Companiile care au reușit să treacă de primul an de criză fără răni adânci sunt acum în poziția de a-și absorbi competitorii, fie direct fie în cadrul procedurilor de executare derulate de bănci spune Laszlo Diosi, șeful OTP Bank, un jucător de talie medie din sistem.
“Piața rezidențială se mișcă și am reușit să vindem și unele afaceri. Competitorii se cumpără între ei sau vin investitori noi”, afirmă Diosi. Aceste mișcări sunt vizibile mai ales în provincie, între companii de talie medie.
În ultimul trimestru din 2008 și pe tot parcursul anului 2009 bancherii au preferat să restructureze creditele pentru companiile care nu mai făceau față cu plata ratelor, însă acum vine momentul adevărului. Dacă mulți antreprenori au sperat în 2008 că piețele își vor reveni curând, acum este clar că economia se va ajusta pe un palier inferior și toată lumea trebuie să taie cheltuielile. Chiar și acum băncile ezită să execute garanțiile – fie că este vorba de imobile, fie de echipamente sau hale de producție- întrucât revânzarea acestora se face cu dificultate.
“Poți să vinzi când oferi un discount (reducere, n. red.), dar dacă ai făcut provizioane corecte acum nu trebuie să iei pierderi suplimentare”, spune Diosi.
Șeful OTP spune pe de altă parte că problemele companiilor nu s-au încheiat, cele cu afaceri mici având cel mai mult de suferit, în timp ce Guvernul nu reușește să vină cu planuri pentru a le susține.
“Se intră într-un cerc vicios, companiile care vor să supraviețuiască trebuie să reducă cheltuielile, dau oameni afară, scade consumul și în final afacerile sunt lovite. Iar măsurile luate de Guvern sunt doar pentru stabilizarea bugetului, nu fac nimic pentru companii.”
În altă ordine de idei, Diosi spune că a văzut în ultimele trei luni o creștere a volumului de finanțări acordate firmelor mici și mijlocii, ceea ce arată că există și cerere pe piață.
“Clienții se străduiesc mult mai mult acum, îi vedem mult mai dedicați afacerilor lor. Muncesc, negociază și și-au restrâns cheltuielile.” Șeful OTP afirmă că în majoritatea cazurilor băncile nu joacă “dur”, adică preferă să facă orice este posibil pentru a-și ajuta clienții decât să îi împingă spre insolvență. BNR analizează în prezent modificarea reglementărilor, astfel încât să permită băncilor să schimbe creanțele deținute asupra companiilor în acțiuni, dacă nu există o altă cale mai eficientă de a-și recupera banii.