahova și Jilava.
Sâmbătă, 27 septembrie, în cadrul târgului a avut loc finala zonală a celei de a XII-a ediții a Concursului Național de Lectură „Mircea Nedelciu”, competiție dedicată elevilor de liceu și denumită astfel în amintirea regretatului scriitor și cofondator al Târgului GAUDEAMUS. Câștigătoarele concursului au fost: Alexandra Mușa (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”) – locul 1, Luiza Constantin (Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” – locul 2) și Larisa Stroe – locul 3 (Colegiul Național „I. L. Caragiale”). Ocupanta locului 1 va participa la finala națională a concursului, organizată în luna noiembrie în cadrul Târgului Internațional GAUDEAMUS.