În pofida incertitudinii financiare și economice, majoritatea directorilor financiari români mizează pe îmbunătățirea rezultatelor companiilor pe care le reprezintă. Aceasta este principala concluzie a celei de-a doua ediții a raportului Deloitte Central Europe CFO Survey. Studiul cumulează răspunsurile a 265 de directori sau experți financiari de top din companii din România, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia.
Cu toate acestea, directorii financiari rămân prudenți, astfel că 90% dintre respondenți sunt de acord că nu este momentul pentru asumarea de riscuri noi.
“Putem caracteriza perspectivele economice și de afaceri din România ca fiind incerte în acest moment, chiar dacă identificăm și semnale pozitive, cum ar fi un leu relativ stabil, o inflație mai mică și un nivel de consum așezat. Această incertitudine și reticența față de risc indică, totuși, faptul că puțini directori financiari sunt dispuși în acest moment să își asume riscuri noi în bilanț, fiind concentrați pe asigurarea unui flux mai solid de lichidități prin reducerea costurilor și creșterea veniturilor”, a spus Pieter Wessel, partener în cadrul Deloitte România.