Directorul executiv al companiei de alumină din Ungaria MAL, proprietara rezervorului aflat la originea deversării de noroi roșu toxic la 4 octombrie, a fost reținut de poliție, a anunțat luni premierul Viktor Orban în Parlament, relatează MTI citată de Mediafax Business.
Orban a precizat, de asemenea, că firma trebuie plasată sub controlul statului, iar activele acesteia înghețate.
MAL a precizat într-un comunicat trimis luni MTI că respinge acuzațiile potrivit cărora rezervorul ar fi prezentat scurgeri și anterior sau că era prea plin.